În România şi Republica Moldova regăsim indicii în spaţiul public care fac referire directă la Polonia.
Acestea sunt prezente în numele străzilor, monumente publice, creaţii artistice, locaţii comemorative, toate purtând numele unor personalităţi politice şi culturale cu origini poloneze.
***
STRADA POLONĂ (București, sector 1, zona Ioanid-Dorobanți)
Strada Polonă îşi are numele de la Republica Polonă, una dintre cele mai populate ţări din Uniunea Europeană, împărțită teritorial în 16 voievodate. Polonia este țara cu cel mai divers ecosistem din Europa şi cu 17 situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.
STRADA VARȘOVIA (București, sector 1, zona Piața Victoriei)
Varşovia a devenit capitala Poloniei în secolul al XVI-lea, când Regele Sigismund al III-lea a decis să mute capitala de la Cracovia. Oraşul s-a dezvoltat rapid în următoarele secole, devenind unul dintre cele mai mari oraşe europene.
În 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste 85% din centrul istoric al Varşoviei a fost distrus. După război, în doar cinci ani, oraşul a fost reconstruit complet într-un efort comun remarcabil al cetăţenilor polonezi.
Centrul său istoric a fost înscris în anul 1980 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
STRADA MUNȚII TATRA (București, sector 1, zona Piața Victoriei)
Știați că Munţii Tatra reprezintă cea mai înaltă zonă a lanțului montan carpatic, fiind parte din Carpații de Vest? Ei se întind la granița dintre Slovacia și Polonia, cea mai mare parte a masei montane aflându-se în Slovacia. Cel mai înalt vârf este Gerlachovský (2655 m), în Slovacia. În Polonia, altitudinea maximă este atinsă de unul dintre vârfurile muntelui Rysy (2.499 m).
Munţii Tatra sunt locul ideal pentru sporturile de iarnă şi de vară, plimbări, drumeţii, ciclism, călărit şi înot. Aici se află și două parcuri naţionale protejate: parcul naţional Tatra, în Polonia, şi parcul naţional Tatry, în Slovacia.
STRADA FRÉDÉRIC CHOPIN (București, sector 2, zona Barbu Văcărescu)
Fryderyk Chopin (1810-1849) este considerat unul dintre cei mai influenţi compozitori polonezi de muzică pentru pian. Personaj de notorietate şi apreciat pentru talentul său unic, s-a stabilit la Paris la vârsta de 21 de ani. De-a lungul vieții sale, a format multe prietenii valoroase, inclusiv cu Franz Liszt, Eugene Delacroix, Adam Mickiewicz şi Hector Berlioz.
În momentul de față, în Polonia există două festivaluri importante care îi aduc un omagiu lui Chopin.
Fondat în 1927, Concursul Internațional de Pian „Fryderyk Chopin” (Międzynarodowy Konkurs Pianistyczny im. Fryderyka Chopina) are loc o dată la cinci ani în Varșovia, lansând de-a lungul timpului unii dintre cei mai talentaţi pianişti din lume. Următoarea ediție, a 19-a, va avea loc anul viitor.
Festivalul „Chopin şi Europa sa” (Międzynarodowy Festiwal Muzyczny „Chopin i jego Europa”) se desfășoară, în schimb, în fiecare an, tot la Varșovia. Anul acesta, capitala Poloniei a deschis porțile muzicii clasice încă de pe 17 august şi va umple multe săli până pe 8 septembrie. Majoritatea concertelor din cadrul festivalului, ajuns deja la a 20-a ediție, pot fi văzute și ascultate gratuit pe canalul YouTube al Institutului „Fryderyk Chopin” (Narodowy Instytut Fryderyka Chopina).
Pe lângă strada care îi poartă numele, în Bucureşti găsim şi bustul lui Chopin, amplasat în parcul Regele Mihai I al României.
STRADA STANISLAV CIHOSCHI (București, sector 1, zona Piața Romană)
Stanislas Cihoschi (1868-1927) a fost un politician şi profesor universitar, născut în România ȋntr-o familie de origine poloneză. A fost rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București (astăzi Academia de Studii Economice), iar pentru activităţile politice desfăşurate a primit Ordinul Coroana României în grad de Comandor. În memoria sa, una dintre clădirile Academiei de Studii Economice din București îi poartă numele.
