29.01.2017 Cinema, Evenimente

„Jurek” – povestea unei legende a alpinismului

Jerzy Kukuczka (1948-1989) a fost vedeta alpinismului mondial. El a fost al doilea alpinist din lume care a cucerit Coroana din Himalaya, adică toate cele 14 vârfuri cu înălțimi de peste 8 mii de metri. A făcut asta în mai puțin de 8 ani, un record neegalat până astăzi. Premiat în multe țări, filmul „Jurek”, care vorbește despre destinul polonezului, va fi prezentat pe 29 ianuarie la Alpin Film Festival în Bușteni.

29 ianuarie, ora 14.30 – Centrul Cultural „Aurel Stroe”, bd. Libertății nr. 93, Bușteni

JUREK

Polonia, 2015, 73 min.

Regia: Paweł Wysoczański

Pe 24 octombrie 1989, în timpul expediției pe Lhotse moare Jerzy Kukuczka. A fost prima dată când a mers pe Himalaya cu bani și echipament. Documentarul lui Paweł Wysoczański nu se concentrează totuși asupra misterului morții alpinistului polonez. El prezintă mai degrabă un om care merge doar „în sus” – în sensul literal, dar și metaforic și simbolic. De la lustragiu la milionar, de la muncitor socialist la vedetă în mass-media internațională, de la omul care escaladează fără bani și echipament la concurentul de temut al lui Reinhold Messner în lupta pentru a cuceri Coroana din Himalaya și Karakorum. 

Filmul „Jurek” a obținut premii la multe festivaluri, printre altele „Grand Prix” la prestigiosul Vancouver International Mountain Film Festival și „Grand Prix” la ediția 23 a Festivalului Internațional de Filme Montane din Poprad, Slovacia. De asemenea, a fost considerat cel mai bun film polonez la ediția 20 a Festivalului Internațional de Filme Montane din Lądek Zdrój, Polonia. 

https://www.youtube.com/watch?v=AEjow7TWgiI

Al doilea element polonez în cadrul celei de-a doua ediții a Alpin Film Festival este filmul „Muntele Magic”, în regia româncei Anca Damian, care va fi prezentat în deschiderea festivalului, pe 24 ianuarie. Filmul prezintă figura deosebită a lui Adam Jacek Winkler, activist al mișcării poloneze de rezistență anticomunistă.

În anul 2015, filmul a obținut mențiunea specială a juriului la ediția 50 a Festivalul Internațional de Film din Karlove Vary, Cehia. „Muntele Magic” este o coproducție româno-polono-franceză. O mare parte din animația care joacă în film un rol foarte important a fost realizată în Polonia.

https://www.youtube.com/watch?v=3ew9HWmx05k

A doua ediție a Alpin Film Festival va avea loc în perioada 24-29 ianuarie 2017 la Predeal, Brașov și Bușteni. Programul complet: www.alpinfilmfestival.ro

Scheduled Cinema Evenimente

Amprente. O antologie a poetelor poloneze.

Amprentă – un cuvânt care poartă în el mai multe lumi. Semne care rămân, chiar și atunci când sursa lor dispare. „Amprente. O antologie a poetelor poloneze” vorbește tocmai despre aceste straturi de sens: despre urmele vizibile și invizibile pe care poezia le lasă în noi.
18 12.2025 Evenimente, Literatura, SEZONUL PL-RO, Știri

Pedagogi teatrali polonezi la Chișinău 🗓

Regizorul, actorul și pedagogul polonez Janusz Stolarski va fi unul dintre cei patru profesori care vor susține ateliere la Chișinău în cadrul ClassFest Acting Lab - o extensie a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru și Film, care pune accent pe procesul de învățare și creație artistică.
10 11.2025 15 11.2025 Evenimente, Teatru

Participare poloneză la Festivalul de Muzică Veche

Pe 10 noiembrie, la Muzeul Național de Artă al României din București pianistul polonez Sławomir Zubrzycki va susține un concert de excepție la un instrument unic proiectat de însuși Leonardo da Vinci - viola organista. Concertul se desfășoară în cadrul Festivalului de Muzică Veche.
10 11.2025 Evenimente, Muzică