1.02.2025 - 2.02.2025 Cinema, Evenimente

Retropectivă Barbara Sass la București

Trei dintre filmele regizoarei poloneze Barbara Sass vor putea fi văzute în premieră la București în cadrul retrospectivei Eastern European Feels, care aduce în fața publicului filme est-europene din perioada socialistă. Proiecțiile vor avea loc pe 1 și 2 februarie la Cinema Muzeul Țăranului – Studioul Horia Bernea.

După aproape două decenii de asistență de regie pentru nume ca Andrzej Wajda, Wojciech Has și Jerzy Skolimowski, Barbara Sass debutează ca scenaristă și regizoare pe marele ecran în febra politică a Sindicatului „Solidarność” (Solidaritatea) – cea mai puternică mișcare anticomunistă din Europa Centrală și de Est, care a contribuit decisiv la căderea regimului în Polonia și slăbirea idealurilor comuniste în tot blocul estic.

Cele trei filme prezentate în cadrul retrospectivei, realizate de Sass între anii 1980 și 1982, compun o trilogie-frescă a societății poloneze cu puțin înainte și în timpul grevelor și protestelor care au dus la coagularea sindicatului „Solidaritatea”, precum și din perioada instituirii legii marțiale.

Drame psihologice tăioase și dinamice, ele urmăresc traiectoriile dezordonate ale unor destine măcinate de dileme irezolvabile, idealuri inaccesibile și imprevizibilul vieții de zi cu zi. Iar vulcanica Dorota Stalińska interpretează maiestral trei portrete feminine diferite – o jurnalistă ambițioasă și fără scrupule (Fără iubire / Bez miłości), o arhitectă energică și încrezătoare la început de carieră (Debutanta / Debiutantka) și o fostă pușcăriașă în drumul spre reabilitare (Țipăt / Krzyk).

***

FĂRĂ IUBIRE / Bez miłości

1980, 99 min., dramă psihologică

Ewa este jurnalistă la un ziar din Varșovia și mamă singură. Își întreține din banii de pe reportaje fiica de patru ani aflată în grija mamei sale și se folosește de puterea de seducție și lipsa ei de atașament pentru a urca pe scara profesională. În goana după recunoaștere și subiecte de senzație, ajunge să-i facă rău Mariannei, o femeie sosită din provincie, aflată într-o situație mult mai dificilă.

DEBUTANTA / Debiutantka

1981, 101 min., dramă psihologică

Tânăra absolventă Ewa părăsește mediul corupt al Varșoviei pentru Gdańsk, cu încrederea că acolo, în orașul care a generat imensa mișcare de opoziție Solidaritatea, își va putea construi o reputație mai bună. Ceea ce descoperă în colectivul celebrului arhitect Jerzy, un mentor cinic, care exploatează toate femeile din viața lui, îi temperează elanul și speranțele politice.

ȚIPĂT / Krzyk

1982, 88 min., dramă psihologică

Sass se întoarce în cartierele mărginașe și locuințele improvizate din Varșovia. Marianna, o reluare a personajului secundar din Fără iubire, iese din pușcărie după un furt mărunt și se angajează într-un azil de bătrâni, care devine casa ei. Aici încearcă să-și creeze legături și să evolueze pe scara socială, dar visul ei de stabilitate e pus la încercare de parazitismul unui regim tot mai contestat.

from to
Scheduled Cinema Evenimente

Leszek Możdżer la One Jazz Festival în

Pianistul polonez Leszek Możdżer, cunoscut și apreciat de iubitorii de jazz din România, vine la festivalul One Jazz din Baia Mare. Concertul va avea loc pe 23 octombrie.
23 10.2026 Evenimente, Muzică

Prezență poloneză la festivalul Animest din București

Animația poloneză se află în programul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Animație Animest din București.
07 10.2026 08 10.2026 Cinema, Evenimente

Cinema feminin polonez la Eva Filmmakers Fest

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 26 septembrie la Cinema Arta din Sfântu Gheorghe în cadrul festivalului dedicat exclusiv filmelor regizate de femei, EVA Filmmakers Fest. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizoarea filmului Emilia Śniegoska.
26 09.2026 Cinema, Evenimente