9.11.2023 - 26.11.2023 Arte vizuale

Afișele lui Ryszard Kaja la Timișoara

Între 9 și 26 noiembrie 2023 o selecție de aproximativ 50 de afișe din seria Plakat - Polska vor fi prezentate la HEI - House of European Institutes din Timișoara (str. Hector 1, Bastion 1). Vernisajul expoziției va avea loc pe 9 anoiembrie la ora 19.00. Vă așteptam!

La invitația Galeriei Afișului Polonez din Wrocław, artistul Ryszard Kaja a creat în perioada
2012–2019 o serie excepțională de afișe dedicată diversității geografice și culturale a Poloniei.
A rezultat un mod neconvențional de promovare a diferitelor zone și particularități ale Poloniei,
evitând orice fel de clișee sau mesaje patetice, dar care comunică cu multă căldură,
discret ori cu umor adesea, mândria și atașamentul față de propria țară.


„Pânza brodată din bucătărie (bucătăria bunicii, n.n.) cu titlul POLSKA, cu textul Nimeni nu te iubește atât de mult ca mine, este cheia înțelegerii ideii care stă la baza întregii serii de afișe care descriu Polonia. Patria din afișele seriei Polska e de gen feminin și putem folosi cu încredere termenul
de Patrie-mamă pentru a descrie seria Plakat–Polska. Nu avem aici steaguri, bătălii, victorii sau martirii. Călătorim prin Polonia de parcă nu ar exista o altă lume cu care trebuie să ne comparăm și să concurăm. Frumosul poate fi remarcat, uneori, și în lucruri neînsemnate. Utilizând aceeași schemă grafică, adică o formă a literelor care se repetă atât în titlul afișului, cât și în textul suplimentar, care de obicei reprezenta cuvântul Polska în diverse alfabete, autorul a recreat întregul spectru al istoriei stilistice
a afișului polonez. Este una dintre dimensiunile călătoriei în care Ryszard Kaja ne ia în seria Polska.
Plakat–Polska constă din 163 de afișe tipărite în timpul vieții autorului. Lucrările de încheiere au fost întrerupte de moartea prematură a artistului. Acest lucru, însă, nu schimbă faptul că seria este cea
mai mare operă originală din istoria afișului polonez și cea mai frumoasă descriere a țării noastre
prin intermediul afișelor.“
Krzysztof Marcinkiewicz, Editorul seriei Plakat-Polska


ARTISTUL RYSZARD KAJA (1962–2019)
Pictor, scenograf, grafician și creator de afișe, Kaja a debutat la răscrucea anilor ’80/’90,
ca scenograf în cadrul celor mai importante teatre de operă și balet din Łódź și Poznań.
În anii ’90 și începutul anilor 2000 a fost unul dintre cei mai renumiți scenografi polonezi.
La apogeul carierei sale teatrale, a început să manifeste interes pentru afiș, de care mai înainte se ocupase doar sporadic. Afișele sale (peste 500 de lucrări) i-au adus foarte repede recunoaștere internațională. În ultimul deceniu, seria de afișe POLSKA a fost apreciată la scară largă, dobândind o popularitate incredibilă și statutul de operă-cult, iar el a intrat în areopagul maeștrilor afișului polonez.
Leszek Jamrozik

from to
Scheduled Arte vizuale

Ryszard Kaja „Plakat – Polska” la Muzeul

În colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) și Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), organizeazăm în perioada 27 noiembrie – 15 decembrie 2024 expoziția de afiș a celebrului artist polonez Ryszard Kaja, una dintre figurile de referință ale designului de afiș european contemporan. În expunere vor fi reunite, într-o selecţie de mare forţă sugestivă, peste 50 de postere din seria emblematică „Plakat – Polska”, care surprinde diversitatea, frumusețea și unicitatea peisajului cultural și geografic al Poloniei.
27 11.2024 15 12.2024 Arte vizuale, Evenimente

Expoziția „Hocus Pocus” la Bucharest Graphic Days

Avem plăcerea de a-i găzdui din nou la București pe Agata Kulczyk și Marcin Markowski. Expoziția lor, Hocus Pocus, este prezentată în cadrul Bucharest Graphic Days. Vă invităm la o întâlnire cu artiștii pe 24 noiembrie, începând cu ora 19:00, în Sala Rotondă a Teatrului Național din București.
24 11.2024 15 12.2024 Arte vizuale, Evenimente

Chronicles from In-Between 495 to 570 nm

Sâmbătă, pe 2 noiembrie de la ora 17, la Goethe-institut din București se va deschide Chronicles from In-Between 495 to 570 nm, o expoziție interdisciplinară a ediției românești a proiectului omonim al artistei poloneze Kasia Molga, care explorează paradoxurile dintre progresul tehnologic și provocările de mediu. Expoziția este organizată de Asociația Marginal.
02 11.2024 16 11.2024 Arte vizuale, Evenimente