17.05.2019 - 2.06.2019 Arte vizuale, Evenimente

Pictură contemporană poloneză la Chișinău

Trei pictorițe poloneze talentate - Agnieszka Zawisza, Ewa Miazek și Weronika Raczyńska își vor prezenta lucrările în cadrul celei de-a 6-a ediții a Bienalei Internaționale de Pictură de la Chișinău, care va avea loc în perioada 16-18 mai 2019 la Muzeul Național de Artă al Moldovei.

În plus, Agnieszka Zawisza, câștigătoarea premiului întâi la Bienala de acum doi ani, va prezenta peste 30 de lucrări în cadrul unei expoziții personale care va începe pe 17 mai 2019. Absolventă a Academiei de Arte Frumoase din Varșovia, artista abordează în mod frecvent tematica orașului și a apei. De asemenea, creațiile sale surprind relația dintre pictură și muzică, precum și jocul cu spațiul. Artista este, de asemenea, coautor al proiectului multimedia „Matkopolko”, care face referire la condiția mamei-artiste în societatea contemporană.

Expoziția celei de-a 6-a ediții a Bienalei Internaționale de Pictură cuprinde peste 152 de lucrări realizate de 145 de artiști din 27 de țări, iar la inaugurare și ceremonia de decernare a premiilor vor participa Ministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, doamna Monica Babuc, precum și numeroase personalități din domeniul culturii: directori de muzee și galerii, artiști și curatori de expoziție din Moldova și din străinătate.

În premieră în cadrul Bienalei, pe 17 mai, între orele 9.00-12.30, la Muzeul Național de Artă al Moldovei va avea loc conferința internațională cu titlul „Tendințele estetice ale artei contemporane în contextul internațional”, unde vor fi dezbătute abordările estetice ale artiștilor expozanți, iar participanții vor purta un dialog deschis despre problematicile și evoluția artei contemporane.

Pe de altă parte, la ora 16.00, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 3, vor fi vernisate expozițiile aparținând unor artiști excepționali, laureați ai premiilor ediției 2017: Igor Svernei (Republica Moldova), câștigătorul Marelui Premiu și Agnieszka Zawisza (Polonia), laureată a Premiului I.

Cei doi laureți, care se remarcă prin viziuni artistice distincte, se bucură de apreciere și de un real succes în ultimii ani. Organizarea expoziției artistei poloneze a fost posibilă datorită implicării și sprijinului direct al Institutului Polonez din București, cu care muzeul are o colaborare bogată de mulți ani, și va putea fi văzută până pe data de 2 iunie 2019.

Pe parcursul celor zece ani de existență, Bienala Internaţională de Pictură a creat numeroase platforme de comunicare pe plan internațional, precum și va continua să susțină contactele directe între artiști și va crea condiții optime pentru diverse forme de colaborare internațională.

Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, fiind una dintre cele mai importante manifestări din domeniul artelor plastice din țară.

from to
Scheduled Arte vizuale Evenimente

Povestiri Polone în Benzi Desenate 🗓

Între 13 și 16 august, în cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov, va putea fi vizitată expoziția „Povestiri Polone în Benzi Desenate”, care reunește lucrările a 25 de artiști polonezi. Expoziția evidențiază diversitatea și bogăția benzii desenate istorice poloneze și oferă o perspectivă inedită asupra istoriei prin artă, la Muzeul Judetean de Istorie Brasov.
13 08.2026 16 08.2026 Arte vizuale, Evenimente, Istorie

Retrospectivă Andrzej Wajda la Festivalul de Film

Cu ocazia Anului Andrzej Wajda 2026 în Polonia, patru dintre cele mai importante filme ale marelui regizor polonez Andrzej Wajda vor putea fi văzute în cadrul ediției din acest an a Festivalului de Film și Istorii, care va avea loc în perioada 7-23 august. În programul festivalului se află și alte două filme poloneze premiate.
07 08.2026 23 08.2026 Cinema, Evenimente, Istorie

Film polonez în Eforie Sud 🗓

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 16 august la Grădina de Vară din Eforie Sud în cadrul festivalului Cinemascop. Intrare liberă.
16 08.2026 Cinema, Evenimente