16.03.2018 - 31.03.2018 Arte vizuale, Cinema, Evenimente, Istorie

Despre eroii celui de-Al Doilea Război Mondial

Soarta cutremurătoare a familiei poloneze Ulma, care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au salvat evrei de la moarte, motiv pentru care împreună cu cei șase copii ai lor au fost împușcați de către ocupanții germani, poate fi cunoscută vizitând expoziția „Samaritenii din Markowa”, care va fi prezentată la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca în perioada 16-31 martie 2018.

În anul 1942, agricultorii polonezi Wiktoria și Józef Ulma au început să ascundă în gospodăria lor opt evrei, chiar dacă astfel îi amenința pedeapsa cu moartea stabilită de naziști. Această atitudine eroică a lor nu a fost una solitară. Potrivit istoricilor, în diferitele forme de asistență acordată evreilor au fost implicați între 300 de mii și 1 milion de polonezi.

Familia Ulma i-a ascuns pe evrei până pe 24 martie 1944. În acea zi , în urma unui denunț, Wiktoria și Józef Ulma, cei șase copii ai lor cu vârste cuprinse între o jumătate de an și opt ani, precum și cele două familii de evrei care se ascundeau la ei au fost împușcați de către jandarmii germani. În momentul masacrului, Wiktoria era însărcinată în luna a noua. În ciuda tragediei și terorii germane care domina teritoriile Poloniei aflate sub ocupație, în casele țăranilor din Markowa au supraviețuit până la sfârșitul războiului 21 de evrei.

Numărul exact al polonezilor uciși de germani pentru ajutorul dat evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu este cunoscut. O mare parte dintre victime a rămas anonimă și nu a fost păstrată întreaga documentație. Estimările istoricilor oscilează între 2,5 mii și 50 de mii de persoane. Soarta familiei Ulma, prezentată în cadrul expoziției de la Cluj, este simbolul dedicării acestora. Din luna martie 2016, în localitatea Markowa se află un muzeu dedicat polonezilor care au salvat evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a fost construit pe locul fostei gospodării a familiei Ulma.

Polonezii constituie până astăzi cea mai mare grupare etnică premiată de Institutul Yad Vashem din Ierusalim cu titlul de „Drept între Popoarele Lumii”, acordat pentru salvarea dezinteresată a evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (6620 persoane, adică 26% dintre toate persoanele premiate). În anul 1995, acest titlu a fost acordat post-mortem Wiktoriei și lui Józef Ulma.

Expoziția „Samaritenii din Markowa”, pregătită în limba română din inițiativa Institutului Polonez din București, va fi prezentată în Cluj-Napoca în perioada 16-31 martie 2018, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” (Calea Dorobanților nr. 104), de luni până vineri, între orele 08.00-20.00. Vernisajul va avea loc pe 21 martie la ora 13.00, în foyer-ul bibliotecii.

Expoziția va fi însoțită de proiecția filmului „Grădina speranței” (The Zookeeper’s Wife, regia Niki Caro, SUA, 2017) – o poveste neobișnuită despre familia Antoninei și a lui Jan Żabiński – directorul Grădinii Zoologice din Varșovia și soția lui – care, în vila lor aflată pe terenul grădinii zoologice, au salvat peste 300 de evrei. Filmul va putea fi văzut pe 27 martie, ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca. 

Trailer: www.youtube.com

from to
Scheduled Arte vizuale Cinema Evenimente Istorie

Cinema feminin polonez la Eva Filmmakers Fest

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 26 septembrie la Cinema Arta din Sfântu Gheorghe în cadrul festivalului dedicat exclusiv filmelor regizate de femei, EVA Filmmakers Fest. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizoarea filmului Emilia Śniegoska.
26 09.2026 Cinema, Evenimente

Prezență poloneză la Alpin Film Festival în

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 25 septembrie la Centrul Cultural Reduta din Brașov în cadrul festivalului Alpin Film Festival. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizoarea filmului Emilia Śniegoska.
25 09.2026 Cinema, Evenimente

Participare poloneză la Bucharest International Experimental Film

Scurtmetrajul „Kontrewers” al regizoarei poloneze Zuza Banasińska face parte din programul ediției din acest an a festivalului Bucharest International Experimental Film Festival. La proiecția din 26 septembrie va participa regizoarea filmului.
26 09.2026 Cinema, Evenimente