24.10.2017 Muzică

Remarcabil duo polonez de pian la București

Laureații Concursului românesc Internațional de Duo „Suzana Szorenyi”, talentații pianiști Adam Piórkowski și Mikołaj Andrzej Sikała vor susține un recital la Ateneul Român, pe 24 octombrie.

Recitalul tânărului duo pianistic, care este o rară ocazie de a asculta lucrări interpretate la două piane, se va desfășura în cadrul Festivalului Internațional de Muzică de Cameră „Majura – Momente Muzicale Magice”. Programul concertului pianiștilor polonezi va cuprinde, printre altele, lucrări de: Igor Stravinski – Le sacre du printemps (ar. pentru pian la patru mâini), Paul Hindemith – Sonata pentru două piane, Darius Milhaud – Scaramouche op. 165b.

Adam Piórkowski și Mikołaj Sikała au studiat la Academia de Muzică „Stanisław Moniuszko” din Gdańsk. După încheierea studiilor masterale, în 2017, au început studii de doctorat la aceeași academie. 

Ambii pianiști au fost deja recompensați cu premii și mențiuni în calitate de soliști, dar și ca membri ai unor ansambluri camerale. Pe lângă Premiul I la categoria „duo pianistic la patru mâini” și la categoria „duo pianistic la două piane”, obținut la Concursul Internațional de Duo „Suzana Sörenyi” de la București (2016), artiștii sunt, de asemenea, laureați ai premiului al II-lea la categoria „duo pianistic la patru mâini” și ai premiului al II-lea la categoria „duo pianistic la două piane” la Festivalul Internațional de Pian de la Roma, ediția a XXV-a (2015) ș.a.

Recitalul duolui polonez va avea loc în Sala Mare a Ateneului Român pe 24 octombrie, la ora 19.00.

Mai multe informații despre recital >>>

Programul complet al ediției din acest an a festivalului și concursului >>>

Informații despre bilete – pe pagina Ateneului Român >>>

 
Scheduled Muzică

Concert Vołosi la Classix Festival din Iași

Ansamblul Vołosi revine în România cu un concert în cadrul festivalului Classix din Iași, care va avea loc în data de 7 martie.
07 03.2026 Evenimente, Muzică

Concert Atom String Quartet la București 🗓

Atom String Quartet va concerta în data de 2 martie 2026 la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Solidarității Polono-Române, alături de invitatul special, pianistul Cătălin Răducanu
02 03.2026 Evenimente, Muzică, SOLIDARITATEA PL-RO

Concert Subcarpați și Dagadana la București 🗓

Vă așteptam duminica, 30 noiembrie la Arenele Romane din București la Sărbătoarea Subcarpați cu invitatul special Dagadana la încheierea Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025
30 11.2025 Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO