18.10.2022 - 13.11.2022 Arte vizuale, Evenimente

Icoane pictate pe cutii de muniție la București

Institutul Polonez din București și Ambasada Republicii Polone la București, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român și cu sprijinul Ambasadei Ucrainei în România, vă așteaptă marți, 18 octombrie 2022, de la ora 18.00, la Sala Media, la vernisajul unei expoziții unicat de icoane pictate pe cutii de muniție de către doi artiști ucraineni.

În 2014, ca răspuns la prima agresiune militară a Rusiei asupra Ucrainei, artiștii ucraineni Oleksandr Klymenko și Sonia Atlantova au început să picteze icoane pe cutii de muniție. Acest demers atât de original și expresiv a avut de la bun început un impact foarte puternic asupra privitorilor. Proiectul aduce laolaltă două lucruri la prima vedere imposibil de unit: icoana și cutia de muniție, moartea și viața. „Prin lucrările noastre vrem să transformăm moartea, al cărei simbol este cutia de muniție, în viață, în cultura ucraineană simbolizată în mod tradițional de icoană.” – spune Klymenko.

Colecția prezentată la București va include și lucrări mai noi, inclusiv icoane create de Klymenko în august 2022, când s-a aflat pe front pentru a acorda ajutor în timpul actualei invazii a Rusiei asupra Ucrainei. Scopul principal al artiștilor ucraineni este de a vinde icoanele, suma strânsă fiind donată în scopuri caritative oamenilor afectați de război, dar mai ales pentru a veni în ajutor Primului Spital Voluntar Mobil din Ucraina, unde din 2014 până în prezent au fost tratați deja peste 60.000 de pacienți. Conform declarațiilor lui Klymenko, 97% din costurile de funcționare ale spitalului au fost acoperite din vânzarea icoanelor.

Icoanele prezentate în cadrul expoziției călătoresc prin toată lumea, până în prezent fiind expuse în 15 țări și în zeci de locuri (inclusiv la Parlamentul European sau la Muzeul Național din Vilnius).

Vernisajul de pe 18 octombrie din Sala Media a Muzeului Național al Țăranului Român va avea loc cu participarea autorilor lucrărilor. Expoziția va fi deschisă publicului până pe 13 noiembrie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Intrare liberă.

***

Proiect realizat de Ambasada Republicii Polone la București și Institutul Polonez din București, prin amabilitatea Muzeului Național al Țăranului Român și cu sprijinul Ambasadei Ucrainei în România.

from to
Scheduled Arte vizuale Evenimente

Lucrările artistelor poloneze la galeria SAC din

Marți, 7 aprilie și miercuri, 8 aprilie, începând cu ora 18, vă invităm la vernisajul expoziției internaționale de grup „Rhythmic Stress / Tensiuni în ritm”, co-curatoriată de Alex Radu și Charles Moore, la /SAC @ BERTHELOT și /SAC @ MINCU GALLERY. În cadrul expoziției veți avea ocazie să vedeți filmul „100 m” al artistei vizuale, coregrafe și dansatoare poloneze Monika Szpunar și o lucrare a Juliei Kowalska.
07 04.2026 27 06.2026 Alte, Arte vizuale, Evenimente

Despre storytelling la Cluj 🗓

Un atelier intensiv de 4 zile de video-storytelling (1-4 aprilie) și un performance (7 aprilie) îi propune publicului clujean duoul polonez Nowacka & Turkowski. Ambele evenimente sunt organizate și găzduite de către REACTOR de creație și experiment.
01 04.2026 07 04.2026 Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Plakat – Polska lui Ryszard Kaja la

La Universitatea Creștină Partium din Oradea poate fi admirată, până pe 26 aprilie 2026, o superbă expoziție dedicată unuia dintre cei mai importanți creatori ai afișului polonez contemporan, Ryszard Kaja. Reunind lucrări din celebra serie Polska, realizată între 2012 și 2019, expoziția propune o călătorie vizuală originală prin geografia și imaginarul cultural al Poloniei - o privire tandră, discret ironică și profund personală asupra unei țări surprinse dincolo de clișeele patriotice.
25 03.2026 26 04.2026 Arte vizuale