Pentru trofeul festivalului Ceau, Cinema! va concura filmul „Soră-mea” (titlul orig. „Moje córki krowy” / „These Daughters of Mine”), regizat de Kinga Dębska, care s-a bucurat de un mare succes la public în Polonia. Este povestea a două surori, Marta și Kasia, care, confruntate cu situații dificile intervenite în familie, își schimbă complet atitudinea față de propria persoană. Deși filmul vorbește despre momente tragice pentru orice familie, regizoarea a evitat banalitatea unui serial TV, reușind să facă spectatorii să râdă foarte des în timp ce urmăresc filmul și să iasă din cinematograf într-o stare de bună dispoziție, gândindu-se însă la ceea ce este cu adevărat important în viață. Kinga Dębska recunoaște că scenariul a fost inspirat din istoria propriei sale familii și că a lucrat la el în condițiile în care și-a pierdut ambii părinți ca urmare a unor boli grele, apărute pe neașteptate. Distribuția de prim rang (printre alții, Agata Kulesza, cunoscută din filmul „Ida”, distins cu premiul Oscar, și Marian Dziędziel, actor cu o extraordinară forță sugestivă) face ca filmul să fie vizionat cu mare plăcere.
Cu ocazia Anului remarcabilului regizor polonez Krzysztof Kieślowski (1941-1996), în cadrul festivalului Ceau, Cinema! spectatorii vor putea viziona trilogia acestuia, premiată și mereu actuală, „Trei culori” – „Albastru”, „Alb” și „Roșu”, ale cărei titluri fac trimitere la culorile drapelului francez și la lozinca Revoluției franceze: „libertate, egalitate, fraternitate”. Deși au trecut mai bine de douăzeci de ani de la realizarea trilogiei, filmele sale ating și astăzi probleme fundamentale, importante pentru fiecare om, iar forma lor lapidară și muzica desăvârșită a lui Zbigniew Preisner fac ca spectatorii să aprecieze la fel de mult valoarea artistică a celor „Trei culori”.
Personalitatea lui Kieślowski va fi evocată și prin expoziția de fotografie prezentată în clubul Ambasada din Timișoara (str. Anton Seiller nr. 2), care a fost pregătită de Arhivele Creației lui Krzysztof Kieślowski, în curs de constituire în Polonia, și de Fundația poloneză de Artă Contemporană „In Situ”, care își desfășoară activitatea în localitatea Sokołowsko din Silezia Inferioară și organizează de 6 ani festivalul de film „Hommage à Kieślowski”. Versiunea românească a expoziției a fost pregătită de Institutul Polonez din București.
Festivalul Ceau, Cinema! de la Timișoara va găzdui, pentru prima oară în România, și o retrospectivă a filmelor lui Wojciech Smarzowski. Publicul spectator va putea viziona trei filme ale renumitului regizor polonez de film: „Casa întunecată”, „Róża” și „Nunta”, care înfățișează Polonia în diferite momente ale istoriei sale – de la cel de-Al doilea Război Mondial și până la începutul sec. al XXI-lea.
Filmele lui Smarzowski nu prezintă o imagine decorativă a țării, fapt care, nu o dată – așa cum, de ex., s-a întâmplat după premiera grotescului film „Nunta” – a trezit emoții puternice printre spectatorii polonezi. Regizorul, care lucrează acum la filmul „Wołyń”, despre masacrarea a aprox. 50-60 de mii de polonezi de către naționaliștii ucraineni în anul 1943, atinge frecvent teme istorice extrem de complicate.
Într-un astfel de curent se înscrie și cutremurătoarea peliculă „Róża”, care, depănând povestea eroinei principale (interpretată admirabil de Agata Kulesza), relatează despre complicata istorie din timpul războiului și de după război a Mazuriei – regiune a Poloniei odinioară locuită de o populație germană și de mazurienii originari din regiune. În acest ținut al lacurilor glaciare și colinelor pitorești, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și imediat după încheierea acestuia s-au strâns populații numeroase venite din părțile răsăritene ale Poloniei, pierdute ca urmare a modificării granițelor. Nenorocirile oamenilor de diverse naționalități au devenit parte a istoriei frumoasei Mazurii din sec. XX, astăzi puțin uitată.
Oricare ar fi tema pe care o abordează și epoca istorică pe care o prezintă, filmele lui Wojciech Smarzowski, laureatul premiului festivalului Ceau, Cinema! pentru cel mai bun film din ediția 2015 a competiției, pentru pelicula „Îngerul atotputernic”, îndeamnă de fiecare dată spectatorii la reflecție.
Proiecțiile filmelor poloneze din cadrul celei de-a 3-a ediții a festivalului Ceau, Cinema! au loc cu sprijinul Institutului Polonez din București.
Programul filmelor poloneze la Ceau, Cinema!:
14.07.
ora 16.00, trilogia „Trei culori” – „Albastru” (1993), regia Krzysztof Kieślowski, clubul Ambasada, str. Anton Seiller nr. 2
15.07.
ora 18.00, trilogia „Trei culori” – „Alb” (1993), regia Krzysztof Kieślowski, Casa Artelor, str. Augustin Pacha nr. 8
ora 20.00, „Casa întunecată” (2009), regia Wojciech Smarzowski, cinema Timiș, Piața Victoriei nr. 7
16.07.
ora 16.00, „Róża” (2011), regia Wojciech Smarzowski, Casa Artelor, str. Augustin Pacha nr. 8
ora. 18.00, „Soră-mea” (2015), în concurs, regia Kinga Dębska, Teatrul Maghiar de Stat, str. Alba Iulia nr. 2
ora 20.00, trilogia „Trei culori” – „Roșu” (1994), regia Krzysztof Kieślowski, cinema Timiș
17.07.
ora 16.00, „Nunta” (2004), regia Wojciech Smarzowski, cinema Gottlob, comuna Gottlob
Programul complet al festivalului: http://www.ceaucinema.ro/
Expoziția „Krzysztof Kieślowski” poate fi vizitată în clubul Ambasada din Timișoara (str. Anton Seiller nr. 2) în perioada 14-31 iulie 2016, între orele 10.00-22.00.