Fă-ne o vizită la Institutul Polonez! Citește cărți, împrumută filme sau ascultă muzică. Verifică în catalogul nostru online dacă avem ceva interesant pentru tine!

Catalogul on-line

Cea mai mare parte a mediatecii o constituie biblioteca, totalizând un număr de cca. 4 000 de volume, în principal cărți de autori polonezi. În colecțiile noastre, permanent îmbogățite, vei găsi: proză, poezie, non-fiction, cărți despre teatru, artă, cultură, istorie, dar și dicționare, lexicoane, ghiduri turistice și audiobook-uri.

Chiar dacă nu știi limba polonă, în mediateca noastră vei găsi ceva pentru tine! Oferim cititorilor traduceri din literatura polonă în limba română, avem și aprox. 220 de filme (inclusiv producții noi, cu subtitrare în limba engleză sau franceză), regizate de către cele mai reprezentative personalități ale cinematografiei poloneze. În ceea ce privește înregistrările muzicale, acestea cuprind în primul rând interpretări ale lucrărilor de muzică clasică de compozitori polonezi, precum și CD-uri și DVD-uri cu muzică de jazz, dar și etno și folk (peste 250 de titluri).

Programul de funcționare al mediatecii: Joi 11.00-17.00

Dacă nu poți ajunge la noi între aceste ore, telefonează la numărul +40 21 224 45 56!

Condițiile de împrumut pentru cărți și CD-uri:

1. împrumutul cărților și al CD-urile este posibil după ce vă deschideți un cont de cititor

2. pentru a vă deschide contul de cititor, aveți nevoie de un act de identitate și de plata garanției în valoare de 50 lei. Garanția va fi restituită îndată ce doriți să vă închideți contul. 

3. cititorul poate să împrumute în total până la trei volume sau CD-uri, timp de o lună.

Puteți beneficia de sala de lectură a Institutului Polonez fără a avea un cont de cititor.