1.03.2024 - 15.03.2024 Alte

Împreună descoperim „Comorile Cracoviei” la Cluj

Monumente de talie mondială, povești fascinante, atmosfera de neuitat a pieței din Cracovia, dar și arhitectura modernă deosebită sunt semne distinctive ale orașului Cracovia, unul dintre cele mai frumoase orașe din Polonia. Le puteți descoperi vizitând expoziția „Comorile Cracoviei”, prezentată la Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj, în perioadă 1-15 martie 2024.

Expoziția „Comorile Cracoviei”, pregătită de Centrul Internațional de Cultură al orașului și elaborată, în versiunea românească, de Institutul Polonez din București, este o poveste despre orașul – sediu al regilor polonezi, fostă capitală a țării, tezaur de opere de artă și suveniruri naționale înscrise într-un ansamblu arhitectural unic.

Cracovia este unul dintre cele mai vechi centre universitare europene, oraș al poeților, scriitorilor și artiștilor, fiind, în Evul Mediu, una dintre cele mai importante metropole din Europa Centrală. Cosmopolit, multicultural, deschis inspirațiilor din afara țării, acesta a rămas, totuși, cel mai polonez oraș din Polonia.

Expoziția poate fi o cheie pentru a înțelege fenomenul popularității Cracoviei în rândul turiștilor din întreaga lume.

Pe planșele expoziției sunt prezentate 90 de comori ale orașului – opere de artă și arhitectură, monumente și exemple de patrimoniu nematerial – asociate cu Cracovia, adesea la rangul de capodopere. Acestea permit urmărirea istoriei metropolei încă din Evul Mediu timpuriu, prin dezvoltarea orașului în vremurile lui Cazimir cel Mare, a dinastiei Jagiellone și a epocii renascentiste. Arată dimensiunea decăderii în perioada potopului suedez, a împărțirilor Poloniei și ocupației germane din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Planșele conduc privitorii în vremurile primului oraș socialist din Polonia, până în zilele noastre, când, după transformarea politică, Cracovia trăiește o perioadă de dezvoltare spectaculoasă, îmbinând în mod creativ prezentul cu moștenirea bogată a istoriei sale de peste o mie de ani.

De data aceasta, expoziția „Comorile Cracoviei” va putea fi văzută la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj (Calea Dorobanţilor nr. 104, Cluj-Napoca), în perioadă 1-15 martie 2024.

Înainte să vedeți expoziția, vă încurajăm să vă plimbați prin Cracovia alături de câțiva vloggeri români:

Recomandăm, de asemenea, pagina de internet a Centrului Internațional de Cultură din Cracovia: https://mck.krakow.pl/

from to
Scheduled Alte

Vara aceasta, descoperă farmecul Warmiei și Mazuriei!

Între 1 și 16 august, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca găzduiește expoziția dedicată regiunii poloneze Warmia și Mazuria, pregătită de Oficiul Mareșalului Voievodatului Warmia și Mazuria. Expoziția invită publicul să descopere una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice ale Poloniei, renumită pentru miile de lacuri, peisajele impresionante, patrimoniul istoric și numeroasele posibilități de petrecere a vacanței.
01 08.2026 16 08.2026 Alte

SLEEPING BEAUTIES debutează la Amara cu rezidența

Primul rezident este Błażej Ciarkowski din Polonia — arhitect și istoric de artă, conferențiar la Universitatea din Łódź și membru al Docomomo International.
13 07.2026 24 07.2026 Alte, Evenimente

Expoziția „Descoperiri poloneze care au schimbat lumea”

Pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău este prezentată expoziția „Descoperiri poloneze care au schimbat lumea”, deschisă publicului în perioada 2 iunie – 2 iulie. Expoziția poate fi vizitată în orice moment, oferind o perspectivă accesibilă și inspirațională asupra contribuției Poloniei la dezvoltarea tehnologiei moderne.
02 06.2026 02 07.2026 Alte, Istorie