15.05.2019 - 24.06.2019 Evenimente, Istorie

Despre poloneze și românce la Sibiu

Poveștile fascinante ale celor 34 de poloneze și românce care au avut curajul de-și a schimba propria țară, Europa și lumea le puteți cunoaște între 15 mai și 24 iunie 2019, în centrul Sibiului, pe gardul bisericii evanghelice din Piața Huet. Expoziția se înscrie și în contextul sărbătoririi centrenarului înființării relațiilor diplomatice între Polonia si România.

Cele 17 poloneze și 17 românce ale căror istorii sunt prezentate în cadrul expoziției sunt personalități mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg, deși nu lipsesc nici cele care, în ambele țări, reprezintă simboluri incontestabile ale succesului.

Printre femeile prezentate s-au aflat și femei care și-au dedicat viața luptei împotriva comunismului și care au fost reprimate de regim. În anul 2019 sărbătorim 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, așadar soarta lor merită în mod deosebit amintită.

Un astfel de personaj este românca Elisabeta Rizea, care ani de zile s-a luptat cu regimul ca membru al mișcării de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș. Curajoasa țărancă, căreia i-a fost confiscată gospodăria și a fost închisă cu forța, în ciuda tuturor torturilor a rămas credincioasă convingerilor sale. Printre eroinele poloneze ale expoziției care au luptat împotriva regimului comunist a fost Elżbieta Zawacka, o femeie soldat extraordinară, care a efectuat misiuni speciale în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai târziu închisă de comuniști pentru mulți ani, iar după 1989 una dintre primele două femei din Armata Poloneză care au fost avansate la gradul de general.

Expoziția poate fi văzută în perioada 15 mai-24 iunie 2019 pe gardul bisericii evanghelice din Sibiu, Piața Huet.

Eroinele expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea”:

➡ Românce: Viorica Agarici, Virginia Maria Andreescu-Haret, Ana Aslan, Maria Bălan, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Smaranda Brăescu, Elena Caragiani-Stoienescu, Nadia Comăneci, Maria Cutarida Crătunescu, Cecilia Cuțescu-Storck, Smaranda Gheorghiu, Elena Ghica, Aurora Gruescu, Sofia Ionescu-Ogrezeanu, Elisabeta Rizea, Lucia Sturdza Bulandra, Elisa Leonida Zamfirescu

➡ Poloneze: Cezaria Baudouin de Courtenay-Ehrenkreutz-Jędrzejewiczowa, Krystyna Chojnowska-Liskiewicz, Halina Konopacka, Karolina Lanckorońska, Janina Lewandowska, Pola Negri, Regina Salomea Pilsztyn, Helena Rubinstein, Wanda Rutkiewicz, Irena Sendlerowa, Krystyna Skarbek, Maria Skłodowska-Curie, Zofia Stryjeńska, Wanda Telakowska, Helena Wiewiórska, Elżbieta Zawacka, Narcyza Żmichowska

from to
Scheduled Evenimente Istorie

„O poveste” de Stanisław Moniuszko la Sala

Vineri, 6 noiembrie 2026, de la ora 19:00, vă invităm la un concert găzduit de Sala Radio din București, în cadrul caruia Orchestra Națională Radio va interpreta "O poveste" de Stanisław Moniuszko.
26 10.2026 Alte, Evenimente, Muzică

POLISH(ed) BOOKS la Bucharest Graphic Days 🗓

În luna noiembrie va invităm la a cincea ediție a Bucharest Graphic Days unde vețti găsi o selecție de cărți și publicații poloneze contemporane, curatoriate de dr. Marcin Markowski de la Universitatea de Arte din Poznań "Magdalena Abakanowicz"
01 11.2026 29 11.2026 Arte vizuale, Evenimente

Expoziția „Râsu-Plânsu Interventions” de Aga Łuczakowska 🗓

Pe 23 octombrie, ora 18:00, la Centrul de Resurse în Fotofrafie din București se deschide expoziția Râsu-Plânsu Interventions de Aga Łuczakowska, urmată de o serie de evenimente concentrate în jurul acesteia: artist talk, tururi ghidate și workshop interactiv. Vă așteptăm!
23 10.2026 30 11.2026 Arte vizuale, Evenimente