Plină de ritmuri balcanice, muzica grupului polonez este o lume în care, după cum spun înșiși muzicienii „inima de țigan se întâlnește cu folclorul american, iar punk rock-ul cu tradiția”. Polonezii vor susține concerte în cadrul unor evenimente înfrățite de pe ambele maluri ale Dunării: pe 21 iunie, la ora 22.00, în localitatea românească Eșelnița și pe 22 iunie, la ora 00.45, în localitatea sârbă Kladov.
În timpul primei ediții a Border Rock Kladovo din Serbia, în anul 2016, s-a născut ideea organizării unui eveniment similar și pe partea română a Dunării, în orașul Drobeta Turnu-Severin. Locuitorii din ambele țări au vrut ca Dunărea să nu fie doar o graniță naturală, ci și un conector.
Astfel, în 2018 a fost creat festivalul „Aici Severin”, care anul acesta va avea loc într-o nouă formulă și într-un alt loc. Evenimentul va fi un loc de întâlnire pentru diferite culturi din Europa și pentru multe domenii ale artei – inclusiv muzică și teatru.
Concertele de pe malul Dunării, susținute de Institutul Polonez din București, datorită facilităților de trecere a graniței în timpul lor reprezintă pentru cele două țări vecine de pe ambele maluri ale Dunării o oportunitate de a se cunoaște reciproc, dar și de a face cunoscute valorile europene și noțiunea de Uniunea Europeană în Serbia. Anul acesta, concertele vor avea loc în ajunul Summit-ului Balcanilor de Vest, care va fi găzduit de orașul Poznań, aflat în vestul Poloniei, în perioada 4-5 iulie 2019. În cadrul summit-ului se vor întâlni liderii țărilor participante la așa-numitul Proces de la Berlin, o inițiativă care sprijină cooperarea regională, pe parcursul căreia statele balcanice care aspiră să adere la Uniunea Europeană se întâlnesc cu statele membre ale Uniunii Europene. Polonia s-a alăturat Procesului de la Berlin în 2018, la invitația cancelarului Angela Merkel, iar în acest an conduce această inițiativă.
Programul festivalului Eșelnița Art Fest >>>
Programul festivalului Boarder Rock Festival >>>