13.07.2023 - 15.07.2023 Cinema, Evenimente

Cinema polonez la Timișoara

Filmul polonez „Eo”, nominalizat la premiile Oscar la categoria Cel mai bun film străin, va putea fi văzut în premieră în România în cadrul ediției aniversare, de 10 ani, a festivalului Ceau Cinema din Timișoara.

PÂINE ŞI SARE / Chleb i sól
2022, 99 min., Polonia 

Regia: Damian Kocur

Tymek studiază pian la Academia de Muzică din Varşovia. În timpul verii caniculare, se întoarce să-şi petreacă vacanţa cu familia, într-un orăşel de provincie în care timpul pare să fi stat în loc. Şi fratele lui Tymek, Jacek, cântă la pian, dar el nu a intrat la Academie şi îşi pierde vremea cu amicii la localul pe care nişte imigranţi arabi l-au deschis recent în centrul oraşului. La început localnicii şi imigranţii convieţuiesc în bună înţelegere, dar ceva se întâmplă.

13 iulie, ora 19.00 – Cinema Victoria, str. Ciprian Porumbescu nr. 2

Bilete 👉 eventbook.ro/film/bilete-ceau-cinema-paine-si-sare

https://www.youtube.com/watch?v=N8JsixTTv5g

EO / Io
2022, 88 min., Polonia, Italia, Marea Britanie

Regia: Jerzy Skolimowski

Un maestru al cinematografiei, regizorul Jerzy Skolimowski urmărește în film soarta unui măgar, întâlnirile lui cu oameni mai buni sau mai răi, făcând astfel aluzie la lumea în care trăim, la viciile, pasiunile și problemele societății noastre.

Povestea măgarului Eo este o interpretare modernă a filmului lui Robert Bresson „La întâmplare, Baltazar!” din 1966.

15 iulie, ora 22.00, în cadrul galei de închidere – Grădina de Vară Capitol, bd. Regele Ferdinand I

Bilete 👉 eventbook.ro/film/bilete-ceau-cinema-eo

https://www.youtube.com/watch?v=rrBeSQbdXmw

from to
Scheduled Cinema Evenimente

Leszek Możdżer la One Jazz Festival în

Pianistul polonez Leszek Możdżer, cunoscut și apreciat de iubitorii de jazz din România, vine la festivalul One Jazz din Baia Mare. Concertul va avea loc pe 23 octombrie.
23 10.2026 Evenimente, Muzică

Prezență poloneză la festivalul Animest din București

Animația poloneză se află în programul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Animație Animest din București.
07 10.2026 08 10.2026 Cinema, Evenimente

Cinema feminin polonez la Eva Filmmakers Fest

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 26 septembrie la Cinema Arta din Sfântu Gheorghe în cadrul festivalului dedicat exclusiv filmelor regizate de femei, EVA Filmmakers Fest. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizoarea filmului Emilia Śniegoska.
26 09.2026 Cinema, Evenimente