19.10.2018 Teatru

Omul în era digitală

Într-o epocă a progresului rapid al tehnologiei, ne putem oare păstra dreptul la viața privată? În ce mod lumea digitală modelează relațiile interumane în lumea contemporană? Acestea sunt întrebările pe care ni le pune spectacolul polonez „Priv”, care va putea fi văzut pe 19 octombrie la București, în cadrul festivalului Festin pe Bulevard.
 

Cuvântul-titlu „priv” este o prescurtare a cuvântului englezesc „private” și desemnează confidențialitatea comunicării în lumea online. Într-un spectacol cu o coregrafie interesantă, cele două autoare poloneze, Iza Szostak și Anka Herbut, analizează modul în care tehnologia ne schimbă identitatea, imaginea și relațiile. Acestea privesc atent cum granițele propriei intimități se deplasează, dar și cum se întrepătrund în existența noastră diferite sfere: privată, publică și virtuală. Pătrund într-o lume în care, în marele nor al informațiilor, funcționăm tot mai des după setările telefoanelor noastre smart, pe bloguri și vloguri, pe Facebook sau Snapchat. 

Spectacolul „Priv”, interpretat de actorii Teatrului „Aleksander Fredro” din Gniezno va fi prezentat pe 19 octombrie, la orele 20.00, la Teatrul Excelsior (str. Academiei 28) din București.

Iza Szostak, considerată una dintre cele mai interesante performere a tinerei generații, este deopotrivă dansatoare și coregrafă. A colaborat cu dansatorii legendarului ansamblu al lui William Forsyth, dar și cu Jan Fabre. Este absolventă a cursurilor Rotterdam Dance Academy of the Codarts University for the Arts. Anka Herbut este dramaturg, critic de teatru și regizoare. A colaborat, printre alții, cu Marta Ziółek la realizarea producției „Zrób Siebie” / „Make Yourself”, pe care spectatorii români au putut-o vedea în 2017, în cadrul festivalului de arte performative „News From Polska”.

Festivalul Internațional  de Teatru „Fest(in) pe Bulevard” a fost creat în 2013 și este organizat de Teatrul Nottara din București. Acesta prezintă publicului atât comedii, cât și spectacole care abordează cele mai importante problemele ale vremurilor noastre. Cea de-a șasea ediție de anul acesta se va desfășura în perioada 12-21 octombrie 2018, având ca temă centrală criza comunicării. 

Spectacolul va fi prezentat în limba polonă cu subtitrare în limba română.

Institutul Polonez din București este partener al evenimentului, co-finanțator al prezentării spectacolului polonez.

Programul festivalului >>>

 
Scheduled Teatru

Despre storytelling la Cluj 🗓

Un atelier intensiv de 4 zile de video-storytelling (1-4 aprilie) și un performance (7 aprilie) îi propune publicului clujean duoul polonez Nowacka & Turkowski. Ambele evenimente sunt organizate și găzduite de către REACTOR de creație și experiment.
01 04.2026 07 04.2026 Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Lansarea dosarului scena.ro despre Kantor și spectacolul

Luni, 26 ianuarie 2026, de la ora 19.00, la Teatrul Mic – Sala Studio Gabroveni, Scena.ro organizează un dublu eveniment: înmânarea Premiului Scena.ro pentru 2025 și lansarea numărului 70 al revistei, care include un dosar special dedicat regizorului polonez Tadeusz Kantor. Acesta va fi urmat de spectacolul ”Între noi e totul bine” după Dorota Masłowska, de Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău.
19 01.2026 Evenimente, Teatru

Dosar despre Kantor în revista Scena.ro 🗓

Sezonul cultural Polonia-România a fost plin de evenimente dedicate unuia dintre cei mai importanți regizori din istoria teatrului modern, Tadeusz Kantor. Dosarul „Jocul de-a Kantor” publicat în numărul 70 (4)/2025 al revistei de teatru Scena.ro și online apare ca un sumar al eforturilor de a se apropia de opera acestui artist.
27 11.2025 31 12.2025 Teatru