7.07.2019 Evenimente, Muzică

Polonia la festivalul Jazz in the Park

Pianistul și compozitorul Piotr Orzechowski, cunoscut și sub numele de Pianohooligan, unul dintre cei mai premiați muzicieni de jazz ai tinerei generații va cânta pe 7 iulie în Parcul Central din Cluj Napoca. Concertul va avea loc în cadrul festivalului Jazz in the Park.

În 2011, Piotr Orzechowski a fost primul polonez care a câștigat Premiul I în cadrul Concursului Internațional de Jazz pentru pian solo de la Montreux (Elveția).

Abilitatea sa de a cânta orice, de la partituri de jazz la muzică clasică, i-a cucerit pe colaboratorii săi, dintre care merită să-i amintim pe Philip Glass, Steve Reich, Krzysztof Penderecki, Adrian Utley de la Portishead, Avishai Cohen sau Randy Brecker. 

Până în prezent, Piotr Orzechowski a înregistrat câteva albume, dintre care amintim discul solo „Experiment: Penderecki” cu compoziții inspirate din opera lui Krzysztof Penderecki (Decca / Universal, 2012), albumul „HOPASA” realizat împreună cu High Definition Quartet (EmArcy/Universal, 2013), albumul „Bach Rewrite” împreună cu Marcin Masecki și Capella Cracoviensis (Decca / Universal, 2013), albumul solo „15 Studii pentru Oberek” (Decca / Universal, 2014) sau discul „Bukoliki” cu aranjații după muzica lui Witold Lutosławski (ForTune, 2015).

Câștigător al „Grand Prix Jazz Melomani”, așa-numitul Oscar în Jazz, la categoria „Speranța melomanilor” (2012), dar și la categoria „Albumul anului” pentru albumul HOPASA (2013) sau al titlului de „Speranța Jazzului Polonez” acordat de revista Jazz Forum, a  primit nominalizări pentru cele mai importante premii poloneze.

Concertul PianoHooligan în cadrul festivalului Jazz in the Park va avea loc duminică, 7 iulie, începând cu ora 23.45, în Parcul Central din Cluj-Napoca.

https://www.youtube.com/watch?v=Ubaw5hn_v_8

În aceeași zi, de la ora 19.00, pe scena festivalului va urca și cvartetul polonez Fraktale, a cărui muzică poate fi descrisă ca o improvizație structurată, cu elemente de jazz și muzică psihedelică. Sfârșitul anului 2018 a venit cu lansarea celui de-al doilea album de studio, intitulat „II”. Spre deosebire de primul lor album – care a fost mai mult o încercare de a structura aceste improvizații și de a crea efectul de continuitate între piese – „II” este spațiul în care imaginea se transformă în sunet – o imagine care este fie idealizată de timp, fie deconstruită prin inserția conținuturilor subliminale. Fraktale își conturează identitatea cu fiecare album, dovadă complementaritatea dintre „I”, „II” și cel mai recent dintre ele, „Dharma Bums”.

Formația Fraktale a câștigat Premiul I în cadrul Concursului Internațional Jazz in the Park, care a avut loc între 3 și 5 mai 2019 în Iulius Parc și SubForm, Cluj-Napoca.

Programul complet al festivalului <<<

Scheduled Evenimente Muzică

Concert Subcarpați și Dagadana la București 🗓

Vă așteptam duminica, 30 noiembrie la Arenele Romane din București la Sărbătoarea Subcarpați cu invitatul special Dagadana la încheierea Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025
30 11.2025 Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO

„Amprente. O antologie a poetelor poloneze” –

Vineri, 5 decembrie, ora 13:00, lansăm antologia "Amprente. o antologie a poetelor poloneze", apărută la Editura Tracus Arte la Târgul de Carte Gaudeamus din București (Romexpo, pavilionul B2)
05 12.2025 Evenimente, Literatura, SEZONUL PL-RO

Lansarea dosarului scena.ro despre Kantor și spectacolul

Luni, 26 ianuarie 2026, de la ora 19.00, la Teatrul Mic – Sala Studio Gabroveni, Scena.ro organizează un dublu eveniment: înmânarea Premiului Scena.ro pentru 2025 și lansarea numărului 70 al revistei, care include un dosar special dedicat regizorului polonez Tadeusz Kantor. Acesta va fi urmat de spectacolul ”Între noi e totul bine” după Dorota Masłowska, de Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău.
19 01.2026 Evenimente, Teatru