19.10.2023 - 30.11.2023 Arte vizuale, Literatura

Bestiarul lui Lem la Cluj

Adorată de toată lumea, expoziția „Bestiarul lui Lem ilustrat de Mróz”, realizată de prof. Janusz Górski de la Academia de Arte Frumoase din Gdańsk, pune în legătură ilustrații semnate de Daniel Mróz cu fragmente din proza lui Stanisław Lem, prezentându-le publicului larg prin intermediul imaginilor amplasate în Biblioteca Centrală Universitară din Cluj.

Continuăm să sărbătorim pe Stanisław Lem (1921 – 2006) – scriitor, filozof, futurolog, autor de cărți SF și unul dintre cei mai populari și apreciați autori polonezi din lume. Operele sale au fost traduse în 52 de limbi, în tiraj total de 41 de milioane de volume, creația sa fiind catalogată ca un fenomen la scară mondială, cu o mare influență mai ales în rândul tinerei generații de iubitori ai genului, prin introducerea în atenția cititorilor a unor teme noi legate de apariția roboților auto-conștienți și a inteligenței artificiale, de avansul și realizările medicinii moderne, teme generatoare de dileme etice sau chiar legale. După debutul ca poet în 1946, Lem finalizează în 1949 romanul de inspirație autobiografică Edificiul nebuniei absolute, publicat abia în 1955. În 1951 apare primul său volum SF, Astronauții, gen în care va excela ulterior, anticipând concepte precum realitatea virtuală și nanotehnologia, care la momentul respectiv nu puteau fi integrate decât în domeniul literaturii științifico-fantastice. Dintre textele sale filozofice, reținem Dialogi (1957) și Summa Technologiae (1964), care abordează din perspectivă proprie efectele la nivel social ale dezvoltărilor cibernetice, dar și biologice.

 Universul extraterestru este abordat în romanele Solaris (1961) – a cărui ecranizare premiată la Cannes în 1972, este semnată de regizorul rus Andrei Tarkovski, Glasul Domnului (1968) și Fiasko (1987). Renumele internațional îl datorează cu precădere seriei de povestiri umoristice, reunite sub titlul Ciberiada, publicate în 1965, care propune cititorului o lume mecanizată populată de roboți. Având drept protagoniști doi roboți constructori cu puteri demiurgice, Trurl și Klapaucius, acest univers care părea la acel moment fantastic, ireal, imposibil, poate fi azi catalogat drept manifestarea anticipativă a unei viziuni paralele, probabile, chiar posibile.

Cele mai bune reprezentări ale personajelor lui Lem au fost create de Daniel Mróz, ilustrator și designer renumit din Cracovia. Fără a fi în mod necesar un adept al literaturii SF, Mróz a fost captivat de simțul umorului demonstrat de Stanisław Lem. Deși nu a ilustrat decât trei din scrierile lui Lem, Cartea roboților, Ciberiada și Motoare mortale, pentru mulți fani ai genului textele lui Lem sunt inseparabile de desenele lui Mróz.

Creația lui Mróz este populată de extratereștri și roboți, ce amintesc de cinematografia și literatura SF, demoni și monștri din reprezentări medievale, personaje caricaturale, juxta punând ca într-o joacă gravuri din enciclopedii din secolul al XIX-lea, fantezii suprarealiste, ilustrații din romanele lui Verne, scene din poveștile lui Poe, dar și din Biblie.

Vă invităm să vă îndreptați pașii spre Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” (Cluj-Napoca, Str. Clinicilor, nr. 2) în perioada 19 octombrie – 30 noiembrie 2023.

from to
Scheduled Arte vizuale Literatura

Poezia – replică a realității. Recital de

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Zbigniew Herbert - poet, dramaturg și eseist polonez, invităm iubitorii de literatură din Chișinău la evenimentul în premieră - un recital de poezie poloneză și moldovenească la Carturesti la Muzeu - miercuri, 21 februarie 2024 la ora 18.00.
21 02.2024 Evenimente, Literatura

Unora le place poezia? – expoziție de

Anul trecut am sărbătorit Anul Wisława Szymborska și cu această ocazie am organizat ateliere destul de neobișnuite în București și Chișinău. Poezia este adesea un comentariu asupra realității, o reacție la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, așa că poate fi folosită foarte ușor ca sursă de inspirație artistică, așa am organizat ateliere de colaje inspirate de poeziile polonezei. La Chișinău lucrările au fost realizate de un grup de elevi de la Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”, coordonați de domnul profesor Anatolie Gherasimov, în cadrul atelierului pregătit și susținut de Ana Golub. Expoziția la Biblioteca Națională a Republicii Moldova poate fi vizitată între 21 februarie și 10 martie 2024.
21 02.2024 21 03.2024 Arte vizuale, Evenimente, Literatura

Expoziție-călătorie în multiculturalitatea Bucovinei la MȚR 🗓

Cu ocazia Zilei Solidarității Polono-Române, Instytut Adama Mickiewicza și Institutul Polonez din București vă invită la expoziția „Au fost trei surori și doar două cămăși” a fotografei poloneze Justyna Mielnikiewicz.
02 03.2024 Arte vizuale, Evenimente