Unul dintre fraţii săi a fost Henri Cihoschi (1872-1950), general al Armatei României în Primul Război Mondial, ulterior şi om politic. Henri a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul pentru strategia şi modul cum a condus divizia 10 infanterie în Bătălia de la Mărășești. În anul 1950 a fost arestat şi condamnat fără judecată în închisoarea de la Sighet, unde şi-a găsit sfârşitul. Familia Cihoschi a pierdut totul în momentul venirii la putere a regimului comunist.
Casa în care a trăit generalul Henri Cihoschi poate fi văzută în București pe bulevardul Dacia 78.
COPACUL PLANTAT ÎN MEMORIA LUI JAN KARSKI (București, parcul Regele Mihai I al României, sector 1)
Jan Kozielewski, pseudonim Karski (1914-2000) – diplomat polonez, soldat, activist şi profesor
În timpul studiilor, Karski a efectuat stagii diplomatice și consulare la posturi din România, Germania, Elveția și Marea Britanie. În 1938 s-a alăturat diviziei consulare a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone.
Războiul din 1939 i-a intrerupt cariera diplomatică și s-a alăturat mișcării de rezistență subterană poloneză. În 1940 a fost capturat de Gestapo şi torturat brutal, însă a evadat cu ajutorul rezistenţei. A continuat să lucreze pentru ei ca şi curier şi a transmis informații secrete între rezistență și guvernul polonez în exil, cu sediul la Londra.
Jan Karski s-a infiltrat de două ori în ghetoul din Varșovia și în lagărul din care naziștii germani transportau evrei în lagărele de exterminare. Ulterior, a scris rapoarte despre Holocaust care au fost înaintate autorităților din Occident.
Profund influenţat de experienţele sale din timpul războiului și de memoria Holocaustului, Karski a lucrat de-a lungul vieții pentru a promova înțelegerea polonez-evreiască și pentru a onora memoria tuturor victimelor nazismului.
ACCENTE LEGATE DE PERSONALITATEA LUI JÓZEF PIŁSUDSKI
Józef Piłsudski (1867-1935) a fost un om politic şi comandant militar polonez, perceput ca unul dintre întemeietorii națiunii poloneze moderne.
A fost șef de stat între anii 1918-1922, ulterior şi ministru al apărării, ale cărui reuşite politice şi militare au avut mereu ca scop independenţa şi întregirea Poloniei.
A fost prieten al familiei regale a României, unde s-a și aflat în lungi vacanțe, iar de patru ori în cadrul unor vizite oficiale. În anul 1922 a venit pentru prima dată în România, mai exact la Sinaia, la invitaţia Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, petrecând câteva zile cu Familia Regală. Rezultatul vizitei a fost semnarea unei noi alianţe şi convenţii militare cu Regele Ferdinand, mult mai puternic[ faţă de cea stabilită în 1921, întărind astfel relaţiile de prietenie dintre cele două naţiuni.
Pe lângă strada din Bucureşti care îi poartă numele, în parcul Izvor regăsim o placă comemorativă dedicată mareşalului şi celor patru vizite ale sale în România.
De asemenea, în Chişinău se află bustul lui Józef Piłsudski, realizat de sculptorul moldovean Veaceslav Jiglițchi. Piłsudski a vizitat consulatul Republicii Polone la Chișinău în anul 1932.
ACCENTE LEGATE DE PERSONALITATEA LUI ADAM MICKIEWICZ
Adam Mickiewicz (1798-1855) a fost un poet, dramaturg, eseist şi activist politic polonez. Este considerat poet naţional în Polonia, Lituania și Belarus, fiind o figură emblematică a romantismului polonez.
Cea mai cunoscută lucrarea a sa este poemul epic naţional „Pan Tadeusz”, publicat în 1834.
Pe lângă calitatea de scriitor, Mickiewicz a fost si profesor de literatură latină la Academia din Lausanne, iar în 1840 a fost numit professor la catedra de limbi şi literaturi slave de la Collège de France.
Indiferent de locul unde s-a aflat, a luptat constant pentru independenţa şi democraţia Poloniei. Această activitate politică intensă i-a adus din nefericire şi sfârşitul (probabil holeră), la Istanbul, unde se dusese să ajute la organizarea forțelor poloneze pentru a lupta împotriva Rusiei în războiul Crimeei.
La Chișinău, în Republica Moldova, se află Biblioteca „Adam Mickiewicz”, o bibliotecă de cultură şi literatură polonă înfiinţată în 2007. De asemenea, pe o bancă în fața bibliotecii îl puteți vedea stând pe însuși Mickiewicz înfățișat sub forma unei statuete de bronz.
ACCENTE LEGATE DE PERSONALITATEA LUI CIPRIAN PORUMBESCU
Ciprian Porumbescu (1853-1883), un remarcabil violonist, compozitor şi teolog. Născut Ciprian Golembiowski, fiul lui Iraclie Golembiovski şi a polonezei Emilia Clodnițchi, Ciprian îşi schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.
Studiile muzicale le-a urmat la Suceava, Cernăuţi şi Viena. Printre creaţiile sale muzicale se numără „Baladă pentru vioară şi pian”, „Rapsodia română” şi prima operetă românească „Crai nou”, care a avut premiera la Braşov în 1882. De asemenea, muzica pentru cântecul patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, a fost compusă de Porumbescu şi este folosită astăzi pentru imnul național al Albaniei.
În 1878, în urma unor manifestări patriotice în Iaşi, este întemniţat de reprezentanţii autorităţilor austro-ungare, împreună cu alţi tineri, în procesul „Arboroasa”. Cele trei luni de închisoare la Cernăuţi s-au dovedit fatale, Porumbescu îmbolnăvindu-se de tuberculoză, boala care îi va aduce sfârşitul în 1883.
Fostul sat Stupca din județul Suceava, redenumit satul Ciprian Porumbescu, este locul unde artistul a locuit şi unde puteţi vizita muzeul Ciprian Porumbescu, casa memorială a artistului, precum şi statuia şi mormântul acestuia.
De asemenea, două busturi ale sale sunt amplasate în Suceava şi Iaşi.
În Bucureşti, dar şi în Chişinău, regăsim strada Ciprian Porumbescu. În memoria artistului, liceul de muzică din Chişinău îi poartă numele.
ACCENTE LEGATE DE PERSONALITATEA LUI TADEUSZ AJDUKIEWICZ
Tadeusz Ajdukiewicz (1852-1916), pictor polonez academist, recunoscut pentru portretele sale realiste şi detaliate, scenele de gen şi cele orientale, precum şi scenele de vânătoare şi militare. A studiat în Cracovia, Viena şi München.
După o perioadă de şedere în Polonia, unde realizează picturi istorice şi portrete ale unor aristocraţi polonezi, artistul îşi va relua călătoriile în Paris, Egipt, Turcia, Sankt Petersburg şi Budapesta.
În 1882 se mută la Viena, unde va picta pentru membrii curţii imperiale.
Printre comanditarii săi s-au numărat Printul de Wales Albert Eduard (1841-1910), Sultanul Abdul Hamid II (1842-1918), Împăratul Franz Joseph I (1830-1916) şi Carol I al României (1839-1914).
Ajdukiewicz a început să primească comenzi de la Regele Carol I la sfârşitul secolului al XIX-lea, stabilindu-şi reşedinţa temporară în Bucureşti în 1904. A devenit astfel pictor de curte al Casei Regale a României. El a realizat portrete de aparat ale Regelui Carol I, precum si portrete ale membrilor familiei regale, iar la cerinţa ministerului de război, a desenat un album cu uniforme militare.
Între anii 1902-1904, artistul a pictat o friză alegorică cu cele 4 anotimpuri într-unul dintre dormitoarele castelulului Pelişor, la dorinţa Principesei Maria a României (1875-1938), viitoare Regină. Friza acoperă registrul superior al pereţilor dormitorului regal, putând fi admirată şi vizitată astăzi în Castelul Pelişor.
O mare parte din operele sale realizate în România se află în colecţii publice la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Cotroceni şi Castelul Peleş.
În anul 1914, Ajdukiewicz s-a alăturat Brigăzii 1 a Legiunilor Poloneze creată de mareşalul Józef Piłsudski (1867-1935) și a murit în ianuarie 1916, în timpul Primului Război Mondial.
