28.07.2015 Cinema

Documentarul „Joanna” – Proiecție KineDok

Filmul „Joanna” în regia Anetei Kopacz, nominalizat la Oscar, vă fi prezentat în cadrul proiectului KineDok, la Cinematograful Elvira Popescu din București. „Joanna” este considerată una dintre cele mai frumoase pelicule poloneze din ultimii ani.

Regia: Aneta Kopacz
Documentar – Polonia – 2013 – 0h40 – VO PL ST RO

Mulţi oameni urmăresc blogul Joannei pentru că aici învaţă să fie atenţi şi veseli. Joanna îşi descrie viaţa de zi cu zi cu o onestitate şi o precizie copleşitoare. Dorinţele ei sunt simple: o excursie cu familia la lacuri; planurile sale sunt pe termen scurt: să îşi vadă fiul mergând prima oară pe bicicletă. Diagnosticată cu o boală incurabilă, Joanna îi promite fiului ei că va face tot ce-i stă în puteri ca să trăiască mai mult. Pune pe hârtie tot ce ar fi vrut să-l înveţe când ar fi crescut. Cu o poezie vizuală extraordinară, documentarul descrie momentele simple şi semnificative din viaţa de familie a Joannei. Puţinele cuvinte spuse şi cele nerostite niciodată creionează mesajul filmului, puternic şi totodată extrem de subtil.

„Joanna” este povestea Joannei Sałdza, autoarea blogului „Chustka” („Eșarfa”), în care sunt prezentați ultimii ani din viața sa. Timp de peste doi ani, Joanna a luptat cu cancerul, luptă pe care a descris-o pe blogul ei, cu tot ceea ce însemna ea: bucuria vieții, familia, iubirea, dar și frica în fața morții. Blogul a câștigat o mare popularitate în Polonia.

Am avut marele noroc de a petrece luni de zile în compania unor oameni sensibili, frumoși, plini de viață. Am încercat să redau în filmul meu momente speciale din viața lor, dar și emoțiile pe care le-am simțit de la prima întâlnire cu Joanna și familia sa. Este un film despre lucrurile cele mai simple dar, în același timp, și cele mai importante”, a declarat Aneta Kopacz, regizoarea filmului.

Autorul imaginii, Lukasz Żal, laureat al concursului „Broasca de Aur”, categoria direcție de imagine pentru filmele „Paparazzi” al lui Piotr Bernasi și „Ida” al lui Paweł Pawlikowski, este unul dintre cei mai talentați tineri directori de imagine din Polonia. În „Joanna”, imaginile pline de sensibilitate, discrete și pătrunzătoare, devin o capsulă a timpului, un mod de a prelungi viața. Detaliile și gesturile mărunte surprinse de camera lui Żal redau senzualitatea cu care eroina atinge viața din jurul ei în ultimele sale clipe.

Despre KineDok

Scheduled Cinema

CinePOLSKA – Festivalul Filmului Polonez în România

Filmul „Bestia”, capodopera cinematografiei mute semnată de regizorul Aleksander Hertz, cu Pola Negri în rol principal, deschide cea de-a 20-a ediție a Festivalului Filmului Polonez CinePOLSKA în România și Republica Moldova. Producția poloneză va fi acompaniată live de muzica formației Amphitrio.
21 11.2024 27 11.2024 Cinema, Evenimente

Prezență poloneză la Astra Film Festival 🗓

Filme, o dezbatere și un concert - acestea sunt elementele poloneze din programul ediției de anul acesta a festivalului de film Astra de la Sibiu. Evenimentele fac parte din programul Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025.
20 10.2024 27 10.2024 Cinema, Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO

„Poloneze și românce care au schimbat lumea”

Până la sfârșitul lunii octombrie, la Casa de Cultură „Luceafărul” din Nisporeni, publicul poate descoperi poveștile fascinante ale celor 34 de poloneze și românce care au avut curajul de a-și schimba propria țară, Europa și, într-o anumită măsură, chiar lumea. Expoziția „Poloneze și românce care au schimbat lumea” aduce în prim-plan personalități care s-au luptat pentru libertate, drepturile femeilor și progresul în domenii precum știința și sportul.
01 10.2024 31 10.2024 Arte vizuale, Cinema, Istorie, Literatura, Muzică, Sport, Teatru