29.08.2019 - 31.08.2019 Evenimente, Istorie

Ediția 21 a Zilelor Culturii Polone la Suceava

Simpozionul științific polono-român, vernisajul expoziției „Luptă și suferință. Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial” și proiecția multpremiatului film polonez „Războiul Rece” au deschis anul acesta, pe 29 august 2019, Zilele Culturii Polone de la Suceava.

Zilele Culturii Polone, găzduite de Uniunea Polonezilor din România, sunt o ocazie de a prezenta realizările oamenilor de știință și pasionaților din ambele țări care se ocupă de tematica polono-română.
În fiecare an, în Suceava, inima Bucovinei românești, pe teritoriul căreia locuiește cea mai mare comunitate poloneză din România (conform estimărilor, cca. 2,5-3 mii de persoane), aceștia își prezintă lucrările ce au ca temă istoria și cultura ambelor țări.

Cu ocazia centenarului stabilirii relațiilor diplomatice dintre Polonia și România și a aniversării a 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, aceste subiecte au dominat simpozionul din acest an.
Institutul Polonez din București, care sprijină Zilele Culturii Polone, a prezentat în cadrul celei de-a 21-a ediții și pentru prima oară în România, la Muzeul Bucovinei din Suceava, expoziția „Luptă și suferință. Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Expoziția a fost realizată de modernul Muzeu al Celui de-Al Doilea Război Mondial din Gdańsk, precum și de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone, iar Institutul a pregătit versiunea în română, îmbogățind-o cu motive legate de relațiile polono-române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și cu materiale obținute de la Arhivele Naționale ale României despre prezența celor 60-100 de mii de refugiați polonezi în România.

La vernisajul expoziției de pe 29 septembrie 2019 au luat parte, printre alții, Amet Aledin, subsecretar de stat al departamentului de relații interetnice (DRI), autoritățile orașului și județului Suceava, deputata care reprezintă polonezii în parlamentul României, Victoria Longher, și președintele Uniunii Polonezilor din România, Gerwazy Longher, reprezentanți ai diplomației poloneze, precum directoarea Institutului Polonez, Agnieszka Skieterska și consulul Andrzej Kalinowski, dar și reprezentanți ai Armatei Poloneze, staționați în România în cadrul contingentului de la Craiova, reprezentanți ai autorităților poloneze, precum și numeroase media locale și din întreaga țară.

Cea de-a 21-a ediție a Zilelor Culturii Polone a fost însoțită vineri, 30 august, la inițiativa Institutului Polonez din București, și de proiecția multpremiatului film în întreaga lumea „Războiul Rece” , în regia lui Paweł Pawlikowski, considerat și cel mai bun film european al anului 2018. Evenimentul s-a bucurat de mare interes din partea locuitorilor Sucevei, lucru confirmat și de sala arhiplină a Muzeului Bucovinei. 

Zilele Culturii Polone au fost încununate, în mod tradițional, de sărbătoarea recoltei, organizată în localitatea Solonețul Nou, înființată și locuită de comunitatea poloneză. Anul acesta, pe 31 august, pe lângă ansamblurile populare poloneze locale, pe scenă a urcat și formația „Pogórzanie” din Gorlice.

Expoziția „Luptă și suferință. Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial” va fi prezentată în toamna anului 2019, printre altele, și la Senatul României din București (septembrie) și la Palatul Culturii din Iași (octombrie). În noiembrie va vizita, de asemenea, și Republica Moldova.

https://youtu.be/xq6BzMn-e-0

from to
Scheduled Evenimente Istorie

Festivalul filmului polonez CinePOLSKA în România și

Cu ocazia Anului Andrzej Wajda 2026 în Polonia, patru dintre cele mai importante filme ale marelui regizor polonez Andrzej Wajda vor putea fi văzute în cadrul ediției din acest an a Festivalului Filmului Polonez CinePOLSKA, care se va desfășura în perioada 20-26 noiembrie 2026. În programul festivalului se află și cinci producții recente.
20 11.2026 26 11.2026 Cinema, Evenimente

Proiecție de film polonez la Iași 🗓

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 19 noiembrie la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași.
19 11.2026 Cinema, Evenimente

Despre urbanismul polonez la festivalul de film

Filmul documentar „Despre Nowa Huta” face parte din programul ediției din acest an a festivalului de film despre arhitectură, oraș și viața urbană „UrbanEye” din București, care va avea loc în perioada 3-8 noiembrie.
07 11.2026 Cinema, Evenimente