7.10.2024 - 10.10.2024 Alte, Evenimente

Prelegerile prof. John Micgiel

Institutul Polonez din București împreună cu Centrul de Studii Est-Europene al Universității din Varșovia vă invită la prelegerile susținute de prof. Micgiel, intitulate „U.S. presidential elections and the impact of their results on East Central Europe”.

Prof. John Stanley Micgiel este un politolog american, absolvent al unor universități americane de renume – Universitatea din Massachussetts (în domeniul Studiilor Sovietice și Est-Europene) și Universitatea din Columbia (specializarea Studii Est-Europene. În 1992 și-a susținut aici teza de doctorat cu titlul „Coercion and the Establishment of Communist Rule in Poland 1944–1947”).

Între anii 2007–2014 și din 2016 până în prezent, este lector și cercetător la Centrul de Studii Est-Europene al Universității din Varșovia. Pe lângă atribuțiile sale științifice și didactice, prof. Micgiel a fost secretar științific al Warsaw East European Conference, organizată de CSEE la Universitatea din Varșovia, precum și redactor-șef al publicației anuale științifice „Warsaw East European Review”, publicată de CSEE.

Cercetările prof. Micgiel sunt din sfera a două domenii vaste: istoria Europei Centrale și de Est în secolul al XX-lea și relațiile internaționale contemporane.

Mai mult, de peste 20 de ani prof. Micgiel este asociat cu Universitatea Columbia din New York, unde în cadrul School of International and Public Affairs a fost directorul East European, Russian and Eurasian National Resource Center (1994–2013) și directorul executiv al Institute of Central Europe/East Central European Center (1994–2013). Între anii 1995–2013 a fost și director adjunct al prestigiosului Harriman Institute.

Între anii 2014–2016, prof. Micgiel a fost președintele și directorul executiv al Fundației Kościuszko, a cărei misiune include, printre altele, finanțarea proiectelor de cercetare ale oamenilor de știință polonezi din Statele Unite ale Americii.

***

Programul prelegerilor prof. Micgiel în București, Iași și Chișinău. Titlul prelegerii: „U.S. presidential elections and the impact of their results on East Central Europe”. Prelegerile vor fi susținute în limba engleză.

7 octombrie, ora 18.00 – Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, bd. Expoziţiei nr. 30A, parter, Sala Multifuncţională

* Este necesară înscrierea la prelegere: U.S. Presidential elections and the impact of their results on East Central Europe (google.com)

8 octombrie, ora 18.00 – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Sala Ferdinand, Corp A

10 octombrie, ora 11.30 – Universitatea de Stat din Moldova din Chișinău, ul. Alexei Mateevici nr. 60, Sala 530

 

from to
Scheduled Alte Evenimente

Leszek Możdżer la One Jazz Festival în

Pianistul polonez Leszek Możdżer, cunoscut și apreciat de iubitorii de jazz din România, vine la festivalul One Jazz din Baia Mare. Concertul va avea loc pe 23 octombrie.
23 10.2026 Evenimente, Muzică

Ryszard Kaja „Plakat – Polska” la Miercurea

În cadrul Biennalei de Grafică din Ținutul Secuiesc vă invităm în perioada 24 septembrie – 10 octombrie 2026 la expoziția de afișe a celebrului artist polonez Ryszard Kaja, una dintre figurile de referință ale designului de afiș european contemporan. În expunere vor fi reunite, într-o selecţie de mare forţă sugestivă, postere din seria emblematică „Plakat – Polska”, care surprinde diversitatea, frumusețea și unicitatea peisajului cultural și geografic al Poloniei.
29 09.2026 Alte, Arte vizuale

Prezență poloneză la festivalul Animest din București

Animația poloneză se află în programul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Animație Animest din București.
07 10.2026 08 10.2026 Cinema, Evenimente