Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Sala de conferințe – Bd. Independenței 4B
Proiecțiile se desfășoară în cadrul întâlnirilor cinematografice WATCH OUT! organizate de Edyta Nowak (Polonia) și Simone Guastella (Italia), colaboratori ai Asociației Team for Youth din Baia Mare și reprezentanți ai proiectelor europene de voluntariat „O mie de căi, dar un singur spirit cetățenesc” (Edyta) și „ReAnimate” (Simone), realizate în România în cadrul programului Erasmus +.
Programul proiecțiilor:
2 februarie, ora 17.00 – Dumnezeii, regia Łukasz Palkowski
9 februarie, ora 17.00 – Fotograful, regia Waldemar Krzystek
16 februarie, ora 17.00 – Jack Strong, regia Władysław Pasikowski
23 februarie, ora 17.00 – Cetățeanul, regia Jerzy Stuhr
DUMNEZEII / Bogowie
Polonia, 2014, 115 min.
Regia: Łukasz Palkowski
Scenariul: Krzysztof Rak
Distribuția: Tomasz Kot, Magdalena Czerwińska, Piotr Głowacki, Kinga Preis ș.a.
Un film despre viața profesorului Zbigniew Religa, care a realizat, cu succes, primul transplant de inimă în Polonia anilor `80. Un omagiu adus acestui om remarcabil care a îndrăznit să lupte cu un tabu moral, cultural și religios, transplantul de inimă fiind perceput ca un act împotriva naturii.
„În biografia lui Zbigniew Religa – „Dumnezeii” -, premiată cu „Leul de aur” la Festivalul de Filme Poloneze din Gdynia, cel mai mult surprinde curajul de a vorbi cu ușurință și ironie despre chestiuni de viață și moarte. Foarte bună s-a dovedit a fi ideea de a privi țara paralizată de legea marțială prin ochii unui chirurg întors din America, nevoit să facă față neputinței, urâțeniei și mentalității încorsetate din acea perioadă.” – Janusz Wróblewski, „Polityka”
FOTOGRAFUL / Fotograf
Polonia, 2014, 107 min.
Regia: Waldemar Krzystek
Scenariul: Krzysztof Kopka, Waldemar Krzystek
Distribuția: Sonia Bohosiewicz, Adam Woronowicz, Tomasz Kot, Agata Buzek ș.a.
Locuitorii din Moscova sunt terorizați de un criminal în serie. Poreclit „Fotograful”, acesta lasă lângă corpul victimelor sale hârtii cu numere, pe care echipajele de criminaliști le folosesc apoi în anchetă. Întrucât toate indiciile conduc către Polonia și evenimentele dramatice care au avut loc acolo în anii ’70, investigațiile sunt transferate pe teritoriul Poloniei. În componența echipajului se află și Natasza, singura persoană care a vorbit cu criminalul și care a reușit să supraviețuiască. Singura care îl poate recunoaște în cazul în care s-ar ajunge la o confruntare cu el.
„Fotograful” poate fi interpretat în mai multe feluri. Dacă cineva așteaptă o poveste polițistă – o va găsi pe ecran. Și va fi una chiar satisfăcătoare. Iar dacă cineva va dori să vadă profunzimile și filozofia ascunse în el – nu va fi dezamăgit. Un film neevident, tulburător, nu în culori alb-negru. Realizat în mod tradițional și, totuși, foarte modern.” – Barbara Hollender, „Rzeczpospolita”
JACK STRONG
Polonia, 2014, 120 min.
Regia și scenariul: Władysław Pasikowski
Distribuția: Marcin Dorociński, Maja Ostaszewska, Dagmara Domińczyk, Ireneusz Czop ș.a.
Colonelul Ryszard Kukliński are acces la cele mai secrete documente ale Tratatului de la Varșovia. Atunci când află despre planurile ascunse care pot declanșa Al Treilea Război Mondial, începe să colaboreze cu serviciile secrete CIA, misiunea lui fiind aceea de a acționa dinăuntrul sistemului sovietic. Transmițând documente secrete americanilor, el știe că își pune viața în pericol, dar și pe cea a familiei sale.
„Este de admirat modul în care Kukliński este construit ca un antierou. Ca o persoană normală, prezentată într-un context extrem de dificil și stresant, care de multe ori ezită și este pe punctul de a ceda. De asemenea, nu putem trece cu vederea secvența de final, atunci când Kukliński fuge împreună cu familia din Polonia comunistă. Chiar dacă cunoaștem finalul foarte bine, această secvență lungă produce bătăi rapide ale inimii, deși conține scene cu cea mai lentă urmărire de mașini din istoria cinematografiei.” – Hubert Orzechowski, „Newsweek Polska”
CETĂȚEANUL / Obywatel
Polonia, 2014, 100 min.
Regia și scenariul: Jerzy Stuhr
Distribuția: Jerzy Stuhr, Maciej Stuhr, Janusz Gajos, Sonia Bohosiewicz ș.a.
Jan Bratek este implicat într-un accident tragic în fața televiziunii poloneze chiar înainte să sosească președintele. În timp ce este resuscitat, Jan halucinează, retrăindu-și cei 60 de ani de viață în contextul istoric al Poloniei de după război. Astfel, copilăria, tinerețea și maturitatea sa se împletesc cu diferitele sisteme politice ale țării, culminând într-un final surprinzător.
„Jerzy Stuhr râde de toți. De cei de dreapta și de cei de stânga. De biserică și de laici. De Securitate și de Solidaritatea. De carieriști și de combinatori. Și chiar de Televiziunea Poloneză. Se uită la polonezi și la istoria lor cu ochi aspru și critic, dar cu inima deschisă. Provoacă, dar și animă. Încurajează la un pic de autocritică, dar și la detașare”. – Dagmara Romanowska, „OnetFilm”