2.03.2026 Evenimente, Muzică, SOLIDARITATEA PL-RO

Concert Atom String Quartet la București

Atom String Quartet va concerta în data de 2 martie 2026 la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Solidarității Polono-Române, alături de invitatul special, pianistul Cătălin Răducanu


2 martie 2026, ora 19:00 – 20:30

Ateneul Roman / sala mare 

Str. Benjamin Franklin 1-3, București
 
 
 
Atom String Quartet

Dawid Lubowicz vioară

Mateusz Smoczyński vioară

Michał Zaborski violă

Krzysztof Lenczowski violoncel



Program

Krzysztof Lenczowski Winter Song

Ignacy Jan Paderewski, arr. Krzysztof Lenczowski Sarabandă în si minor

Mateusz Smoczyński Cvartet nr. 1 “Pictures from Warsaw”, partea I: The Uprising

Krzysztof Lenczowski Adonis Blue din Atlas of Butterflies

Dawid Lubowicz Ballad of the Death of Janosik

Krzysztof Penderecki, arr. Mateusz Smoczyński Aria din Three Pieces in Old Style

Frédéric Chopin, arr. Mateusz Smoczyński Mazurka în do major, op. 24, nr. 2

Zbigniew Seifert Quasimodo

 

Atom String Quartet este unul dintre cele mai intrigante cvartete de coarde din lume, făcând parte din elita celor mai buni interpreți de jazz din Polonia. Îmbină posibilitățile unui cvartet de coarde clasic cu improvizația inspirată din folclorul polonez și din muzica diferitelor regiuni ale lumii, dar și din muzica contemporană și clasică.

 

Cvartetul a fost înființat în anul 2010, la Varșovia, și este alcătuit din violoniștii Dawid Lubowicz și Mateusz Smoczyński, violistul Michał Zaborski și violoncelistul Krzysztof Lenczowski. Toți muzicienii au o formare solidă în muzica clasică – sunt absolvenți ai universității de muzică din Varșovia. De asemenea, toți compun și derulează cu succes propriile proiecte solo. Odată cu câștigarea în 2011 a Marelui Premiu la cea de-a XIII-a ediție a festivalului Bielska Zadymka Jazzowa, formația este prezentă constant pe cele mai mari scene din Polonia și din lume.

Cvartetul a înregistrat opt albume de autor: FADE IN, PLACES, AtomSPHERE, SEIFERT, PENDERECKI, ESSENCE, dintre care două (FADE IN și PLACES) au obținut cea mai importantă distincție a industriei fonografice poloneze – premiul „Fryderyk”.

În anul 2023, Atom String Quartet a semnat un contract exclusiv cu casa de discuri internațională Warner Music, al cărei efect a fost albumul dublu UNIVERSUM (lansat în 2024), care conține patru cvartete de coarde ample, alcătuite din mai multe părți, compuse de fiecare dintre membrii ansamblului. La sfârșitul anului 2025, formația a lansat albumul de sărbători CHRISTMAS WITH ATOM STRING QUARTET, ce reunește colinde în versiune instrumentală, inspirate de aranjamentele magistrale ale lui Witold Lutosławski și îmbogățite cu improvizații.

În stagiunea 2017/2018, Atom String Quartet a fost artist în rezidență al Filarmonicii „Mieczysław Karłowicz” din Szczecin.

În martie 2021, Atom String Quartet, împreună cu pianista Hania Rani, au interpretat lucrarea „Testament” de Max Richter. Compoziția a fost scrisă la solicitarea Institutului „Adam Mickiewicz” ca un omagiu adus lui Krzysztof Penderecki, decedat în anul 2020. Premiera lucrării a fost înregistrată de televiziunea poloneză TVP Kultura.

Membrii Atom String Quartet sunt invitați în mod regulat să participe la sesiuni de înregistrări ale altor artiști și colaborează cu unii dintre cei mai importanți muzicieni și orchestre din Polonia și din străinătate.

Scheduled Evenimente Muzică SOLIDARITATEA PL-RO

Prezență poloneză la festivalul Animest din București

Animația poloneză se află în programul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Animație Animest din București.
07 10.2026 08 10.2026 Cinema, Evenimente

Distincția onorifică „Bene Merito” pentru Elina Bolgarina

Cu ocazia jubileului de 25 de ani al Institutului Polonez din București, pe 21 septembrie 2026 la Cinemaplex Loteanu din Chișinău au fost acordate distincțiile onorifice „Bene Merito” ale ministrului afacerilor externe al Republicii Polone, Radosław Sikorski.
21 09.2026 SOLIDARITATEA PL-RO, Știri

Cinema feminin polonez la Eva Filmmakers Fest

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 26 septembrie la Cinema Arta din Sfântu Gheorghe în cadrul festivalului dedicat exclusiv filmelor regizate de femei, EVA Filmmakers Fest. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizoarea filmului Emilia Śniegoska.
26 09.2026 Cinema, Evenimente