31.07.2020 - 9.08.2020 Cinema, Evenimente

TIFF – sărbătoarea iubitorilor de film de la Cluj

Cele mai interesante filme din întreaga lume, inclusiv unele dintre cele mai bune producții noi poloneze, vor putea fi văzute în perioada 31 iulie-9 august 2020 în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) din Cluj-Napoca. Aici găsești recomandări pentru iubitorii cinematografiei poloneze.

În ciuda modificării, din cauza pandemiei cu coronavirus, a formulei și a perioadei de desfășurare, cea de-a 19-a ediție TIFF promite să fie una extrem de interesantă. La festival vor fi prezentate și filme poloneze de top.

O atenție deosebită merită acordată tinerei generații de regizori polonezi. În programul TIFF se află două filme create de regizori cu vârsta până în 40 de ani: „Corpus Christi”, în regia lui Jan Komasa, și „Supernova” lui Bartosz Kruhlik.

Primul dintre ele, scris după scenariul lui Mateusz Pacewicz, în vârstă de 28 de ani, spune povestea unui băiat cu un trecut dificil, care, fascinat de biserica catolică, îmbracă hainele de preot și, în acest rol, ajunge într-o mică comunitate rurală cu numeroasele ei probleme.

„Corpus Christi” a fost candidatul Poloniei la Oscarul din acest an, fiind extrem de apreciat de critici, în mai 2020 a câștigat premiul principal, pentru regie, la Festivalul de Film Tribeca din New York și aproape toate premiile majore (inclusiv pentru regie și scenariu) la cel mai important festival de film din Polonia – Festivalul de Filme Poloneze din Gdynia, în anul 2019.

https://youtu.be/0dnOJnJVjyk

După acest film, atât Jan Komasa (n. 1981), cât și Mateusz Pacewicz (n. 1992) în iulie 2020 au fost invitați de Academia americană de Arte și Științe Cinematografice (The Academy of Motion Picture Arts and Sciences), care acordă premiile Oscar, să devină membri ai acestei organizații.

„Supernova”, care participă în competiția principală TIFF, este debutul în lungmetraj al regizorului Bartosz Kruhlik (n. 1985). O poveste aparent simplă, în care un cunoscut politician provoacă un accident de circulație, în urma căruia trei oameni se luptă să trăiască se desfășoară într-un spațiu foarte mic – o bucată dintr-un drum de țară. Cu toate acestea, filmul menține suspansul de la primul până la ultimul minut.

Forma foarte economică și interesantă are, totodată, un conținut important, provocator. Kruhlik abordează cele mai bune tradiții ale cinematografiei europene, în care, cu ajutorul unor mijloace simple, se pot pune întrebări de bază și stimula privitorul la o reflecție profundă.

https://youtu.be/IhZTC9bcRSQ

Bartosz Kruhlik, a cărui „Supernova” a fost apreciată drept cel mai bun debut în regie la Festivalul de de Filme Poloneze din Gdynia în 2019 și care participă în prezent la multe festivaluri internaționale, va fi invitatul ediției TIFF din acest an.

Pe lângă tânăra generație de regizori polonezi, în programul Festivalului Internațional de Film Transilvania 2020 se află și cel mai nou film al renumitei regizoare Agnieszka Holland, „Șarlatanul”.

Holland abordează, din nou, o istorie din Cehia, unde a studiat la celebra școală de film FAMU. În film ea caută cheia înțelegerii secretului unui vindecător autodidact ceh, aflat sub influența idealistului Jan Mikolášek, care s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Znachor a devenit foarte celebru în cei peste 60 de ani de activitate. El a tratat artiști, oameni de afaceri, politicieni, dar și săraci. În timpul comunismului a fost considerat dușman al sistemului, dar a fost protejat de Antonín Zápotocký, prim-ministru și președinte al Cehoslovaciei, căruia Mikolášek i-a salvat piciorul de la amputație. După moartea politicianului, vindecătorul și-a pierdut averea și drepturile civile.

https://youtu.be/u0C_dh8iZOA

Filmul are pe fundal regimul comunist din Cehoslovacia, care intră cu forța în viața vindecătorului. Filmul lui Holland are, de asemenea, o dimensiune universală, fiind o voce importantă în discuția despre toleranța de a fi diferit. Premiera mondială a „Șarlatanului” a avut loc în cadrul prestigioasei secțiuni Berlinale Special Gala a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, ediția 70.

Pentru iubitorii de film documentar recomandăm filmul subtil al lui Jerzy Śladkowsk, intitulat „Dragoste amară”, în care o croazieră pe Volga, pe nava rusească „Maksym Gorki”, devine un studiu al singurătății umane. Totuși, regizorul și cameramanul arată spectatorilor că un film în care uneori ne plac eroii plini de vicii poate fi o sursă de empatie.

Proiecții: 

CORPUS CHRISTI

7 august, ora 21.30 – Piața Unirii 

9 august, ora 21.30 – Curtea Liceului Teoretic „Apáczay Csere János”, str. Ion I. C. Brătianu nr. 26

SUPERNOVA

5 august, ora 21.30 – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Calea Mănăștur nr. 3-5

6 august, ora 23.59 – Curtea Liceului Teoretic „Báthory István”, str. Mihail Kogălniceanu nr. 2

ȘARLATANUL

2 august, ora 21.30 – Curtea Liceului Unitarian „János Zsigmond”, bd. 21 Decembrie 1989 nr. 9

9 august, ora 23.45 – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Calea Mănăștur nr. 3-5

DRAGOSTE AMARĂ

1 august, ora 19.30 – Muzeul de Artă, Piaţa Unirii nr. 30

9 august, ora 23.45 – Curtea Colegiului Național „George Coșbuc”, str. Avram Iancu nr. 70-72

Programul complet al festivalului: https://tiff.ro/

from to
Scheduled Cinema Evenimente

Povestiri Polone în Benzi Desenate 🗓

Între 13 și 16 august, în cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov, va putea fi vizitată expoziția „Povestiri Polone în Benzi Desenate”, care reunește lucrările a 25 de artiști polonezi. Expoziția evidențiază diversitatea și bogăția benzii desenate istorice poloneze și oferă o perspectivă inedită asupra istoriei prin artă, la Muzeul Judetean de Istorie Brasov.
13 08.2026 16 08.2026 Arte vizuale, Evenimente, Istorie

Retrospectivă Andrzej Wajda la Festivalul de Film

Cu ocazia Anului Andrzej Wajda 2026 în Polonia, patru dintre cele mai importante filme ale marelui regizor polonez Andrzej Wajda vor putea fi văzute în cadrul ediției din acest an a Festivalului de Film și Istorii, care va avea loc în perioada 7-23 august. În programul festivalului se află și alte două filme poloneze premiate.
07 08.2026 23 08.2026 Cinema, Evenimente, Istorie

Film polonez în Eforie Sud 🗓

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 16 august la Grădina de Vară din Eforie Sud în cadrul festivalului Cinemascop. Intrare liberă.
16 08.2026 Cinema, Evenimente