Condusă de „Solidaritatea” prin metode pașnice, revoluția din 1980 a dus la căderea comunismului în Polonia în vara anului 1989. De asemenea, a provocat o avalanșă care a afectat întregul așa-numit bloc estic și s-a încheiat cu căderea Zidului Berlinului, iar mai târziu cu sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în România.

Sindicatul Independent Autocefal „Solidaritatea” a fost înregistrat oficial la 17 septembrie 1980, datorită unui val mare de greve muncitorești, și a adunat în momentul său de vârf 10 milioane de polonezi. Sindicatul a dat speranță pentru o viață demnă, mai bună, în libertate.

Marea mișcare socială „Solidaritatea”, la conducerea căreia s-a aflat Lech Wałęsa, a ajutat oamenii să se organizeze și să-și exprime dorințele, iar autoritățile comuniste din țară au obligat țara să negocieze și să încheie acorduri cu sindicaliștii. Sloganul „nu există libertate fără solidaritate” a devenit mesajul unei revoluții pașnice și a rămas în mintea polonezilor ani de zile.

Datorită determinării a mii de oameni, în 1989 Polonia a devenit prima țară a așa-numitului bloc estic, în care, ca urmare a discuțiilor de la „Masa rotundă” s-a ajuns la un acord, care în iunie 1989 a determinat organizarea de alegeri parlamentare parțial libere și prăbușirea sistemului comunist. Alte țări au urmat calea Poloniei.

Expoziția „A 40-a aniversare a revoluției Solidaritatea” pregătită în versiunea în limba română de Institutul Polonez din București, spune povestea înființării „Solidarității” și a influenței acesteia asupra sorții Europei Centrale și de Est. Expoziția poate fi văzută pe gardul MNAR de pe Calea Victoriei nr. 49-53 din București, între 24 august și 10 septembrie 2020, iar apoi, până la sfârșitul lunii septembrie, pe gardul Muzeul Colecțiilor de Artă din Calea Victoriei nr. 111.

Istoria „Solidarității” poloneze, la București