11.04.2025 - 31.05.2025 Arte vizuale, Istorie

Expoziția „Arhitectura independenței în Europa Centrală” la Oradea

Expoziția „Arhitectura independenței în Europa Centrală” ajunge și la Oradea, unde va putea fi vizitată între 11 aprilie și 30 mai 2025, în spațiul emblematic al Turnului Primăriei Oradea. Este o ocazie specială pentru orădeni și turiști deopotrivă să exploreze un subiect fascinant: evoluția obiectelor, formelor și funcțiilor în arhitectură, într-un oraș cunoscut pentru patrimoniul său remarcabil, reprezentativ pentru stilurile Art Deco și Secession.

A fost, ce-i drept, o perioadă scurtă, dar foarte dinamică. Pe harta Europei Centrale a apărut un mozaic de țări noi. După tragedia Primului Război Mondial a renăscut visul de a readuce ordinea în lumea distrusă, de a găsi o nouă orânduire pentru națiunile care dobândiseră în sfârșit materialitatea dorită – spune Łukasz Galusek, director adjunct de programe al Centrului Internațional de Cultură (MCK) din Cracovia și unul dintre curatorii expoziției. Acum, din perspectiva celor peste 100 de ani care au trecut de atunci, ne putem uita la momentul în care s-a conturat această nouă ordine; pentru mulți a fost un moment de sărbătoare, iar pentru alții ziua aceea încă îi pune pe gânduri. Ne uităm la partea noastră de continent în orizontul vast și încercăm să cuprindem întregul spectru de schimbări petrecute atunci, care au lăsat urme asupra spațiului, în urbanism și arhitectură.

Laitmotivul expoziției a fost acela de a prezenta perioada foarte dinamică, de după 1918, din perspectiva întregului spectru de schimbări care au influențat spațiul, urbanismul și arhitectura noilor țări apărute pe harta Europei Centrale. A luat naștere atunci o nouă ordine – politică, socială și culturală.

În cazul de față, arhitectura independenței este înțeleasă mai pe larg decât niște simple clădiri individuale. Este simbolul materialității sale în peisajul regiunilor și orașelor, al căutării unor noi modele de iconografie națională, al dorinței de a crea oportunități de dezvoltare socială, dar și al apariției ideii de om nou.

Schimbările politice au făcut ca metropolele cândva pline de viață să-și piardă din importanță, în timp ce orașele de provincie au devenit peste noapte capitale de țări sau regiuni. Tinerele state aveau nevoie de un cadru adecvat, demn. Caracterul monumental al clădirilor și amploarea spațiilor publice au contribuit la consolidarea noii puteri și la construirea identității naționale. Triumfător a fost modernismul, care s-a dezvoltat în funcție de nevoile celor săraci, oferindu-le locuințe ieftine, pentru ca, în timp, să capete o dimensiune nouă, luxoasă.

Sfârșitul Marelui Război este și momentul nașterii ideii de om nou. Omul viitorului trebuia să fie sănătos și atletic, iar corpul lui trebuia să semene cu o mașinărie. Sănătatea și igiena, sportul și recreerea activă erau considerate factori ai schimbărilor sociale și morale, precum și elemente importante în consolidarea noilor societăți. Stațiunile balneare s-au dezvoltat, la fel și infrastructura sportivă. Sălile de sport, pistele de curse, piscinele, stadioanele care puteau găzdui mii de spectatori au devenit simboluri vizibile ale modernizării și un instrument extraordinar de propagandă pentru statele nou create.

Curatori: Łukasz Galusek, dr. Żanna Komar, Helena Postawka-Lech, dr. Michał Wiśniewski, Natalia Żak

Expoziția este cofinanțată din fondurile ministrului polonez al culturii și patrimoniului național, ca parte a Programului multianual NIEPODLEGŁA pentru anii 2017-2022.

Expoziția va fi prezentată în Turnul Primăriei Oradea în perioada 11 aprilie – 30 mai 2025.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 11 aprilie la ora 17:00!

 

from to
Scheduled ical Google outlook Arte vizuale Istorie

Festivalul de arte performative „News from Polska”

În perioada 5-11 mai, Centrul Național al Dansului București (CNDB) găzduiește cea de-a cincea ediție a Festivalului de arte performative News from Polska, organizat de Institutul Polonez din București și realizat în cadrul Președinției Poloniei la Consiliul Uniunii Europene 2025 și în cadrul Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025. Sub titlul Resisting Bodies, festivalul propune un concept curatorial dedicat corpului uman ca spațiu al rezistenței, transformării și împuternicirii într-o lume cuprinsă de crize pe toate palierele. Această ediție propune publicului din București patru spectacole din Polonia, care provoacă întrebări, îmbie spre moduri de gândire nefamiliare, imaginând și definind multiple forme ale potențialului protestatar al corpului în mișcare. Toate spectacolele sunt subtitrate în română iar biletele vor fi disponibile în curând pe platforma bilet.ro.
05 05.2025 11 05.2025 Alte, Arte vizuale, Evenimente, SEZONUL PL-RO, Teatru

Expoziția „Abundență. Arta feminină în secolul XXI”

Până la 18 mai 2025, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău, puteți vizita expoziția „Abundență. Arta feminină în secolul XXI”, care prezintă lucrările a 16 artiste din noua și cea mai tânără generație a scenei culturale poloneze. Proiectul celebrează bucuria de a trăi a femeilor, libertatea și forța lor, dar și energia creatoare și sentimentul de comunitate. Evenimentul face parte din programul cultural internațional al Președinției Poloniei în Consiliul UE.
05 04.2025 18 05.2025 Arte vizuale

Prelegerile prof. John Micgiel 🗓

Institutul Polonez din București împreună cu Centrul de Studii Est-Europene al Universității din Varșovia vă invită la prelegerile susținute de prof. Micgiel, intitulate „New realities. US geopolitical politics and Europe”.
08 04.2025 11 04.2025 Evenimente, Istorie