7.03.2017 - 12.03.2017 Arte vizuale, Evenimente

Cărți artistice poloneze la Cluj

Cărți frumoase ca niște opere de artă și ilustrații de carte din Polonia pot fi admirate în perioada 7-12 martie, în cadrul expoziției „Bookmakers” / „Bookmacherzy. The art of the book”, de la Cluj-Napoca.

Expoziția cuprinde lucrări semnate de studenți și cadre didactice din cadrul Catedrei de Proiectare Grafică a Academiei de Arte „E. Geppert” din Wrocław (Polonia).

Cărțile realizate de studenți, care vor fi prezentate la Cluj sunt, în majoritatea cazurilor, exemplare unicat, concepute în cadrul cursurilor de proiectare grafică și executate în atelierul-legătorie de carte, altele – în principal cele realizate de cadrele didactice – au fost tipărite în tiraje mai mari. 

Expoziția din galeria „Casa Matei” din Cluj-Napoca (str. Matei Corvin nr. 6) este completată de o prezentare de cărți realizate în cadrul atelierelor de editare și legare de carte. Ele reprezintă în primul rând o demonstrație a posibilităților existente în domeniul legătoriei artistice. 

Expoziția „Bookmakers” / „Bookmacherzy. The art of the book” este diversificată de două „mici colțuri tematice” – unul este reprezentat de un perete pe care sunt lipite file dintr-una dintre cărți, aranjată sub forma unui calendar din care pot fi rupte filele, celălalt este un fragment de stâlp de afișaj, pe care autoarea a fixat ilustrațiile – anunțuri matrimoniale.

Prezentarea lucrărilor poloneze în România este rodul strânsei colaborări permanente dintre Academia de Arte „E. Geppert” din Wrocław și Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. În paralel cu expoziția, în perioada 8-9 martie vor avea loc ateliere de proiectare grafică pentru studenții instituției românești de învățământ, conduse de Magdalena Wosik, cadru didactic al Academiei de Artă din Wrocław.  

Co-organizator al expoziției „Bookmakers” / „Bookmacherzy. The art of the book” este Institutul Polonez din București, iar vernisajul acesteia va avea loc la galeria „Casa Matei” din Cluj-Napoca marți, 7 martie, la ora 18.00. În celelalte zile, expoziția poate fi vizitată între orele 9.00-17.00.

from to
Scheduled Arte vizuale Evenimente

Despre urbanismul polonez la festivalul de film

Filmul documentar „Despre Nowa Huta” face parte din programul ediției din acest an a festivalului de film despre arhitectură, oraș și viața urbană „UrbanEye” din București, care va avea loc în perioada 3-8 noiembrie.
07 11.2026 Cinema, Evenimente

Cinema polonez la festivalul Animest din Chișinău

Filmul nominalizat la premiile Oscar 2024, „În numele pământului”, va putea fi văzut pe 30 octombrie în cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest din Chișinău.
30 10.2026 Cinema, Evenimente

„O poveste” de Stanisław Moniuszko la Sala

Vineri, 6 noiembrie 2026, de la ora 19:00, vă invităm la un concert găzduit de Sala Radio din București, în cadrul caruia Orchestra Națională Radio va interpreta "O poveste" de Stanisław Moniuszko.
26 10.2026 Alte, Evenimente, Muzică