2.06.2018 Evenimente, Muzică

Jazz polonez de înaltă ținută la București

Pianistul polonez Leszek Możdżer, cunoscut și apreciat de iubitorii de jazz din România, revine după șapte ani la București cu un recital de pian în cadrul ediției aniversare de 10 ani a Green Hours JAZZ Fest. Concertul va avea loc pe 2 iunie.

Leszek Możdżer este unul dintre cei mai remarcabili jazzmeni polonezi, pianist de clasă mondială, compozitor. S-a născut la Gdańsk, pe 23 martie 1971. A început să studieze pianul la vârsta de cinci ani, obţinând în 1996 diploma de absolvent al Academiei de Muzică din Gdańsk. Începuturile sale muzicale sunt marcate de colaborarea, încă din ultimul an de liceu, cu trupa condusă de clarinetistul Emil Kowalski, dar şi cu cvartetul Zbigniew Namysłowski. În 1992 a fost laureat al festivalului Jazz Juniors de la Cracovia. Aceasta a fost picătura care a declanşat o adevărată avalanşă de premii. Din acest moment, muzicianul polonez a câştigat toate premiile cititorilor revistei „Jazz Forum” la categoria „Pianistul Anului”  și a fost declarat „Muzicianul Anului”  de trei ori (1995, 1996, 2011).

Discografia bogată a pianistului polonez cuprinde peste o sută de albume realizate ca proiecte proprii sau în colaborare cu artiști renumiți. A înregistrat și a susținut concerte cu David Gilmour, Nana Vasconcelos, Marcus Miller, John Scofield, Joe Lovano, Tan Dun, Pat Metheny sau Adam Makowicz (Makowicz vs Możdżer: At The Carnegie Hall 2004). Albumul său „Impressions On Chopin” (1999) a intrat deja în canonul înregistrărilor inspirate de creația genialului compozitor polonez Fryderyk Chopin. A colaborat, de asemenea, cu renumitul compozitor de muzică de film Zbigniew Preisner (albumele „Requiem pentru prietenul meu” și „10 piese uşoare pentru pian”), precum și cu compozitorul Jan Kaczmarek, alături de care a realizat numeroase înregistrări pentru studiourile 20th Century Fox şi Mira Max, printre care și coloana sonoră a filmului „În căutarea Tărâmului de Nicăieri” („Finding Neverland”), distinsă cu Premiul Oscar, sau albumul „Kaczmarek by Możdżer”.

Leszek Możdżer se regăsește cel mai bine în proiectele sale solo – Piano (2004) și Komeda (2011), precum și în colaborarea sub formă de trio cu Lars Danielsson (Suedia) și Zohar Fresco (Israel). Albumul „The Time”, înregistrat de trio în anul 2005 a obținut titlul „Discul de Diamant”, în timp ce următoarele albume – „Between Us And The Light” (2006), „Live” (2007) și „Polska” (2013) au obținut titlul de „Dublu Disc de Platină”. Leszek Możdżer compune și muzică pentru spectacole de teatru, precum și este directorul artistic a două festivaluri în aer liber din Polonia – Enter Music Festival din Poznań și Jazz nad Odrą din Wrocław.

În anul 2012, Możdżer a fost primul polonez care a devenit președintele juriului internațional al concursului Montreux Jazz Piano Competition din Elveția, care începând cu anul 1999 se desfășoară în fiecare an în cadrul Montreux Jazz Festival, fiind organizat sub patronajul prolificului muzician și producător american Quincy Jones.  

„Remarcabilul pianist și compozitor Leszek Możdżer a reușit să declanșeze o asemenea revoluție mentală și stilistică în jazzul polonez cum nu a mai fost făcută de niciun alt jazzman vreodată.” – Dionizy Piątkowski (cartea „Enciclopedia muzicii populare – JAZZ”)

Leszek Możdżer va susține recitalul de pian sâmbătă, 2 iunie, în grădina clubului Green Hours din București (Calea Victoriei nr. 120). Programul complet al festivalului Green Hours Jazz Fest și informații despre bilete găsiți pe pagina greenjazzfest.ro

www.mozdzer.comwww.youtube.com/leszekmozdzerofficia

Scheduled Evenimente Muzică

Performanceul „Actrițe” de Michał Telega la Reactor

Performanceul „Actrițe” de Michał Telega, co-producția Teatrului Post-Național Interfonic și a Institutului Polonez din București va avea trei reprezentații la REACTOR de creație și experiment pe 26 aprilie la Cluj-Napoca.
26 04.2024 Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Lucrarea artistei poloneze la expoziția Geister 🗓

Lucrarea „Revelation AD” a artistei poloneze Zuzanna Czebatul poate fi văzută între 13 aprilie și 5 mai 2024 în Pavilioanele Expoflora din Parcul Herăstrău din București, în cadrul expoziției Geister, curatoriată de artista germană stabilită în București Kristin Wenzel.
13 04.2024 05 05.2024 Arte vizuale, Evenimente

Film de Oscar la festivalul One World

Nominalizarea Poloniei la premiile Oscar 2024, la categoria Cel mai bun documentar, va putea fi văzută la București pe 6 și 7 aprilie, în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania.
06 04.2024 07 04.2024 Cinema, Evenimente