4.10.2015 - 7.10.2015 Evenimente, Muzică

Prezențe muzicale poloneze la Chișinău și Rîbnița

Pianistul Marek Szlezer și violoncelistul Jan Kalinowski, doi muzicieni remarcabili din Polonia vor susține un recital la Rîbnița (Republica Moldova) pe 4 octombrie, iar câteva zile mai târziu, pe 7 octombrie, la Chișinău vor colabora în calitate de soliști în cadrul concertului Filarmonicii Naționale, conduse de Paweł Kotla. Dirijorul polonez va susține și o confetință intitulată „Despre creația compozitorului Andrzej Panufnik și de-sovietizarea muzicii” la AMTAP, pe 5 octombrie.

Recital susținut de Marek Szlezer (pian) și Jan Kalinowski (violoncel)

Biserica catolică „Sf. Iosif” din Rîbnița,

4 octombrie 2015, ora 15.00

Program:

Bach/Gounod – Ave Maria

L.  Różycki – Două melodii pentru violoncel și pian, op.5
F. Chopin – Preludiu e-moll op.28 nr.4 pentru pian solo
F. Chopin – Preludiu h-moll op.28 nr. 6 pentru pian solo
F. Chopin – Preludiu c-moll op.28 nr. 20 pentru pian solo
J.S. Bach – Suita C- dur BWV 1009 pentru violoncel solo

J. Brahms – Herzlich tut mich verlangen op.122 pentru pian solo

B. Chajdecki – “Privire” din filmul “Baczyński”

C. Saint-Saens – Lebăda
J-P. Martini – Plaisir d’amour

Jan Kalinowski (n. 1982) a studiat la Cracovia, Paris și Stuttgart, cu prof. precum Witold Herman, Paul Julien și Peter Buck. A urmat cursuri de măiestrie susținute de renumiți artiști precum: David Geringas, Ivan Monighetti și Arto Noras. A fost bursier al unor fundații din Polonia și străinătate, precum și al Orașului Cracovia, Voievodatului Małopolska (Mica Polonie) și al Ministerului polonez al Culturii și Patrimoniului Național. A participat la numeroase concursuri și festivaluri, fiind distins cu premii și atrăgând cronici elogioase. A înregistrat pentru radio și TV, printre altele, concertele pentru violoncel de Witold Lutosławski (cu Orchestra Națională din Liban; Orchestra Națională din Azerbaijian) și Marek Stachowski (cu Orchestra Academiei Beethoven). În prezent se concentrează asupra lucrărilor pentru violoncel ale unor compozitori polonezi precum Chopin, Tansman, Różycki, Stojowski Lutosławski și Penderecki. Este lector dr. la Academia de Muzică din Cracovia. A susținut cursuri în cadrul schimburilor inter-universitare (printre altele la Bremen, Karlsruhe, Fermo și Tbilisi). În anul 2013, casa de discuri Dux a publicat un CD cu proiectul său cuprinzând opt piese de compozitori polonezi pentru ansambluri de violoncele (între 1-8 instrumentiști). 


Marek Szlezer (n. 1981) este unul dintre pianiștii din tânăra generație cu o foarte bogată activitate concertistică. Un moment important în cariera sa a fost obținerea, la vârsta de 12 ani, a Marelui Premiu al Concursului Internațional de Pian de la Roma. A studiat la École Normale de Musique din Paris, Academia de Muzică din Cracovia și Chapelle Musicale Reine Elisabeth din Belgia, sub îndrumarea prof. Ewa Bukojemska, Abdel Rahman El Bacha, Dimitri Bashkirov, Marcella Crudeli. Bursier al unor fundații din Polonia și din străinătate, precum și al Orașului Cracovia și al Ministerului polonez al Culturii și Patrimoniului Național. Marek Szlezer este laureat a numeroase concursuri de pian naționale și internaționale. A primit mai multe premii pentru interpretările lucrărilor lui F. Chopin (a avut, printre altele, onoarea de a da un recital pe instrumentul original al compozitorului). A susținut concerte în săli de prestigiu, cum ar fi Palais des Beaux Arts, Salle Cortot, Wigmore Hall, Alfred Newman Hall, Carnegie Hall. A evoluat în compania unor orchestre precum  English Chamber Orchestra, Orchestra Simfonică Națională a Radioului Polonez. Desfășoară activitate didactică la Academia de Muzică din Cracovia, unde a obținut titlul de doctor în științe muzicale în 2009. A descoperit creațiile pentru pian ale Jadwigăi Sarnecka, ale cărei compoziții le-a interpretat pentru casa de discuri Dux. Este autorul a numeroase prelucrări ale pieselor pentru pian ale unor compozitori polonezi publicate de Editura Muzicală Poloneză și editura Eufonium.

 

from to
Scheduled Evenimente Muzică

Film de Oscar la festivalul Moldox în

Nominalizarea Poloniei la premiile Oscar 2024, la categoria Cel mai bun documentar, va putea fi văzută la Chișinău pe 29 noiembrie în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar Moldox. Proiecția va avea loc în prezența regizorului Maciej Hamela. 
29 11.2024 Cinema, Evenimente

Violonista Martyna Pastuszka și {oh!} Orkiestra la

Violonista poloneză Martyna Pastuszka și ansamblul {oh!} Orkiestra vor prezenta programul „The French four seasons” în cadrul concertului care va avea loc pe 27 noiembrie la Teatrul Infinit din București. Institutul Polonez este partenerul evenimentului.
27 11.2024 Evenimente, Muzică

Ryszard Kaja „Plakat – Polska” la Muzeul

În colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) și Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), organizeazăm în perioada 27 noiembrie – 15 decembrie 2024 expoziția de afiș a celebrului artist polonez Ryszard Kaja, una dintre figurile de referință ale designului de afiș european contemporan. În expunere vor fi reunite, într-o selecţie de mare forţă sugestivă, peste 50 de postere din seria emblematică „Plakat – Polska”, care surprinde diversitatea, frumusețea și unicitatea peisajului cultural și geografic al Poloniei.
27 11.2024 15 12.2024 Arte vizuale, Evenimente