1.10.2023 - 31.10.2023 Alte, Arte vizuale, Evenimente, Teatru

Performanceul „Actrițe” de Michał Telega în octombrie la HEI – House of European Institutes din Timișoara

Performanceul „Actrițe” de Michał Telega, co-producția Teatrului Post-Național Interfonic și a Institutului Polonez din București se află printre evenimente culturale care se vor desfășura în octombrie la HEI – House of European Institutes, centrul multicultural al rețelei Institutelor Culturale Naționale din Uniunea Europeană – EUNIC România.

autor: Michał Telega
regia: Mihai Păcurar
muzica: Vlaicu Golcea, Kinga Ötvös
distribuția: Mădălina Mușat, Paula Dunker, Oana Hodade, Oana Pușcatu, Carmen Ghiurco, Kinga Ötvös

Actrițe. Adică, scuze că te ating adresează prin mijloace specifice artelor performative abuzul fizic și abuzul emoțional prezent în cadrul instituțiilor și colectivelor artistice. Spectacolul vorbește despre sistemul ierarhic din mediul teatral, în care factorii de decizie implicați, care își exercită piramidal puterea, acceptă, tacit sau vădit, situații abuzive în procesele de muncă.


Spectacol realizat de către Teatrul Post-Național Interfonic în coproducție cu Institutul Polonez din București și cu sprijinul Goethe Institut București și Kinema Ikon.

PROGRAM HEI – HOUSE OF EUROPEAN INSTITUTES, Bastion 1, Galeria 1, str. Hector, Timișoara

OCTOMBRIE

1.10 – Exuviation by jls – performance

4-5.10 – Actrițe de Michał Telega – performance, Teatrul Post-Național Interfonic

6-7.10 – Open Eyes – spectacol cinematografic, Teatringestazione, Italia

12.10 – Roman Franc: Collectives – expoziție foto – vernisaj

Mai multe informații despre următoarele evenimente veți găsi pe paginile HEI de Facebook și Instagram.

 

 

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

from to
Scheduled Alte Arte vizuale Evenimente Teatru

Filmul „Katyń” în Republica Moldova 🗓

Filmul bazat pe fapte reale, „Katyń”, al renumitului regizor polonez Andrzej Wajda va fi prezentat pe 3 iulie în deschiderea primei ediții a Festivalului de Film și Istorii din Mereni, în Republica Moldova.
03 07.2026 Cinema, Evenimente, Istorie

Poeta Marta Podgórnik în România 🗓

Apariția volumului "Amprente. O antologie a poetelor poloneze" aduce în România una dintre autoarele incluse în volum, poeta poloneză Marta Podgórnik.
26 04.2026 28 04.2026 Evenimente, Literatura, SEZONUL PL-RO

Roman Perucki la Ateneul Român 🗓

Pe 18 mai, de la ora 19:00, renumitul organist polonez Roman Perucki va susține un recital la Ateneul Român, în cadrul Bucharest Organ Fest "Cantus Ecclesiae".
18 05.2026 Evenimente, Muzică