„Aceste opere nu au apărut din nevoia ocazională și trecătoare a unui anumit spectacol, ci sunt strâns legate de ideile care îmi definesc creația. […] Dețin suficientă tensiune interioară și sens pentru a fi niște opere de artă autonome.” – Tadeusz Kantor

Punctul de plecare al expoziției este ideea de a privi costumele ca opere de artă autonome, care dețin suficientă tensiune interioară, biografie și materialitate proprii, fiind totodată o prelungire a spațiului, dar și a corpului actorului. Importanța materialității la Kantor este una aparte. Obiectele de pe scenă nu erau doar „resturi” sau „rămășițe”, așa cum le numea adesea chiar artistul, ci și o poveste despre condiția umană, despre trecere și prezență. Obiectele teatrale și costumele deveneau forme sculpturale, la granița dintre corp și spațiu, dintre idee și formă fizică, dintre memorie colectivă și individualitate. Costumele care își pierd forma umană sau care o imită se transformă în opere de artă de sine stătătoare. Sunt corpuri-sculpturi speciale, care merită statutul de sculpturi, fiind în același timp inseparabil legate de corporalitatea actorului. Materia scenică, alcătuită din imagini intense, obiecte metaforice și corpul viu, devenea un teritoriu al experimentului, dar și al reflecției asupra trecerii timpului, memoriei și morții.

Obiectele prezentate în expoziție ilustrează capacitatea extraordinară a artistului de a crea un limbaj teatral propriu: inimitabil, profund înrădăcinat în istoria și experiența poloneze ale secolului al XX-lea. Ele reflectă, de asemenea, sensibilitatea lui Kantor pentru curentele artistice internaționale — dadaism, informel sau constructivism. Reinterpretarea materialității, specifică artistului, face trimitere directă la cultura română prin intermediul a patru costume create de Kantor pentru spectacolul Rinocerii (1961), după piesa lui Eugène Ionesco, regizat de Piotr Pawłowski la Teatrul Stary din Cracovia. Acestor costume colorate și bogate vizual li se alătură alte creații mai personale — de la obiectele inspirate de Witkacy, la costumele din hârtie din cricotage-ul Unde sunt zăpezile de altădată, până la instalații provenite din ultimele spectacole ale lui Kantor, aparținând perioadei Teatrului Morții: Clasa moartă și Astăzi e ziua mea. Din prezentare fac parte și obiecte desprinse de forma tradițională a costumului, precum reconstituirea de autor a formei Goplana din Balladyna sau „Minora”, pe suport metalic.

Expoziția este o invitație la a descoperi istoria teatrului lui Tadeusz Kantor, dar și la a urmări ideile, influențele și fascinațiile din spatele lui. Totodată, este un spațiu de reflecție asupra modului în care artistul construia tensiuni, în care trata materia și forma, precum și asupra felului în care teatrul său s-a transformat în ceva ce există dincolo de timp – o colecție de obiecte artistice, care pulsează până astăzi și continuă să aibă impact. Exact acolo — între imaginația vie și corp — ia naștere teatrul lui Kantor, sinteză vizionară între formă, emoție și spațiu. Un teatru care nu se încheie odată cu coborârea de pe scenă, ci care continuă să trăiască – în materie, în memorie, în imaginația generațiilor următoare.

Vernisajul expoziției are loc pe 11 septembrie, orele 19-21.

Expoziția va fi deschisă până la 26 octombrie 2025 și este însoțită de program de evenimente conexe care vor fi comunicate ulterior pe paginile social media ale MNAC.

Curatori: Justyna Droń, Bogdan Renczyński

Curatoarea programului conex: Aldona Mikulska

Evenimentul face parte din programul Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025, organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia (Ministerstwo Kultury i Dziedzictwa Narodowego), Institutul Adam Mickiewicz (Instytut Adama Mickiewicza), Ministerul Culturii din România și Institutul Cultural Român / Romanian Cultural Institute, cu sprijinul Institutului Polonez din București.