1.10.2022 Cinema, Evenimente

Despre Ucraina la Festivalul Internațional de Film din București

Filmul „Domnul Jones” al Agnieszkăi Holland, una dintre cele mai premiate regizoare europene va putea fi văzut pe 1 octombrie în cadrul Festivalului Internațional de Film din București - BIFF, care va avea loc în perioada 29 septembrie-9 octombrie.

„Domnul Jones” spune povestea extrem de actuală, bazată pe evenimente reale, a jurnalistului galez Gareth Jones, care luptă pentru adevăr în timpul regimului stalinist și a Marii Foamete din Ucraina. În contextul războiului din Ucraina, mesajul acestui film este extrem de puternic și actual.

Proiecția va avea loc sâmbătă, 1 octombrie, ora 17.00, la ARCUB Gabroveni (str. Lipscani nr. 84-90).

🎟️ Bilete: eventbook.ro/film/bilete-biff-2022-mr-jones

DOMNUL JONES / Obywatel Jones / Mr. Jones

Polonia – Ucraina – Marea Britanie, 2019, 141 min.

Dramă, thriller

Regia: Agnieszka Holland

Filmul este vorbit în mare parte în limba engleză și va avea subtitrare în limba română.

Tânărul jurnalist Gareth Jones se pregătește pentru un subiect important – modernizarea rapidă a Uniunii Sovietice. Decide astfel să meargă la Moscova pentru a-i lua un interviu lui Stalin. Acolo o întâlnește pe jurnalista britanică Ada Brooks, datorită căreia află că adevărul despre regimul stalinist este ascuns de către cenzorii sovietici. Auzind zvonuri despre marea foamete din URSS, Jones pleacă în Ucraina, unde devine martor ocular al tragediei Holodomorului.

Odată întors la Londra, scrie un articol despre foametea din Ucraina, a cărui autenticitate este însă subminată de către jurnaliștii occidentali aflați sub presiunea Kremlinului. În ciuda amenințărilor cu moartea, Gareth continuă să lupte pentru adevăr, pe care decide să-l împărtășească tânărului scriitor George Orwell.

https://www.youtube.com/watch?v=-o7VoM1jlOs

Scheduled Cinema Evenimente

Proiectul artistic PRINTCARD WROCŁAW ajunge la București

Celula de Artă, împreună cu Institutul Polonez din București și Academia de Artă Eugeniusz Geppert din Wrocław, aduc la București ediția aniversară de 10 ani a proiectului internațional Printcard Wrocław (2025), găzduită de UNAGaleria, în cadrul Combinatului Fondului Plastic (str. Băiculești nr. 29, sector 1). Vernisajul va avea loc pe 25 februarie, începând cu ora 19:00, iar expoziția va putea fi vizitată până pe 9 martie 2026.
25 02.2026 09 03.2026 Arte vizuale, Evenimente

Concert Atom String Quartet la București 🗓

Atom String Quartet va concerta în data de 2 martie 2026 la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Solidarității Polono-Române, alături de invitatul special, pianistul Cătălin Răducanu
02 03.2026 Evenimente, Muzică, SOLIDARITATEA PL-RO

Concert Subcarpați și Dagadana la București 🗓

Vă așteptam duminica, 30 noiembrie la Arenele Romane din București la Sărbătoarea Subcarpați cu invitatul special Dagadana la încheierea Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025
30 11.2025 Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO