16.09.2023 - 8.10.2023 Arte vizuale

Afișele lui Ryszard Kaja la Sibiu

Între 16 septembrie și 8 octombrie 2023 o selecție de aproximativ 50 de afișe din seria Plakat - Polska vor fi prezentate la Centrul Cultural Habitus din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu 2023. Vă invităm s-o vizitați!

La invitația Galeriei Afișului Polonez din Wrocław, artistul Ryszard Kaja a creat în perioada
2012–2019 o serie excepțională de afișe dedicată diversității geografice și culturale a Poloniei.
A rezultat un mod neconvențional de promovare a diferitelor zone și particularități ale Poloniei,
evitând orice fel de clișee sau mesaje patetice, dar care comunică cu multă căldură,
discret ori cu umor adesea, mândria și atașamentul față de propria țară.


„Pânza brodată din bucătărie (bucătăria bunicii, n.n.) cu titlul POLSKA, cu textul Nimeni nu te iubește atât de mult ca mine, este cheia înțelegerii ideii care stă la baza întregii serii de afișe care descriu Polonia. Patria din afișele seriei Polska e de gen feminin și putem folosi cu încredere termenul
de Patrie-mamă pentru a descrie seria Plakat–Polska. Nu avem aici steaguri, bătălii, victorii sau martirii. Călătorim prin Polonia de parcă nu ar exista o altă lume cu care trebuie să ne comparăm și să concurăm. Frumosul poate fi remarcat, uneori, și în lucruri neînsemnate. Utilizând aceeași schemă grafică, adică o formă a literelor care se repetă atât în titlul afișului, cât și în textul suplimentar, care de obicei reprezenta cuvântul Polska în diverse alfabete, autorul a recreat întregul spectru al istoriei stilistice
a afișului polonez. Este una dintre dimensiunile călătoriei în care Ryszard Kaja ne ia în seria Polska.
Plakat–Polska constă din 163 de afișe tipărite în timpul vieții autorului. Lucrările de încheiere au fost întrerupte de moartea prematură a artistului. Acest lucru, însă, nu schimbă faptul că seria este cea
mai mare operă originală din istoria afișului polonez și cea mai frumoasă descriere a țării noastre
prin intermediul afișelor.“
Krzysztof Marcinkiewicz, Editorul seriei Plakat-Polska


ARTISTUL RYSZARD KAJA (1962–2019)
Pictor, scenograf, grafician și creator de afișe, Kaja a debutat la răscrucea anilor ’80/’90,
ca scenograf în cadrul celor mai importante teatre de operă și balet din Łódź și Poznań.
În anii ’90 și începutul anilor 2000 a fost unul dintre cei mai renumiți scenografi polonezi.
La apogeul carierei sale teatrale, a început să manifeste interes pentru afiș, de care mai înainte se ocupase doar sporadic. Afișele sale (peste 500 de lucrări) i-au adus foarte repede recunoaștere internațională. În ultimul deceniu, seria de afișe POLSKA a fost apreciată la scară largă, dobândind o popularitate incredibilă și statutul de operă-cult, iar el a intrat în areopagul maeștrilor afișului polonez.
Leszek Jamrozik

from to
Scheduled Arte vizuale

Café Müller de Dominik Więcek la Festivalul

Pe 12 noiembrie 2023 de la ora 19.30 la Centrul Național al Dansului din București artistul polonez Dominik Więcek va prezenta performance-ul lui "Cafe Muller", inspirat de faimoasa lucrare a Pinei Bausch.
12 11.2023 Alte, Arte vizuale

KOGEL – MOGEL: expoziție de afiș la

Agata Kulczyk și Marcin Markowski, doctori în arte din cadrul Facultății de Grafică și Comunicare Vizuală de la Universitatea de Arte "Magdalena Abakanowicz" din Poznań vor expune lucrările sale la HEI - House of European Institutes (str. Hector 1, Bastion 1). Afișele celor doi artiști vor fi prezentate în perioada 9-26 noiembrie 2023, iar vernisajul va avea loc joi, 9 noiembrie la ora 19.00. Vă așteptăm!
09 11.2023 26 11.2023 Arte vizuale

„Ceilalți” de Dorota Masłowska pe scena din

Ceilalți de cunoscuta și în România scriitoarea poloneză Dorota Masłowska, în traducerea Ioanei Diaconu-Mureșan, este prima producție a companiei ADEPTH INFUSION / În co-producție cu Institutul Polonez din București și va avea premiera sa la Baia Mare între 11 și 14 noiembrie.
11 11.2023 14 11.2023 Arte vizuale, Teatru