16.10.2024 - 16.11.2024 Istorie, Literatura, Muzică

„POLSKA” la București – expoziție despre oameni, istoria, peisaje și arhitectura

POLSKA – Persoane, Origini, Locuri, Solidaritate, Kunoștințe și, bineînțeles, Arhitectură. Cea mai recentă expoziție realizată de Institutul Polonez din București vă ajută să cunoașteți țara noastră pe scurt. Expoziția se va afla pe gardul Palatului Șuțu din București  în perioada 16 octombrie -16 noiembrie 2024.

Expoziția este împărțită în șase blocuri tematice. Fiecare dintre ele spune povești interesante despre oameni, istorie, peisaje, știință, arhitectură și solidaritate. Ultimul cuvânt este accentuat în mod deosebit pentru că la noi există și Solidaritatea – scrisă cu majusculă. Pentru mulți polonezi, solidaritatea este un element fundamental, iar Solidaritatea este unul dintre cele mai importante motive de mândrie pentru ei. Astfel de motive de mândrie se vor dovedi a fi chiar mai multe!

Din expoziție veți putea afla, printre altele:

Care este numele celui care a descoperit că Pământul se învârte în jurul Soarelui,

Cine a fost singura femeie care a câștigat două premii Nobel,

Cine a devenit „părintele electronicii mondiale” după ce a inventat metoda creșterii monocristalelor,

Cum se numește inventatorul care a pus bazele industriei petroliere mondiale,

Cine a fost prima femeie care a urcat pe vârful K2, cel mai periculos munte de pe planetă,

Care sunt unele dintre cele mai importante date din istoria Poloniei și ce s-a întâmplat atunci,

Ce fel de peisaje are Polonia?

Răspunsurile la toate aceste întrebări pot fi găsite în cadrul expoziției noastre. Mai mult chiar, veți afla multe lucruri mai puțin evidente despre realizările științei poloneze, despre reușitele cercetătorilor polonezi sau diversitatea arhitecturii poloneze. Polonia este o țară a contrastelor și, cu siguranță, fiecare va găsi în ea ceva pe placul său. Este nevoie doar de puțină curiozitate pentru a porni într-o călătorie fără să te deplasezi prea mult!

Vă invităm cu drag!

Expoziția poate fi văzută pe gardul Palatului Șuțu din București (Bulevardul Ion C. Brătianu 2)  în perioada 16 octombrie -16 noiembrie 2024.

from to
Scheduled Istorie Literatura Muzică

Culorile Ortodoxiei în Polonia – o poveste

Până la sfârșitul lunii octombrie, Muzeul Golești găzduiește expoziția fotografică „Culorile Ortodoxiei. Polonia”, o invitație de a descoperi patrimoniul spiritual și cultural al comunităților ortodoxe și greco-catolice din Polonia. Prin imagini spectaculoase, expoziția dezvăluie frumusețea bisericilor, a peisajelor și a tradițiilor care au contribuit la diversitatea culturală a acestei țări.
28 07.2026 31 10.2026 Istorie

Muzică veche poloneză la Mera World Music

Pe 30 iulie, formația polono-ucraineană Hraybery va susține un concert în cadrul Mera World Music Festival, care va avea loc în perioada 30 iulie-2 august în satul Mera din județul Cluj.
30 07.2026 Evenimente, Muzică

Chitariștii polonezi la Harmonia Cordis 2026 🗓

Marcin Dylla și Mateusz Kowalski, doi dintre cei mai renumiți maeștrii chitarei clasice din Polonia vor concerta la Târgu Mureș.
12 08.2026 13 08.2026 Evenimente, Muzică