Țările din blocul de est, care se aflau în orbita influenței URSS după cel de-Al Doilea Război Mondial, au aderat teoretic la aceeași ideologie și au fost conduse de mâna de fier a regimurilor comuniste instalate și susținute de Moscova.

Într-un timp foarte scurt însă, diferențele dintre statele comuniste au devenit evidente.

Ungaria și Polonia s-au revoltat în 1956, fiind primele state care s-au ridicat împotriva Uniunii Sovietice, apoi a urmat Cehoslovacia, în 1968. Republica Democrată Germană, cu capitala împărțită de faimosul Zid al Berlinului și cu cetățenii terorizați de STASI, a devenit o imitație proastă a Republicii Federale Germane, în timp ce în România Ceaușescu inventa comunismul naționalist și juca rolul conducătorului independent.

Prăbușirea Cortinei de Fier în anul 1989 a fost acceptată cu același entuziasm peste tot în Europa Centrală și de Est, însă modul în care țările din această regiune s-au dezvoltat în noul spațiu democratic a fost extrem de diferit. A fost influențată de istoria fiecărui stat, atât înainte, cât și în perioada comunistă.

Ce s-a întâmplat în anul 1989? În ce măsură percepția noastră asupra situației din alte țări comuniste a fost conformă cu realitatea? Care au fost asemănările și diferențele dintre dictaturile comuniste? Cum am încercat să ne opunem comunismului? Cum ne raportăm la crimele comunismului și cum îi comemorăm victimele? Ce ne-a învățat această experiență și cine suntem la 30 de ani de la căderea comunismului?

Seria de dezbateri va începe cu o discuție organizată la București, marți, 14 mai 2019, împreună cu Institutul Polonez, care va avea loc la Rezidența BRD Scena9.

Polonia în anii ’80 a fost în avangarda rezistenței împotriva regimului comunist, care s-a prăbușit în cele din urmă în anul 1989. Activitatea primului Sindicat Independent Autocefal „Solidaritatea”, creat la Gdańsk, care în perioada sa de vârf a numărat 10 milioane de membri, negocierile dintre comuniști și opoziția politică din Polonia în timpul dezbaterilor Mesei Rotunde în perioada februarie-aprilie 1989 și primele alegeri parlamentare parțial libere din 4 iunie 1989 au fost începutul valului de democratizare a țărilor din blocul de est.

În acest context, oaspeții primei dezbateri vor fi: dr. Michał Przeperski de la Institutul Memoriei Naționale și profesorul Ioan Stanomir de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Dr. Michał Przeperski a absolvit istoria la Universitatea din Varșovia, unde și-a susținut și teza de doctorat. A fost bursier al Universității Central-Europene din Budapesta. A colaborat cu Centrul Karta, a lucrat la Centrul European de Solidaritate din Gdańsk și a fost redactor-șef al unuia dintre portalurile istorice cele mai apreciate din Polonia, histmag.org. Din 2015 lucrează la Biroul de Cercetări Istorice al Institutului Memoriei Naționale.

Profesorul Ioan Stanomir este unul dintre cei mai recunoscuți oameni de știință români și un comentator apreciat al evenimentelor politice din România. Din 1996 lucrează la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Între anii 2010-2012 a fost director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Înainte discuției va fi prezentat un scurt film documentar, cu titlul „Nu am fost eroi. Greva prin ochii femeilor”, al cărui îndrumător artistic a fost Andrzej Wajda. Filmul prezintă cealaltă față a cunoscutei greve de la șantierul din Gdańsk, din august 1980, și încearcă să ne reamintească despre rolul jucat de femei în timpul acestui eveniment.

Evenimentul va avea loc pe 14 mai, ora 19:00, la Rezidența BRD Scena9, str. Ion Luca Caragiale nr. 32.