ACCENTE LEGATE DE PERSONALITATEA LUI PAPA IOAN PAUL AL II-LEA
Karol Józef Wojtyła (1920-2005) a fost ales Papă în 16 octombrie 1978. A adoptat numele de Ioan Paul al II-lea, devenind astfel primul Papă de origine poloneză, al cărui pontificat a durat 27 de ani.
Ca supravieţuitor al persecuţiilor şi deportărilor naziste din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi ca oponent al regimului comunist în Polonia, papa Ioan Paul al II-lea a desfăşurat campanii îndrăznețe, dar nonviolente pentru susţinerea drepturilor omului. În timpul pontificatului său a realizat foarte multe călătorii în toată lumea, predicând mesajele sale despre libertate religioasă, independența națională și drepturile omului.
În perioada 7-9 mai 1999, Ioan Paul al II-lea a vizitat România, fiind singurul suveran catolic care s-a deplasat într-o ţară majoritar ortodoxă de la Marea Schismă din 1054.
Ca urmare a vizitei suveranului pontif, în București a fost ridicat bustul său în piaţeta care-i poartă numele.
Alte monumente în memoria sa regăsim:
- în Chişinău, în faţa Catedralei Romano-Catolice Providenţa Divină
- în Suceava în fața Bisericii Romano-Catolice Sfântul Ioan Nepomuk
- în Blaj, realizată de sculptorul polonez Czesław Dźwigaj.
ACCENTE LEGATE DE PERSONALITATEA LUI CAROL SCHMIDT
Carol Schmidt (1846-1928), primar al oraşului Chişinău în perioada 1877-1903.
Provenit dintr-o familie germano-poloneză din orașul Bălți, tatăl său a fost german basarabean, iar mama poloneză. A lucrat iniţial în domeniul juridic, absolvind Facultatea de Drept din Odesa, ulterior fiind ales primar al Chişinăului de către consiliul orășenesc în 1877.
În timpul mandatului său ca primar, Chişinăul s-a transformat şi extins de la un oraş provincial la o adevarată capitală a unui stat modern. Dintre îmbunătăţirile aduse oraşului amintim: pavarea străzilor, trasarea primilor linii de tramvai, construirea unui sistem de canalizare şi introducerea iluminatului stradal. Au fost construite edificii şi instituţii publice, majoritatea păstrate până astăzi, precum: case pentru invalizii de război (1877-1881), Școala de Meserii (1881), Școala de desen (1887, astăzi Colegiul De Arte Plastice „Al. Plămădeală”), Amfiteatrul popular Pușkin (1900) şi Muzeul de istorie (Muzeul Zemstvei, 1899).
Eforturile zadarnice ale lui Schmidt de a împiedica pogromul evreiesc, uciderea în masă din anul 1903, l-au determinat să demisioneze din funcţia de primar, dezamăgit de mecanismele statului şi societatea vremii. Cu toate acestea, a încercat să ajute victimele pogromului prin organizarea strângerii de fonduri şi adăpostirea în propria casă a mai multor familii de evrei cu copii.
Casa în care a locuit Carol Schmidt cu familia sa se găsește astăzi pe strada Mitropolit Varlaam nr. 84 în Chişinău. În 2014, vizavi de casă a fost ridicat bustul său.
ACCENTE LEGATE DE PERSONALITATEA MARIEI SKŁODOWSKA-CURIE
Maria Skłodowska-Curie (1867-1934), fiziciană poloneză născută în Varşovia, renumită pentru munca ei despre radioactivitate. Maria Skłodowska s-a mutat în Paris în 1891 şi a studiat la Universitatea Sorbona, unde l-a cunoscut pe viitorul partener de viaţă, fizicianul Pierre Curie (1859-1906). În 1903, Maria și Pierre au primit Premiul Nobel pentru Fizică împreună cu Henri Becquerel pentru munca lor combinată asupra radioactivității. În 1911, Maria Skłodowska-Curie a fost singura câștigătoare a Premiului Nobel pentru Chimie, pentru izolarea radiului pur. Ea a devenit astfel prima femeie care a câștigat un premiu Nobel și este singura femeie care a câștigat premiul în două domenii diferite – fizică şi chimie.
