24.03.2016 Evenimente, Muzică

Seară poloneză pentru melomanii din Timișoara

Trei renumiți compozitori polonezi: Fryderyk Chopin, Witold Lutosławski și Henryk Mikołaj Górecki sunt protagoniștii concertului orchestrei Filarmonicii „Banatul”, care va avea loc joi, 24 martie la Timișoara. Interpretarea lucrărilor acestora va fi realizată sub bagheta lui Leonard Dumitriu, în timp ce solista concertului va fi pianista Adriana Dogariu.

Concertul va debuta cu maiestuoasa Andante Spianato și Marea Poloneză, op.22 pentru pian și orchestră de  Fryderyk ChopinVariațiunile pe o temă de Paganini de Witold Lutosławski, una dintre piesele cele mai cunoscute ale acestui compozitor, vor conduce auditoriul de la muzica epocii romantice spre contemporaneitate. Prima parte, „poloneză”, din programul concertului va fi încununată de Concertul pentru clavecin și orchestră de coarde, op. 40, creație a renumitului compozitor Henryk Mikołaj Górecki, dispărut în urmă cu cu mai puțin de șase ani. În partea a doua a concertului, melomanii timișoreni vor asculta Requiemul pentru solişti, cor şi orchestră op. 48, de Gabriel Fauré.

Adriana Dogariu, solista primei părți a concertului, a studiat la clasa de pian a prof. Dana Borșan – la Universitatea Națională de Muzică din București, precum și la clasa prof.  Dragoş Mihăilescu – la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara, al cărei cadru universitar este în prezent. Este laureată a Concursului Internațional „Remember Enescu” de la București (1999). A susținut recitaluri în săli din întreaga Europă, precum și concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Timișoara, respectiv Arad. Discografia ei cuprinde trei CD-uri, editate în România și Germania.

Pregătirea muzicienilor Filarmonicii „Banatul” pentru programul polonez al concertului a fost sprijinită de Institutul Polonez din București.

Scheduled Evenimente Muzică

Lucrările artistelor poloneze la galeria SAC din

Marți, 7 aprilie și miercuri, 8 aprilie, începând cu ora 18, vă invităm la vernisajul expoziției internaționale de grup „Rhythmic Stress / Tensiuni în ritm”, co-curatoriată de Alex Radu și Charles Moore, la /SAC @ BERTHELOT și /SAC @ MINCU GALLERY. În cadrul expoziției veți avea ocazie să vedeți filmul „100 m” al artistei vizuale, coregrafe și dansatoare poloneze Monika Szpunar și o lucrare a Juliei Kowalska.
07 04.2026 27 06.2026 Alte, Arte vizuale, Evenimente

Despre storytelling la Cluj 🗓

Un atelier intensiv de 4 zile de video-storytelling (1-4 aprilie) și un performance (7 aprilie) îi propune publicului clujean duoul polonez Nowacka & Turkowski. Ambele evenimente sunt organizate și găzduite de către REACTOR de creație și experiment.
01 04.2026 07 04.2026 Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Concert Vołosi la Classix Festival din Iași

Ansamblul Vołosi revine în România cu un concert în cadrul festivalului Classix din Iași, care va avea loc în data de 7 martie.
07 03.2026 Evenimente, Muzică