10.01.2017 - 7.02.2017 Arte vizuale, Concurs, Evenimente

Câștigătorii concursului pentru Mărțișorul polonez

În spiritul tradiției românești, pe 1 martie Institutul Polonez oferă prietenilor săi mărțișoare – simbolul primăverii. Culorile alb-roșu ale acestuia sunt totodată culorile drapelului polonez, iar anul acesta am lansat pentru a doua oară un concurs de realizare a unui „mărțișor polonez”. Află cine sunt câștigătorii!

Proiectanți din România și Moldova au trimis în concurs 28 de proiecte. Juriul format din cinci persoane a ales trei cele mai bune proiecte – cele mai originale, care fac referire la tradiția și cultura poloneză, dar și care să poată fi realizate înainte de 1 martie.

Membrii juriului au fost: dr. Carmen Apetrei, decanul Facultății de Grafică în cadrul Universității Naționale de Arte din București (UNARTE), Elis Popescu – redactorul popularei reviste de design Designist.ro, Mădălina Teller – designer, deținătoarea firmei deceramica.ro, precum și Agnieszka Skieterska și Paweł Rutkowski de la Institutul Polonez din București.

În cadrul întrunirii din data de 7 februarie 2017, juriul a acordat premii următorilor autori:

Premiul I, cu valoarea de 500 euro –  Dumitrița Ghenciu pentru un proiect care, potrivit membrilor juriului, este divers, original, se inspiră din cultura populară poloneză și este foarte bine realizat din punct de vedere tehnic.

Premiul al II-lea, cu valoarea de 200 euro – Luminița-Cristina Alil pentru un proiect care, potrivit membrilor juriului, îmbină simplitatea cu calitatea execuției, se remarcă printr-o grafică foarte bine realizată, fiind totodată realizabil cu un buget divers.

Premiul al III-lea, cu valoarea de 100 euro – Ileana Horoba-Danci pentru un proiect care, potrivit membrilor juriului, este creativ și se remarcă prin alegerea armonioasă de materiale și culori.

De asemenea, juriul a hotărât să acorde două mențiuni Andrei Elenei Apostolescu și Irinei Alexandrei Ferche, sub formă de premii în bunuri, pentru conceptul foarte bine gândit care face referire la istorie și pentru încărcătura emoțională deosebită pe care o produce lucrările lor.

– Mărțișorul, deloc cunoscut în Polonia, este un obiect mărunt, dar pentru a proiecta unul original este nevoie de multă creativitate și ingeniozitate – spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București. – Pentru a alege cele mai bune proiecte ne-am ghidat după gradul lor de originalitate și calitatea execuției. Foarte important a fost pentru noi și dacă mărțișorul face referire la cultura sau tradiția poloneză. Unele proiecte au fost foarte interesante, dar nu am putut să le premiem pentru că nu au fost bine realizate. Pe autorii lor îi îndemn să participe la următoarele ediții ale concursului pe care le vom organiza în viitor – a adăugat aceasta.

Pe 1 martie 2017, Institutul Polonez va prezenta fotografii cu proiectele premiate pe pagina sa de internet culturapoloneza.ro, precum și pe Facebook.

Proiectul câștigător va fi realizat anul acesta și va fi oferit prietenilor Institutului Polonez din București. Mărțișoarele care au ocupat locurile doi și trei au șansa de a fi realizate anii următori.

Citește regulamentul concursului >>> 

În imaginea ce ilustrează acest articol prezentăm marțișorul polonez a cărui autori au fost Irina și Piotr Bzdura, executat de firma Odi, unul dintre cele 3 proiecte premiate în primă ediție a concursului, organizată în anul 2014.

from to
Scheduled Arte vizuale Concurs Evenimente

Povestiri Polone în Benzi Desenate 🗓

Între 13 și 16 august, în cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov, va putea fi vizitată expoziția „Povestiri Polone în Benzi Desenate”, care reunește lucrările a 25 de artiști polonezi. Expoziția evidențiază diversitatea și bogăția benzii desenate istorice poloneze și oferă o perspectivă inedită asupra istoriei prin artă, la Muzeul Judetean de Istorie Brasov.
13 08.2026 16 08.2026 Arte vizuale, Evenimente, Istorie

Retrospectivă Andrzej Wajda la Festivalul de Film

Cu ocazia Anului Andrzej Wajda 2026 în Polonia, patru dintre cele mai importante filme ale marelui regizor polonez Andrzej Wajda vor putea fi văzute în cadrul ediției din acest an a Festivalului de Film și Istorii, care va avea loc în perioada 7-23 august. În programul festivalului se află și alte două filme poloneze premiate.
07 08.2026 23 08.2026 Cinema, Evenimente, Istorie

Film polonez în Eforie Sud 🗓

Documentarul „Cumetrele” va putea fi văzut pe 16 august la Grădina de Vară din Eforie Sud în cadrul festivalului Cinemascop. Intrare liberă.
16 08.2026 Cinema, Evenimente