16.04.2019 Cinema, Evenimente

Seară poloneză la Cafekultour Timișoara

Considerat cel mai bun film european al anului 2018 și premiat la Cannes pentru regie, „Războiul rece” („Cold War”) în regia lui Paweł Pawlikowski va putea fi văzut la Timișoara în cadrul festivalului Cafékultour – săptămâna cafenelelor. Proiecția va avea loc marți, 16 aprilie, la Casa Artelor. Intrarea va fi liberă.

Cea de-a doua seară Cafékultour aduce în fața publicului timișorean filmul polonez „Războiul rece” de Paweł Pawlikowski. Pe fundalul Războiului Rece în Polonia, Berlin și Yugoslavia și Parisul anilor 1950, filmul creionează o poveste de dragoste la fel de imposibilă precum timpurile trăite de protagoniști. Wiktor – un muzician talentat, cu poziție înaltă și multe relații, și Zula – o fată de la sat, tânără, naivă, cu o voce aproape nepământeană se întâlnesc la preselecțiile pentru ansamblul folcloric de cântece și dansuri „Mazurek”. El vede în ea „scânteia” și-i oferă șansa să facă carieră. Se îndrăgostesc unul de celălalt, chiar dacă între ei totul le stă împotrivă: caractere, aspirații și orientări politice diferite, fatalitatea crudă a sorții.

Filmat în alb-negru, filmul se remarcă prin jocul actoricesc de excepție al unor actori de renume în cinematografia poloneză, precum Tomasz Kot, Joanna Kulig sau Agata Kulesza, dar și prin muzica genial orchestrată de compozitorul polonez Marcin Masecki. 

Proiecția va avea loc marți, 16 aprilie, ora 19.00, la Casa Artelor (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8). Accesul va fi liber.

RĂZBOIUL RECE / Zimna wojna

2018, Polonia, Franța, Marea Britanie, 89 min., dramă, romance, subtitrare în limba română

Regia: Paweł Pawlikowski

Distribuția: Joanna Kulig, Tomasz Kot, Borys Szyc, Agata Kulesza ș.a.

https://www.youtube.com/watch?v=8ImvkXgGVWw&feature=emb_logo

Creat în 2005, la inițiativa Institutului Francez și a Centrului Cultural German din Timișoara, Cafékultour – săptămâna cafenelelor (15-21 aprilie) și-a propus să exploreze spații culturale alternative, pe atunci aproape inexistente în oraș. Săptămâna cafenelelor este în egală măsură o sărbătoare a multiculturalității, cu o puternică dimensiune europeană, care pune în evidență în fiecare seară, timp de o săptămână, cultura uneia dintre cele 7 țări participante: Belgia, Polonia, Austria, Franța, România, Germania, Spania.

Ediția cu numărul 15 este fidelă liniei urmate de festival în toți acești ani, aducând la un loc muzică, teatru, dans contemporan, cinema etc.

Programul detaliat al Cafékultour

Scheduled Cinema Evenimente

„O poveste” de Stanisław Moniuszko la Sala

Vineri, 6 noiembrie 2026, de la ora 19:00, vă invităm la un concert găzduit de Sala Radio din București, în cadrul caruia Orchestra Națională Radio va interpreta "O poveste" de Stanisław Moniuszko.
26 10.2026 Alte, Evenimente, Muzică

POLISH(ed) BOOKS la Bucharest Graphic Days 🗓

În luna noiembrie va invităm la a cincea ediție a Bucharest Graphic Days unde vețti găsi o selecție de cărți și publicații poloneze contemporane, curatoriate de dr. Marcin Markowski de la Universitatea de Arte din Poznań "Magdalena Abakanowicz"
01 11.2026 29 11.2026 Arte vizuale, Evenimente

Expoziția „Râsu-Plânsu Interventions” de Aga Łuczakowska 🗓

Pe 23 octombrie, ora 18:00, la Centrul de Resurse în Fotofrafie din București se deschide expoziția Râsu-Plânsu Interventions de Aga Łuczakowska, urmată de o serie de evenimente concentrate în jurul acesteia: artist talk, tururi ghidate și workshop interactiv. Vă așteptăm!
23 10.2026 30 11.2026 Arte vizuale, Evenimente