15.03.2016 - 30.03.2016 Arte vizuale, Evenimente

Afișul polonez pe tema drepturilor omului

Cincizeci de afișe angajate social, ale căror autori se numără printre cei mai buni artiști polonezi, pot fi văzute în perioada 15-30 martie în cadrul expoziției „Afișul polonez despre Drepturile Omului”, la Galeria UNArte a Universității Naționale de Arte din București. Grație acestei expoziții, putem cunoaște creația contemporană a artiștilor polonezi creatori de afișe, precum și tradiția Școlii Poloneze a Afișului, renumită în întreaga lume.
 

Sunt prezentate cele mai valoroase afișe ale artiștilor polonezi, care s-au calificat în primele trei ediții ale Bienalei Internaționale a Afișului Social-politic de la Oświęcim (Auschwitz), precum și lucrări premiate la toate edițiile și afișele realizate de membrii juriului Bienalei.

Prima ediție a acestei manifestări de prestigiu a avut loc în anul 2006. De atunci, Bienala a devenit un forum al schimbului artistic de opinii pe tema celor mai importante probleme ale lumii contemporane. S-a bucurat de un interes deosebit și a trezit o vie reacție din partea a numeroși creatori remarcabili, reprezentând diverse colțuri ale pământului.

„În mod creativ, pentru drepturile omului” – idee călăuzitoare a expoziției, evocă amintirea tragicei istorii a lagărului de exterminare german de la Auschwitz-Birkenau, înființat de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la Oświęcim, pe teritoriul Poloniei ocupate.

Declarațiile artistice, prezentate în timpul Bienalei Internaționale a Afișului Social-politic abordează o gamă largă de aspecte, precum: toleranță, ecologie, egalitatea în drepturi, influența politicii asupra vieții cetățeanului, problema rasismului, a violenței, încălcarea drepturilor copilului, femeilor sau ale minorităților.

Ca eveniment conex al expoziției, va avea loc prelegerea dr. Paweł Warchoł, curatorul expoziției, pe tema dimensiunii sociale și politice a Școlii Poloneze a Afișului, pe care acesta o va susținute  pentru studenții UNArte.

Expoziția „Afișul polonez despre Drepturile Omului”, realizată în colaborare cu Universitatea Națională de Arte din București (UNArte) este prezentată la UNAgaleria, str. Budisteanu nr. 10, București, în perioada 15-30 martie 2016. 

 
from to
Scheduled Arte vizuale Evenimente

Concert Subcarpați și Dagadana la București 🗓

Vă așteptam duminica, 30 noiembrie la Arenele Romane din București la Sărbătoarea Subcarpați cu invitatul special Dagadana la încheierea Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025
30 11.2025 Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO

„Amprente. O antologie a poetelor poloneze” –

Vineri, 5 decembrie, ora 13:00, lansăm antologia "Amprente. o antologie a poetelor poloneze", apărută la Editura Tracus Arte la Târgul de Carte Gaudeamus din București (Romexpo, pavilionul B2)
05 12.2025 Evenimente, Literatura, SEZONUL PL-RO

Lansarea dosarului scena.ro despre Kantor și spectacolul

Luni, 26 ianuarie 2026, de la ora 19.00, la Teatrul Mic – Sala Studio Gabroveni, Scena.ro organizează un dublu eveniment: înmânarea Premiului Scena.ro pentru 2025 și lansarea numărului 70 al revistei, care include un dosar special dedicat regizorului polonez Tadeusz Kantor. Acesta va fi urmat de spectacolul ”Între noi e totul bine” după Dorota Masłowska, de Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău.
19 01.2026 Evenimente, Teatru