11.07.2025 - 13.07.2025 Muzică

Sărbătoarea Muzicii 2025 la Alba Iulia: clasicul cucerește Cetatea Alba Carolina

În inima Cetății Alba Carolina, între 11 și 13 iulie 2025, muzica devine regină. Sărbătoarea Muzicii revine cu o ediție spectaculoasă, care reunește artiști de prestigiu internațional, orchestre remarcabile și momente artistice de excepție. Publicul este invitat să se lase purtat de emoție, pasiune și sunete ce traversează granițele genurilor și ale țărilor.

Printre cele mai asteptate momente ale festivalului se numara recitalul sustinut de duo-ul pianistic Avanti Piano Duo – Alina Andriuti-Shemchuk si Ivan Shemchuk. Cei doi muzicieni s-au format la Academia de Muzica din Bydgoszcz, Polonia, si sunt recunoscuti pe plan international pentru rafinamentul artistic si perfectiunea tehnica a interpretarilor lor. Activitatea lor concertistica include turnee si premii obtinute in Polonia, Ucraina, Danemarca, Italia si Romania, iar colaborarea cu Institutul Cultural Polonez a adus acest recital special in cadrul festivalului de la Alba Iulia. Momentul lor, programat duminica, 13 iulie, deschide seara de incheiere cu o demonstratie de eleganta, virtuozitate si complicitate artistica.

Tot duminica, scena din Piata Cetatii va gazdui si un alt nume important al muzicii din spatiul est-european: Geta Burlacu. Artista din Republica Moldova este cunoscuta publicului roman prin participarea la concursuri precum Eurovision sau Romanii au Talent, dar si prin colaborarile cu trupe celebre precum Buena Vista Social Club sau Alex Calancea Band. Prezenta sa la Alba Iulia are loc in contextul Zilelor Chisinaului, parte integranta a festivalului si simbol al unei frumoase relatii culturale si institutionale intre cele doua orase.

Sarbatoarea Muzicii 2025 debuteaza vineri, 11 iulie, cu recitalul sopranei Irina Baianț, acompaniata de Orchestra Camerata Bizantina, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Concertul „Adagio” propune o incursiune emotionanta in lumea sunetelor clasice, in care vocea solistei si armonia orchestrei transforma Piata Cetatii intr-un spatiu al puritatii artistice.

Sambata, 12 iulie, este rezervata uneia dintre cele mai cunoscute opere ale repertoriului universal: „Barbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini. Spectacolul, realizat de Opera Nationala Bucuresti, aduce in fata publicului o productie completa, cu momente de umor, tensiune si emotie, intr-o interpretare moderna dar fidela spiritului operei originale.

Programul artistic este completat de ceremonialul schimbului de garda realizat de Garda Cetatii Alba Carolina si Garda Romana Apulum, devenite deja elemente de identitate culturala locala si atractii pentru turisti. Defilarile si momentele istorice prezentate inaintea concertelor aduc un plus de culoare si context evenimentelor din festival.

Evenimentul este organizat de Primaria Municipiului Alba Iulia, prin Centrul Cultural Palatul Principilor, in parteneriat cu Primaria Municipiului Chisinau si cu sprijinul Institutului Cultural Polonez din Bucuresti. Sarbatoarea Muzicii ramane astfel nu doar o platforma artistica, ci si un spatiu al colaborarii culturale europene, in care muzica devine limbaj universal.

Mai multe informatii despre programul complet pot fi gasite pe www.turism.apulum.ro si www.palatulprincipilor.ro. Intrarea este libera.

from to
Scheduled Muzică

Participare poloneză la Festivalul de Muzică Veche

Pe 10 noiembrie, la Muzeul Național de Artă al României din București pianistul polonez Sławomir Zubrzycki va susține un concert de excepție la un instrument unic proiectat de însuși Leonardo da Vinci - viola organista. Concertul se desfășoară în cadrul Festivalului de Muzică Veche.
10 11.2025 Evenimente, Muzică

Pianistul Szymon Nehring la București 🗓

Pe Szymon Nehring îl veți putea asculta în data de 2 noiembrie la Ateneul Român și în data de 7 noiembrie la Sala Radio.
02 11.2025 07 11.2025 Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO

Jazz polonez la Baia Mare 🗓

Cvartetul basistului polonez Wojtek Pilichowski vine pentru a doua oară în România la festivalul One Jazz din Baia Mare. Concertul va avea loc pe 24 octombrie.
24 10.2025 Evenimente, Muzică