6.09.2024 Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO

World music interpretat de polonezi la Balkanik! Festival în București

Formația Dikanda revine după 7 ani la București, unde va cânta, pentru a doua oară, pe scena festivalului Balkanik! Concertul va avea loc vineri, 6 septembrie, în Grădina Uranus. În cadrul festivalului veți putea vedea și expoziția „POLSKA – Persoane, Origini, Locuri, Solidaritate, Kunoștințe, Arhitectură”.

Dikanda va cânta pentru a doua oară la cel mai mare eveniment din România în care este prezentată muzica lumii (world music) – Balkanik! Festival. Originară din orașul Szczecin, aflat la Marea Baltică, formația va deschide festivalul pe a cărui scenă vor urca artiști din 9 țări.

Ansamblul este regele spectacolelor live. Concertele Dikanda sunt o întâlnire dinamică cu multe culturi, în special cu cele din Orient – din Balcani, Israel, Kurdistan, Belarus, până în India. Această călătorie muzicală printre sunetele și tradițiile lumii este însoțită de o explozie de energie.

Dikanda caută în mod constant noi tendințe și-și scrie propriile compoziții. Interesant este că în textele sale creează adesea cuvinte noi. În acest fel, grupul și-a format o limbă originală pe care a numit-o „dikandish”.

Formația activează din 1997 și a înregistrat până în prezent 8 albume, inclusiv un DVD live. A susținut sute de concerte, în principal în Germania, Austria și Elveția, dar și în Rusia, India și SUA. 

Dikanda va cânta la București pe 6 septembrie (ora 19.30), în Grădina Uranus (str. Uranus nr. 144), și va fi a doua formație din programul serii. Primul concert va începe la ora 18.00.

Bilete: www.livetickets.ro

Informații despre expoziție găsiți mai jos în articol.

***

Concertul face parte din programul Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025, un ciclu de evenimente artistice în cele două țări partenere, derulate în intervalul a optsprezece luni. Sezonul este rezultatul cooperării dintre Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia, Institutul Adam Mickiewicz, Ministerul Culturii din România și Institutul Cultural Român, cu sprijinul Institutului Polonez din București. Pe parcursul Sezonului vor avea loc zeci de evenimente muzicale, teatrale, cinematografice, expoziționale și literare. Identitatea vizuală a Sezonului este rodul colaborării unui grup de studenți la grafică din Polonia și România; inspirația în crearea logo-ului au fost semnele diacritice caracteristice celor două limbi deloc facile. Componenta vizuală este completată de sloganul „Vorbim aceeași limbă”, făcând referire la limbajul culturii, care permite cunoașterea și înțelegerea profundă într-o diversitate de forme, mijloace de exprimare și tradiții.

***
Anna Witczak-Czerniawska – voce, acordeon

Katarzyna Bogusz – voce

Daniel Kaczmarczyk – tobe

Piotr Rejdak – chitară

Grzegorz Kolbrecki – contrabas

Szymon Bobrowski – trompetă

Andrzej Jarząbek Fiś – vioară, voce

Dominik Bieńczycki – vioară

https://www.youtube.com/watch?v=7V5jO0U_Tpo

***
 
Expoziția POLSKA – Persoane, Origini, Locuri, Solidaritate, Kunoștințe, Arhitectură

Expoziția este împărțită în șase blocuri tematice. Fiecare dintre ele spune povești interesante despre oameni, istorie, peisaje, știință, arhitectură și solidaritate. Ultimul cuvânt este accentuat în mod deosebit pentru că la noi există și Solidaritatea – scrisă cu majusculă. Pentru mulți polonezi, solidaritatea este un element fundamental, iar Solidaritatea este unul dintre cele mai importante motive de mândrie pentru ei. Astfel de motive de mândrie se vor dovedi a fi chiar mai multe!

Din expoziție veți putea afla, printre altele:

Care este numele celui care a descoperit că Pământul se învârte în jurul Soarelui,

Cine a fost singura femeie care a câștigat două premii Nobel,

Cine a devenit „părintele electronicii mondiale” după ce a inventat metoda creșterii monocristalelor,

Cum se numește inventatorul care a pus bazele industriei petroliere mondiale,

Cine a fost prima femeie care a urcat pe vârful K2, cel mai periculos munte de pe planetă,

Care sunt unele dintre cele mai importante date din istoria Poloniei și ce s-a întâmplat atunci,

Ce fel de peisaje are Polonia?

Răspunsurile la toate aceste întrebări pot fi găsite în cadrul expoziției noastre. Mai mult chiar, veți afla multe lucruri mai puțin evidente despre realizările științei poloneze, despre reușitele cercetătorilor polonezi sau diversitatea arhitecturii poloneze. Polonia este o țară a contrastelor și, cu siguranță, fiecare va găsi în ea ceva pe placul său. Este nevoie doar de puțină curiozitate pentru a porni într-o călătorie fără să te deplasezi prea mult.

Scheduled Evenimente Muzică SEZONUL PL-RO

Marcin Dudek la București 🗓

Lucrarea artistului polonez Marcin Dudek „Faces in the crowd” (2020) va fi prezentată în București în cadrul expoziției „Offside / Ofsaid. Planuri, goluri și puncte” organizate de SAC - Spațiul de Arta de Contemporană și curatoriate de Alex Radu. Expoziția poate fi vizitată la /SAC @ MINCU GALLERY (str. Academiei nr. 18-20) între 16 iulie și 12 septembrie 2026.
16 07.2026 12 09.2026 Arte vizuale, Evenimente

Mateusz Kowalski la Sinaia Guitar Festival 2026

În cadrul Festivalului Internațional de Chitară Clasică Sinaia Guitar Festival 2026, vă invităm la recitalul extraordinar al chitaristului polonez Mateusz Kowalski, unul dintre cei mai remarcabili interpreți ai noii generații și artist nominalizat la premiile Grammy.
08 07.2026 Evenimente, Muzică

Prezență poloneză la festivalul Ceau, Cinema! din

Patru filme realizate în Polonia, la începutul carierei, de marele regizor Jerzy Skolimowski vor putea fi văzute, în copii restaurate, într-o retrospectivă organizată în cadrul celei de-a 13-a ediții a Festivalului Ceau, Cinema! din Timişoara, care va avea loc între 15 şi 19 iulie. În program se află și un lungmetraj selectat în competiția festivalului.
15 07.2026 19 07.2026 Cinema, Evenimente