4.03.2022 - 30.04.2022 Alte

Poloneze și românce care au schimbat lumea, în luna femeilor la București și Buzău

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, sărbătorită pe 8 martie, vă invităm să vedeți expoziția „Poloneze și românce care au schimbat lumea”, despre femei luptătoare, curajoase, care și-au îndeplinit visele și au avut succes. Buzoienii o pot vizita pe gardul Muzeului Județean până în 4 aprilie, iar în București aceasta este găzduita de Sediul Central al Bibliotecii Municipale până la sfârșitul lunii aprilie.

Printre protagonistele expoziției – 17 poloneze și 17 românce – se numără luptătoare pentru independență sau drepturile femeilor, precum și pioniere în domeniul științei sau al sportului. Mulțumită determinării și forței lor morale, putem afirma că trăim astăzi mai bine. Numeroase femei ale căror istorii sunt prezentate în cadrul expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea” sunt personalități mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg, deși nu lipsesc nici cele care, în ambele țări, reprezintă simboluri incontestabile ale succesului.

Realizările eroinelor expoziției noastre uimesc și astăzi. Au fost curajoase, pricepute, ingenioase, muncitoare, au luptat aproape în fiecare zi împotriva stereotipurilor, arătând cât de importantă este pasiunea în viețile lor.  Datorită acestor femei, Polonia și România s-au schimbat semnificativ. Multe dintre ele au determinat, de asemenea, schimbările care au avut loc în lume.

Expoziția a fost creată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la recâștigarea independenței Poloniei și a Anului Drepturilor Femeii, precum și a Marii Uniri a României.

Eroinele expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea”:

➡ Românce: Viorica Agarici, Virginia Maria Andreescu-Haret, Ana Aslan, Maria Bălan, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Smaranda Brăescu, Elena Caragiani-Stoienescu, Nadia Comăneci, Maria Cutarida Crătunescu, Cecilia Cuțescu-Storck, Smaranda Gheorghiu, Elena Ghica, Aurora Gruescu, Sofia Ionescu-Ogrezeanu, Elisabeta Rizea, Lucia Sturdza Bulandra, Elisa Leonida Zamfirescu;

➡ Poloneze: Cezaria Baudouin de Courtenay-Ehrenkreutz-Jędrzejewiczowa, Krystyna Chojnowska-Liskiewicz, Halina Konopacka, Karolina Lanckorońska, Janina Lewandowska, Pola Negri, Regina Salomea Pilsztyn, Helena Rubinstein, Wanda Rutkiewicz, Irena Sendlerowa, Krystyna Skarbek, Maria Skłodowska-Curie, Zofia Stryjeńska, Wanda Telakowska, Helena Wiewiórska, Elżbieta Zawacka, Narcyza Żmichowska.

Încă de anul 2020 expoziția este însoțită de scurte animații realizate de studioul polonez de ilustrație și design Dinksy din Cieszyn!

Faceți cunoștință cu două femei luptătoare – o poloneză și o româncă, care și-au sacrificat viața pentru a-și apăra țara.

=========

Opunând rezistență regimului comunist, Elisabeta Rizea a pierdut aproape totul, libertatea, rudele și gospodăria din Nușcoara. În ciuda torturilor și a multor ani petrecuți în închisoare, nu și-a pierdut onoarea. Cunoaște-i povestea:

https://www.youtube.com/watch?v=RlU187vNKG4

Pe 17 septembrie 1939, Armata Roșie rusească a atacat Polonia, ocupată deja de germani de 17 zile. Atacul a fost rezultatul Pactului Molotov-Ribbentrop încheiat între Germania și Rusia înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Partea de vest a Poloniei se afla în zona de influență germană, iar partea de est – în cea sovietică. Atacul rușilor a influențat întreaga viață a Janinei Lewandowska, pasionată de aviație și artă.

După intrarea în Polonia, rușii au arestat peste 200.000 de oameni, inclusiv militari, avocați și moșieri. În Siberia au deportat aproximativ 1.350.000 de polonezi. Ofițerii și polițiștii au fost plasați în lagărele de prizonieri, inclusiv de la Katyń, din Harkov și Tver.

După ce Polonia a fost invadată și de URSS, Janina Lewandowska a ajuns la tabăra sovietică de prizonieri din Ostaszków, apoi la cea din Kozielsk. La fel ca alți 22,5 mii de prizonieri polonezi, bravul pilot a fost împușcat de ruși în ceafă în pădurea de lângă Katyń. Cu toate acestea, soarta ei a fost clarificată abia după 65 de ani, în 2005. 

https://youtu.be/bB7Q6WPHSGA

=========

Toate filmele de animație din ciclul „Poloneze și românce care au schimbat lumea” sunt disponibile pe canalele de internet ale Institutului Polonez din București:

Facebook: https://www.facebook.com/institutulpolonez/

YouTube: https://www.youtube.com/institutulpolonez

Instagram: https://www.instagram.com/institutulpolonez/

=========

Autorii filmelor din seria „Poloneze și românce care au schimbat lumea”:

Alicja Woźniakowska-Woźniak – ilustrații

Marek Chmiel – animații

Agnieszka Skieterska – texte, coordonarea producției

Katarzyna Zalaszewska – texte, coordonarea producției

Justyna Świerczek – coordonarea producției

Mirela Lazăr – traducerea în limba română

from to
Scheduled Alte

Lucrările artistelor poloneze la galeria SAC din

Marți, 7 aprilie și miercuri, 8 aprilie, începând cu ora 18, vă invităm la vernisajul expoziției internaționale de grup „Rhythmic Stress / Tensiuni în ritm”, co-curatoriată de Alex Radu și Charles Moore, la /SAC @ BERTHELOT și /SAC @ MINCU GALLERY. În cadrul expoziției veți avea ocazie să vedeți filmul „100 m” al artistei vizuale, coregrafe și dansatoare poloneze Monika Szpunar și o lucrare a Juliei Kowalska.
07 04.2026 27 06.2026 Alte, Arte vizuale, Evenimente

La Satu Mare, un omagiu adus femeilor

În luna martie – dedicată femeilor și prieteniei româno-polone – la Satu Mare a fost vernisată o expoziție specială, care aduce în prim-plan poveștile unor femei remarcabile din Polonia și România. „Poloneze și românce care au schimbat lumea” este o invitație la redescoperirea curajului, a pasiunii și a forței extraordinare a unor personalități care au depășit bariere, au înfruntat prejudecăți și au lăsat o amprentă durabilă asupra istoriei.
10 03.2026 12 04.2026 Alte, SOLIDARITATEA PL-RO

La Cluj, o călătorie printre idei care

La Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj, prima parte a lunii martie a fost dedicată creativității, științei și poveștilor fascinante din spatele unor invenții care au schimbat lumea. Expoziția „Descoperiri poloneze care au schimbat lumea”, completată de o serie de ateliere educative interactive pentru copii, a oferit publicului o ocazie specială de a descoperi cum ideile curajoase ale inventatorilor polonezi au influențat tehnologia modernă și viața noastră de zi cu zi.
01 03.2026 22 03.2026 Alte