8.11.2018 - 13.11.2018 Cinema, Evenimente

Program CinePOLSKA Chișinău

Cinema Odeon – str. Mihai Eminescu nr. 55

 

8.11.2018, ora 19.00 – RĂZBOIUL RECE (regia: Paweł Pawlikowski, 89 min.)

9.11.2018, ora 19.00 – ATAC DE PANICĂ (regia: Paweł Maślona, 100 min.)

10.11.2018, ora 19.00 – CEL MAI RAPID, CEL MAI PUTERNIC (regia: Łukasz Palkowski, 110 min.)

11.11.2018, ora 19.00 – O NOAPTE LINIȘTITĂ (regia: Piotr Domalewski, 105 min.)

12.11.2018, ora 19.00 – GRĂDINA SPERANȚEI (regia: Niki Caro, 126 min.)

13.11.2018, ora 19.00 – PĂSĂRILE CÂNTĂ ÎN KIGALI (regia: Joanna Kos-Krauze, Krzysztof Krauze, 113 min.)

 

INTRARE LIBERĂ

 

8.11.2018, ora 19.00

RĂZBOIUL RECE / Zimna wojna

2018, Polonia, Franța, Marea Britanie, 89 min., dramă, romance

Regia: Paweł Pawlikowski

Distribuția: Joanna Kulig, Tomasz Kot, Borys Szyc, Agata Kulesza ș.a.

subtitrare în limba română

Wiktor – un muzician talentat, cu poziție înaltă și multe relații. Zula – o fată de la sat, tânără, naivă, cu o voce aproape nepământeană. Se întâlnesc la preselecțiile pentru ansamblul folcloric de cântece și dansuri „Mazurek”. El vede în ea „scânteia” și-i oferă șansa să facă carieră. Se îndrăgostesc unul de celălalt. Pe fundalul Războiului Rece în Polonia, Berlin, Yugoslavia și Parisul anilor 1950, filmul creionează o poveste de dragoste la fel de imposibilă precum timpurile trăite de protagoniști.

„Războiul rece” este un film excepțional. Se privește cu răsuflarea tăiată de la prima până la ultima secundă. Nu este niciun un moment plictisitor sau inutil în el. […] Scenariul scris împreună cu Janusz Głowacki este ca o oglindă în care fiecare dintre noi se va vedea pe sine. Această poveste universală arată complexitatea naturii umane și cât de perverse sunt viețile noastre. Dar pe lânga asta, ea vorbește despre o dragoste mare, plină de romantism și copleșitoare. Una care se întâmplă o dată la o sută de ani.” – Joanna Szaszewska, kultura.gazeta.pl

Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, 2018.

9.11.2018, ora 19.00

ATAC DE PANICĂ / Atak paniki

2017, Polonia, 100 min., comedie, dramă

Regia: Paweł Maślona

Distribuția: Artur Żmijewski, Dorota Segda, Magdalena Popławska, Grzegorz Damięcki ș.a.

subtitrare în limba română

Șase povești despre oameni obișnuiți care, aflați în situații extreme, trăiesc adevărate atacuri de panică. O femeie se întâlnește cu doi foști iubiți într-o singură noapte, un cuplu primește cel mai prost loc din avion, o tânără riscă să se afle că este o stea porno, o mireasă naște la propria nuntă, un adolescent fumează iarbă pentru prima dată, un tânăr este nevoit să ceară ajutorul mamei sale pentru a-și salva munca de-o viață. O comedie neagră în care nimic nu este ceea ce pare a fi.

„În ciuda genului său comic, „Atac de panică” atinge câteva probleme importante cu care se confruntă omul în secolul XXI. Avem aici fenomenul prostituției virtuale, al viciilor și relațiilor toxice de familie, supunerea în fața presiunii publice, precum și problema foarte umană a lipsei asertivității. Toate situațiile ne par familiare – dacă nu din experiențele personale, cel puțin din povești, căci nu sunt niște fenomene abstracte. Acest lucru face imposibilă clasificarea filmului exclusiv în genul comediei – întregul capătă uneori un accent foarte dramatic, provocând la reflecție.” – Michalina Reda, naekranie.pl

10.11.2018, ora 19.00

CEL MAI RAPID, CEL MAI PUTERNIC / Najlepszy

2017, Polonia, 110 min., film biografic, dramă

Regia: Łukasz Palkowski

Distribuția: Jakub Gierszał, Kamila Kamińska, Anna Próchniak, Arkadiusz Jakubik ș.a.

subtitrare în limba română

Filmul este inspirat din viața sportivului Jerzy Górski, care a crescut într-un mediu dificil, dependent fiind de alcool și droguri. Participăm la cei paisprezece ani de luptă cu viciile sale, asistăm la prima sa mare iubire, vedem cum se prăbușește când iubita sa moare, dar și cum reușește să lupte cu eroism pentru o nouă viață, devenind un sportiv de excepție. Jerzy Górski a terminat cursa morții și a stabilit recordul mondial la campionatul de triatlon, câștigând titlul de dublu campion Ironman.

