„Loving Vincent” este primul lungmetraj de animație pictat în întregime. Vorbește despre soarta furtunoasă a renumitului pictor, precum și despre moartea sa tragică. Face referire, de asemenea, la evenimentele descrise de artist în cele peste 800 de scrisori trimise îndeosebi fratelui său Theo.
Filmul este format din 65 de mii de cadre pictate în ulei pe pânză, realizate timp de doi ani de peste 100 de pictori polonezi și din strainătate printr-o tehnică care imită cu fidelitate lucrările lui van Gogh. O secundă de film conține 12 cadre. Personajele animate, care spun povestea vieții artistului, sunt în același timp și eroii picturilor sale, dintre care peste 120 au fost integrate în animație. Filmul a fost produs în câteva studiouri din Gdańsk și parțial la Wrocław și în Marea Britanie. Scenariul a fost realizat de regizoarea Dorota Kobiela în colaborare cu poetul și prozatorul polonez Jacek Dehnel.
Dorota Kobiela este o regizoare și pictoriță din Polonia, iar Hugh Welchman – producător de film de origine engleză, al cărui film de animație „Petrică și Lupul” a primit Oscarul în 2007 pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație. În viața privată, cei doi sunt soț și soție.
Filmul poate fi văzut pe 29 septembrie în cadrul galei de deschidere a Festivalului Anim’est, care va avea loc la Cinemateca Eforie (str. Eforie nr. 2), ora 19.00. La proiecție va participa Olga Królak, una dintre pictorițele care au lucrat la realizarea filmului. În cadrul festivalului Anim’est vor fi prezentate și alte 7 producții poloneze: O, mamă!, Cazul Moczarski, Domnul Minuscul și balena, Urme de efemer, The escape, Once upon a line, Man in the moon. Institutul Polonez sprijină financiar festivalul.
Alte filme poloneze în programul festivalului:
30 septembrie, ora 14.30, Cinema Eforie – Once upon a line, r. Alicja Jasina, 2016, 7 min. 5 sec.
30 septembrie, ora 23.59, Cinema Eforie – The escape, r. Jarosław Konopka, 15 min.
30 septembrie, ora 23.59, Cinema Elvira Popescu – The escape, r. Jarosław Konopka, 15 min.
3 octombrie, ora 20.30, Cinema Eforie – Cazul Moczarski, r. Tomasz Siwiński, 2016, 5 min. 15 sec.
4 octombrie, ora 16.00, Cinema Elvire Popesco – Cazul Moczarski, r. Tomasz Siwiński, 2016, 5 min. 15 sec.
5 octombrie, ora 20.00, Cinema Elvire Popesco – Domnul Minuscul și balena, r. Andrzej Gosieniecki, 2016, 9 min.
5 octombrie, ora 20.00, Expirat, Halele Carol – Man in the moon, r. Tomek Ducki, 2017, 3 min. 20 sec.
6 octombrie, ora 18.30, Cinema Eforie – Urme de efemer, r. Agnieszka Waszczeniuk, 2016, 7 min. 49 sec.
6 octombrie, ora 18.30, Cinema Eforie – O, mamă!, r. Paulina Ziółkowska, 2017, 12 min. 15 sec.
6 octombrie, ora 14.30, Cinema Eforie – Domnul Minuscul și balena, r. Andrzej Gosieniecki, 2016, 9 min.
6 octombrie, ora 18.00, Cinema Elvire Popesco – Once upon a line, r. Alicja Jasina, 2016, 7 min. 5 sec.
7 octombrie, ora 14.00, Cinema Elvire Popesco – Urme de efemer, r. Agnieszka Waszczeniuk, 2016, 7 min. 49 sec.
7 octombrie, ora 14.00, Cinema Elvire Popesco – O, mamă!, r. Paulina Ziółkowska, 2017, 12 min. 15 sec.
Programul complet al festivalului >>>>