14.07.2019 Evenimente, Muzică

Jazz polonez la Gărâna Jazz Festival

Talentata formație poloneză Maciej Obara Quartet vine pentru prima dată în România pentru a urca pe scena festivalului Gărâna Jazz Festival, care va avea loc în perioada 11-14 iulie.

Gărâna Jazz Festival este cea mai interesantă manifestare jazz din România. La invitația directorului festivalului, Marius Giura, un mare cunoscător al muzicii jazz, polonezii susțin concerte în mod regulat. Participarea lor la festival este sprijinită de Institutul Polonez din București.

Tânărul și talentatul saxofonist polonez Maciej Obara pregătește pentru publicul din această vară de la Gărâna Jazz Festival un concert deopotrivă liric și plin de energie, alimentat de o pasiune enormă pentru improvizație. A debutat la ECM Records, în 2017, cu albumul „Unloved” pe care-l va prezenta în cadrul festivalului, conceput ca o declarație personală, mărturisește muzicianul, către oamenii foarte dragi și locurile care îl inspiră.

Secondat de alte trei personalități ale jazz-ului scandinav, norvegienii Håvard Wiik la pian și Ole Morten Vågan la contrabas și suedezul Jon Fält la baterie, va compune în timp real un tablou muzical improvizat și nonconformist. Cele două tradiții muzicale, ale jazz-ului polonez și scandinav, și-au pus amprenta asupra quartetului, rezultatul fiind un sound original, o muzică căreia îi simți sinceritatea și spiritul liber.

Maciej Obara Quartet este proaspătul câștigător al premiului BMW Welt Jazz Award 2019 (a concurat în finală cu Rudresh Mahanthappa Quintet), concurs organizat în luna mai. 

Concertul va avea loc în ultima zi de festival, duminică, 14 iulie, de la ora 19.00, pe scena principală din Poiana Lupului.

Maciej Obara – saxofon alto

Håvard Wiik – pian

Ole Morten Vågan – contrabas

Jon Fält – baterie

https://www.youtube.com/watch?v=Egr_B-ilpyQ

Programul complet al festivalului și informații despre bilete: www.garana-jazz.ro

Scheduled Evenimente Muzică

Concert Subcarpați și Dagadana la București 🗓

Vă așteptam duminica, 30 noiembrie la Arenele Romane din București la Sărbătoarea Subcarpați cu invitatul special Dagadana la încheierea Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025
30 11.2025 Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO

„Amprente. O antologie a poetelor poloneze” –

Vineri, 5 decembrie, ora 13:00, lansăm antologia "Amprente. o antologie a poetelor poloneze", apărută la Editura Tracus Arte la Târgul de Carte Gaudeamus din București (Romexpo, pavilionul B2)
05 12.2025 Evenimente, Literatura, SEZONUL PL-RO

Lansarea dosarului scena.ro despre Kantor și spectacolul

Luni, 26 ianuarie 2026, de la ora 19.00, la Teatrul Mic – Sala Studio Gabroveni, Scena.ro organizează un dublu eveniment: înmânarea Premiului Scena.ro pentru 2025 și lansarea numărului 70 al revistei, care include un dosar special dedicat regizorului polonez Tadeusz Kantor. Acesta va fi urmat de spectacolul ”Între noi e totul bine” după Dorota Masłowska, de Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău.
19 01.2026 Evenimente, Teatru