În Bucureşti există Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Skłodowska-Curie”, unul dintre cele mai mari spitale pediatrice publice din România. Spitalul a fost construit la iniţiativa statului polonez pentru a ajuta România în urma cutremurului din 1977. Fondurile au venit exclusiv din partea Poloniei, clădirea fiind ridicată de firma poloneză Budimex. Spitalul a fost inaugurat în 1984 sub numele de Spitalul pentru Copii Bucureşti. În 1990 numele a fost schimbat în Spitalul Clinic pentru Copii „Maria Skłodowska-Curie”, iar în 1999 a devenit spital de urgenţă.
Instituţia medicală s-a dezvoltat în ultimii ani, având în momentul de faţă trei secţii de chirurgie pediatrică, cinci secţii de pediatrie, terapie intensivă neonatală, un ambulatoriu, o unitate de primiri urgenţe şi prima secţie de recuperare functională a copiilor cu deficienţe fizice şi neuro-psiho-motorii.
În 2024, prin parteneriatul între Spital și Asociația „Dăruiește Viață”, a fost construită o nouă clădire cu secții de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI, un proiect finalizat sută la sută din donații si sponsorizări. Asociația Dăruiește Viață are ca scop final extinderea şi reconstruirea integrală a spitalului, precum şi transformarea vechii clădiri în spații de cazare pentru părinți, cu săli de studiu, cantină, săli de curs şi alte spaţii necesare.
ACCENTE LEGATE DE PERSONALITATEA LUI JEAN FRÉDÉRIC JOLIOT-CURIE
În 1925, chimistul francez Jean Frédéric Joliot (1900-1958) a devenit asistentul savantei poloneze Maria Skłodowska-Curie la Institutul Radium din Paris. Fiica Mariei, Iréne Curie (1897-1956), era de asemenea asistenta ei încă din 1918, la acelaşi institut. În 1925, Iréne și-a prezentat teza de doctorat despre razele alfa ale poloniului, obţinând titlul de doctor în ştiinţe. În același an l-a cunoscut pe Frédéric Joliot în laboratorul mamei sale, iar în 1926 cei doi s-au căsătorit, Frédéric schimbându-şi numele în Joliot-Curie.
În 1930 devenit doctor în ştiinţe, iar în anii următori a fost lector la facultatea de ştiinţe din Paris şi la Collège de France. A lucrat mereu împreună cu soţia sa, Iréne Joliot-Curie, descoperind în 1934 radioactivitatea artificială. Datorită acestui fapt, cei doi au primit premiul Nobel în chimie, în 1935, pentru sinteza de noi izotopi radioactivi.
În ultimii ani din viaţă a continuat munca soţiei sale, dedicându-se inaugurării şi dezvoltării marelui centru de fizică nucleară de la Orsay. Iréne a fost cea care a elaborat planurile pentru centru, fiind implicată în cercetarea fizicii nucleare, participând la crearea și construirea primei grămezi atomice din Franţa în 1948.
Frédéric Joliot-Curie a murit la Paris în 1958, la doi ani după moartea soţiei sale, se pare din aceeaşi cauză: expunerea excesivă la radiații.
În Bucureşti regăsim o stradă care poartă numele lui Frédéric Joliot-Curie.
ACCENTE LEGATE DE PERSONALITATEA LUI ZIEGFRIED KOFSZYNSKI
Ziegfried Kofszynski (1858-1932), arhitect polonez, absolvent al Academiei Tehnice din Lvov (1872-1876). Johannes Schultz (1844-1926), arhitectul castelului Peleş din Sinaia, l-a adus pe Kofszynski în România pentru a fi parte din echipa internaţională de arhitecţi care au lucrat la castel. A decis, astfel, să rămână definitiv în România, stabilindu-se în Bucureşti în anul 1888.
Două construcţii emblematice ale Bucureştiului au fost realizate de Kofszynski: restaurantul Caru’ cu bere şi Fabrica de trăsuri Rieber.
În 1897, fraţii Mircea, comercianţi berari din Transilvania, cumpără terenul din Stravopoleos nr. 5 din București cu intenţia de a deschide o berărie. Kofszynski va fi cel care va concepe proiectul, lucrând împreună cu arhitectul Alois Pesch, care va deveni un colaborator fidel. Restaurantul Caru’ cu bere este inaugurat în 1899. Clădirea este reprezentată de un stil eclectic, de inspiraţie germană, cu elemente neogotice şi neoclasice. Este clasată ca monument istoric și de arhitectură.
