V.R.P.99. Fotografii pentru un alt sfârșit de secol. Vitold Rola Piekarski în România rurală (1899) – lansare de carte
În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, un refugiat polonez se aventura cu aparatele sale de fotografiat pe drumurile de țară ale Olteniei și Munteniei, departe de căile bătute de fotografii profesioniști ai momentului și, încă mai important, dincolo de locurile comune ale imaginației unei generații predispuse să reducă lumea rurală, privind-o dinspre oraș, la contururile estompate ale unui peisaj bucolic. O parte dintre comunitățile pe care le vizita se întâlneau, poate pentru întâia oară, cu fotografia. Era grafician de meserie, autodidact prin forța împrejurărilor și colecționar de entuziasme prin temperament: militant socialist și cooperatist, entomolog, arheolog, etnograf și lingvist amator. Trăise în exil în Elveția, Franța și Bulgaria, călătorise până în Anatolia și Egipt, dar își găsise teren propice pentru înclinațiile sale erudite la Târgu Jiu. Aici și-a pus entuziasmul în slujba proiectului unui muzeu crescut la firul ierbii și alimentat de ieșiri în Gorjul rural alături de colegii săi „muzeiști”. În 1899, experiența terenului și practica fotografiei se conjugau într-o călătorie pe cont propriu, a cărei moștenire avea să rămână, până de curând, una dintre lacunele majore ale istoriei fotografiei din spațiul românesc. Numele său era Vitold Rola Piekarski și își semna uneori lucrările cu inițialele V.R.P.
Deși parțial realizate sub auspiciile participării României la Expoziția Universală de la Paris (1900), fotografiile de teren ale lui Vitold Rola Piekarski erau amenințate încă din primii ani ai secolului al XX-lea de spectrul dispersării și anonimizării; moartea timpurie a lui Rola Piekarski (1909) a dus la căderea în obscuritate a întregii sale opere fotografice. Vreme de o sută de ani, o fracțiune consistentă a negativelor sale a rămas în „hibernare” arhivistică în fondul de clișee pe sticlă al vechiului Muzeu de Artă Națională din București, lipsită de orice informație de context sau legătură cu creatorul lor. Cercetările întreprinse în ultimii ani de Theodor E. Ulieriu-Rostás, în cadrul Arhivei de Imagine MȚR, au dus la identificarea a peste trei sute de clișee pe sticlă care îi pot fi atribuite lui Vitold Rola Piekarski – iar de aici, la regăsirea pozitivelor Rola Piekarski conservate în alte colecții publice și private.
Volumul V.R.P.99. Fotografii pentru un alt sfârșit de secol. Vitold Rola Piekarski în România rurală (1899) reprezintă un prim gest de recuperare sistematică și scoatere în lume a operei fotografice a lui Vitold Rola Piekarski, structurat în jurul clișeelor campaniei de la 1899, publicate pentru prima dată in extenso cu această ocazie. Theodor E. Ulieriu-Rostás ne propune o carte-șantier, care urmărește itinerariul lacunar al corpusului V.R.P. de pe teren până în labirintul arhivelor, divulgând dilemele și incertitudinile acestui parcurs de redescoperire în plină desfășurare. O carte care așează actul fotografic, artefactul fotografic și viața sa socială pe durată lungă în centrul investigației istorice. O carte care poate fi citită, în egală măsură, ca un exercițiu de reflecție asupra fragilității arhivelor, dar și asupra potențialului adesea nebănuit al arhivelor. Volumul este deschis de o prefață de Nicu Ilfoveanu.
*
Theodor E. Ulieriu-Rostás (n. 1986) a studiat istoria și arheologia la Universitatea din București, la Universitatea din Montpellier și la École des hautes études en sciences sociales, Paris. Activează din 2020 ca cercetător în cadrul Arhivei de Imagine MȚR. Cercetările sale se concentrează asupra istoriei fotografiei în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea în spațiul românesc și contextul său central și sud-est european. O bună parte din proiectele sale actuale se construiesc la intersecția istoriei fotografiei cu dimensiunea terenului și a călătoriei: fotografi itineranți, proiecte (proto)etnografice și inițiative de repertoriere a monumentelor istorice înainte de Primul Război Mondial.
*
Intrarea este liberă, cu acces în limita locurilor disponibile.
Vor fi prezenți autorul, Theodor E. Ulieriu-Rostás, și invitații săi: Tudor Elian, Nicu Ilfoveanu, Ioana Popescu.
Moderator: Iris Șerban
*
Volumul a apărut cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Partener: Institutul Polonez din București