„Jerzy Górski a luat mulți ani cele mai puternice narcotice în Polonia anilor ’70 – morfină, cocaină, heroină. A ajuns la închisoare, apoi într-un spital de psihiatrie, și-a pierdut iubita și copilul, a fost pacient al  centrului de recuperare Monar. Mai târziu, s-a antrenat șase ani pentru concursurile de alergare și triatlon, câștigând Campionatul Mondial pe distanța Double Ironman cu un timp de 24 de ore, 47 de minute, 46 de secunde. În prezent este membru al Asociației poloneze de triatlon, organizează multe concursuri de triatlon și alergare. A dus o luptă uriașă cu sine și a câștigat.” – Dariusz Pawłowski, dzienniklodzki.pl

11.11.2018, ora 19.00    

 O NOAPTE LINIȘTITĂ / Cicha noc

2017, Polonia, 105 min., dramă, comedie

Regia: Piotr Domalewski

Distribuția: Dawid Ogrodnik, Tomasz Ziętek, Agnieszka Suchora, Arkadiusz Jakubik ș.a.

subtitrare în limba română

Ajunul Crăciunului, estul Poloniei. Când află că iubita lui este însărcinată, Adam decide să-şi schimbe viaţa din temelii. Vrea să emigreze şi să înceapă o afacere în străinătate. Pentru a reuşi asta, ajunge în oraşul natal din estul Poloniei, unde încearcă să-şi convingă rudele să vândă un teren, unica proprietate a familiei. În timpul cinei tradiţionale de Crăciun, Adam îşi dă seama că preţul visului său este mai mare decât ar fi crezut.

„Asemenea lui Cristi Puiu în capodopera românească „Sieranevada”, Domalewski face o vivisecție nu numai a unei familii de câteva generații, ci și a Poloniei contemporane. Puiu s-a uitat la români foarte amplu. El a ilustrat fiecare grup social, făcând referiri la istoria și problemele contemporane ale țării. Domalewski îngustează punctul de vedere. El dezvăluie noi secrete de familie, dar face și o diagnoză scrupuloasă a problemelor reale ale provinciei poloneze.” – Łukasz Adamski, wpolityce.pl

12.11.2018, ora 19.00

GRĂDINA SPERANȚEI / Azyl

2017, SUA, 126 min., film biografic, dramă

Regia: Niki Caro

Distribuția: Jessica Chastain, Johan Heldenbergh, Daniel Brühl ș.a.

subtitrare în limba română

Filmul prezintă povestea lui Jan Żabiński, directorul Grădinii Zoologice din Varșovia, și a soției acestuia Antonina, care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au salvat peste 300 de evrei, ascunzându-i în vila lor aflată pe terenul grădinii. Pentru ajutorul dat evreilor, cei doi polonezi au primit titlul de „Drept între Popoarele Lumii” acordat de Institutul Yad Vashem de la Ierusalim.

„Este dificil să-l faci pe spectator să simtă groaza și teroarea celui de-Al Doilea Război Mondial ca și cum ar fi ceva nou. Deși războiul a fost și rămâne cea mai mare calamitate care s-a întâmplat vreodată, ea a făcut subiectul multor filme, bune sau rele. Cu toate acestea, „Grădina speranței” ne captivează din primele secunde.” – Mick LaSalle, sfgate.com

13.11.2018, ora 19.00

PĂSĂRILE CÂNTĂ ÎN KIGALI / Ptaki śpiewają w Kigali

2017, Polonia, 113 min., dramă

Regia: Joanna Kos-Krauze, Krzysztof Krauze

Distribuția: Jowita Budnik, Eliane Umuhire, Witold Wieliński ș.a.

subtitrare în limba română

Primul film polonez despre refugiați. În Rwanda anului 1994, o poloneză ornitolog face cercetări asupra dispariției populației de vulturi. Când începe genocidul, femeia salvează de la moarte sigură o fată din tribul Tutsi, pe care o duce în Polonia. Nereușind să se adapteze la noua viață, după câțiva ani cele două femei se întorc pe continentul african și pornesc într-o călătorie emoționantă, plină de amintiri dureroase.

„Păsările cântă în Kigali” vorbește despre iad. Iadul total. Iadul care a izbucnit în timpul războiului fratricid din Rwanda în anul 1994. Peste un milion de oameni au murit. Din triburile Tutsi și Hutu. Krauze se uită la ceea ce s-a întâmplat după genocid. Despre genocid în sine au vorbit filme hollywoodiene renumite precum „Hotel Rwanda” sau „Shooting Dogs”. Filmul polonez este despre ceea ce s-a întâmplat atunci când camerele lumii s-au întors cu spatele la sângeroasa apocalipsă.” –  Łukasz Adamski, wpolityce.pl

from to
Scheduled Cinema Evenimente

Polonia la Festivalul Filmului European 🗓

Documentarul regizorilor polonezi Piotr Pawlus și Tomasz Wolski, „În Ucraina”, va fi prezentat în cadrul ediției 28 a Festivalului Filmului European la București.
13 05.2024 Cinema, Evenimente

Performanceul „Actrițe” de Michał Telega la Reactor

Performanceul „Actrițe” de Michał Telega, co-producția Teatrului Post-Național Interfonic și a Institutului Polonez din București va avea trei reprezentații la REACTOR de creație și experiment pe 26 aprilie la Cluj-Napoca.
26 04.2024 Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Lucrarea artistei poloneze la expoziția Geister 🗓

Lucrarea „Revelation AD” a artistei poloneze Zuzanna Czebatul poate fi văzută între 13 aprilie și 5 mai 2024 în Pavilioanele Expoflora din Parcul Herăstrău din București, în cadrul expoziției Geister, curatoriată de artista germană stabilită în București Kristin Wenzel.
13 04.2024 05 05.2024 Arte vizuale, Evenimente