Hermann Rieber (1870-1940), comerciant dintr-o familie germană, decide să construiască în jurul anului 1900 o casă şi o fabrică de trăsuri în Bucureşti, pe strada Romulus nr. 15. El îl va angaja pe arhitectul Ziegfried Kofszynski, care va proiecta cele două clădiri legate printr-o pasarelă, impregnate de acelaşi stil german, de inspiraţie neogotică. Fabrica de trăsuri a produs ulterior automobile de lux, devenind şi furnizor al Casei Regale, astăzi ansamblul arhitectural fiind clasat ca monument de arhitectură industrială.
În 1919, Kofszynski începe un proiect important la iniţiativa Societății Mărăşti, și anume refacerea şi reconstruirea satului Mărăşti, distrus în Primul Război Mondial. Kofszynski şi-a adus contribuţia din nou ca parte din echipa de arhitecţi, construind şcoli, sanatorii, parcuri, biserica şi mausoleul din Mărăşti.
Kofszynski a colaborat cu foarte mulţi arhitecţi la diverse proiecte arhitecturale: cu arhitectul Alexandru Săvulescu (1847-1902) la construcţia bisericii Amzei din Bucureşti, precum şi la construcţia palatului comunal din Buzău, cu arhitectul Ion D. Berindey (1871-1928) la proiectul Palatului Culturii din Iaşi, cu arhitectul român de origine franceză Daniel Renard (1871-1928) la construcţia Cazinoului din Constanţa. Multe clădiri familiale din Bucureşti au fost, de asemenea, construite de Kofszynski, printre care casa avocatului Nicu Negri sau casa doctorului Gheorghe Nanu.
ACCENTE LEGATE DE PERSNALITATEA LUI ANGHEL SALIGNY
Anghel Saligny (1854-1925), inginer român, fiul polonezei Maria Zarska Dobjanschi și francezului Alfred Rudolf de Saligny.
Soţii Saligny şi-au deschis un pension pentru tineri la Focşani, unde Anghel Saligny împreună cu fratele Alfons şi sora Sofia au fost educaţi în primii ani. Saligny şi-a continuat studiile liceale în Focşani, apoi în Potsdam, iar studiile universitare le-a efectuat la Charlottenburg, în Germania. A absolvit cu titlul de inginer constructor şi a lucrat o perioadă la construcţia căilor ferate în Germania, primind chiar o ofertă definitivă de a lucra ca inginer. Cu toate acestea, Saligny s-a hotărât să revină în România în 1875, obţinând funcţia de inginer în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, în Serviciul de poduri şi şosele.
Datorită talentului şi creativităţii sale, Saligny s-a remarcat şi a avansat în funcţie, ajungând ministru al Ministerului Lucrărilor Publice și membru al Academiei Române, devenind chiar preşedintele acestei instituţii în perioada 1907-1910.
Câteva dintre proiectele realizate de Anghel Saligny: execuţia liniilor de cale ferată şi podurilor aferente pe traseele Adjud-Tg. Ocna şi Bârlad-Vaslui-Iaşi; proiectarea şi executarea silozurilor de cereale de la Brăila (1888) şi Galaţi (1889), unde a folosit pentru prima dată în România betonul armat; proiectarea şi coordonarea modernizării şi extinderii portului din Constanţa.
Cea mai importantă lucrare a sa a fost podul de cale ferată Carol I, construit peste Dunăre la Cernavodă, lucrare clasată astăzi ca monument istoric. Sistemul de poduri de la Cernavodă cuprinde două poduri principale şi o serie de alte lucrări, fiind construit într-o perioadă de cinci ani și inaugurat în 1895 în prezenţa regelui Carol I. Lucrarea lui Saligny s-a dovedit a fi cel mai mare complex de poduri din Europa la acea perioadă, aducându-i inginerului faimă internaţională.
În 1957, în onoarea lui Anghel Saligny, sculptorul Oscar Han a construit o statuie de bronz în Constanța. În București există colegiul tehnic care îi poartă numele, o stradă cu numele său şi casa în care a trăit, pe strada Occidentului.
Despre Sezonul Cultural Polonia-România 2024-2025 la Ziarul
Interacţiuni între artiste românce şi artişti polonezi
