21.06.2019 - 24.06.2019 Evenimente

Școala de caractere în Bucovina

Peste 200 de copii din localitățile în care trăiește comunitatea poloneză din Bucovina au participat la programul educațional de trei luni, ce are ca rol apropierea relațiilor polono-române și dobândirea unor abilități folositoare în viață.

Activitățile au fost organizate de Institutul Polonez din București și de Organizația Națională „Cercetaşii României”. Programul a fost realizat cu sprijinul unor firme poloneze, dar și al Uniunii Polonezilor din România.

Programul „Cercetașii Bucovinei” a constat din cursuri educative, organizate regulat din aprilie 2019 și conduse de cercetașii români din Suceava în colaborare cu Institutul Polonez, dar și dintr-o tabără de vară de câteva zile.
Întâlnirile au avut loc sâmbăta, în satul locuit de comunitatea poloneză din Poiana Micului, la școala gimnazială cu predare în limba polonă „Krystyna Bochenek”. La acestea au luat parte peste 200 de copii, inclusiv cei din localitățile apropiate, precum Cacica.

În cadrul programului, copiii au învățat, printre altele, să organizeze activități pentru comunitatea lor, și-au dezvoltat abilitatea de lucru în echipă, au aflat valorile de bază ale cercetășiei și au dobândit abilități practice despre cum se construiește un camping. 

– Copiii din localitățile în care trăiește comunitatea poloneză din Bucovina au puține lecții despre Polonia contemporană și nu au o ofertă bogată de activități extrașcolare. Încercăm să umplem aceste lacune și să-i ajutăm pe copii să descopere țara strămoșilor lor într-un mod interesant și atrăgător – spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București, care a inițiat programul „Cercetașii Bucovinei”. – Sper ca, datorită colaborării cu cercetașii români și polonezi, care se desfășoară de mai mulți ani, vom contribui și la formarea și educarea viitorilor lideri care vor vrea să activeze pentru binele comunităților din Bucovina – adaugă aceasta. 

Copiii care au participat la toate activitățile educaționale organizate în primăvară (peste 40 de persoane), în perioada 21-24 iunie au participat la o tabără de vară în localitatea Putnișoara din Bucovina împreună cu cercetașii români din Suceava. Mulți dintre ei au avut ocazia de a dormi pentru prima dată în corturi pe care au trebuit să le monteze singuri, să-și gătească mâncare sau să stea departe de părinți timp de câteva zile. 

În timpul taberei, organizată în anul în care Polonia și România sărbătoresc 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, copiii au învățat, de asemenea, despre istoria și tradițiile diferite ale Poloniei și României. 
– Tabăra și întregul program nu ar fi putut avea loc fără implicarea uriașă a partenerilor noștri, respectiv Organizația Națională „Cercetaşii României” și Școala „Krystyna Bochenek”. Foarte util a fost și sprijinul venit din partea companiilor poloneze care activează pe piața din România, datorită cărora am putut oferi corturi copiilor. Le mulțumesc îndeosebi primilor doi care au răspuns la apelul nostru, adică Ciech Soda și Grupul Exorigo-Upos. În mod tradițional, am putut conta și pe bunăvoința Uniunii Polonezilor din România – adaugă Agnieszka Skieterska.

Programul „Cercetașii Bucovinei” va fi continuat în următorul an școlar.

Fot. Katarzyna Zalaszewska

from to
Scheduled Evenimente

Povestiri Polone în Benzi Desenate 🗓

Între 13 și 16 august, în cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov, va putea fi vizitată expoziția „Povestiri Polone în Benzi Desenate”, care reunește lucrările a 25 de artiști polonezi. Expoziția evidențiază diversitatea și bogăția benzii desenate istorice poloneze și oferă o perspectivă inedită asupra istoriei prin artă, la Muzeul Judetean de Istorie Brasov.
13 08.2026 16 08.2026 Arte vizuale, Evenimente, Istorie

Retrospectivă Andrzej Wajda la Festivalul de Film

Cu ocazia Anului Andrzej Wajda 2026 în Polonia, patru dintre cele mai importante filme ale marelui regizor polonez Andrzej Wajda vor putea fi văzute în cadrul ediției din acest an a Festivalului de Film și Istorii, care va avea loc în perioada 7-23 august. În programul festivalului se află și alte două filme poloneze premiate.
07 08.2026 23 08.2026 Cinema, Evenimente, Istorie

Film polonez în Eforie Sud 🗓

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 16 august la Grădina de Vară din Eforie Sud în cadrul festivalului Cinemascop. Intrare liberă.
16 08.2026 Cinema, Evenimente