9.07.2017 Muzică

Legenda jazzului european în România

Unul dintre cei mai originali muzicieni europeni de jazz, trompetistul polonez și compozitor Tomasz Stańko va cânta pe 9 iulie împreună cu Enrico Rava și ceilalți membri ai cvintetului în închiderea festivalului Gărâna Jazz Festival.

Gărâna Jazz Festival este cea mai interesantă manifestare jazz din România. În timpul acestei sărbători a muzicii, pe scena amplasată în aer liber într-o poiană înconjurată de munții Semenic urcă cei mai buni artiști din diferite colțuri ale lumii. Publicul îi ascultă până la ore târzii în noapte stând pe niște butuci groși de lemn. Festivalul este însoțit de concerte mai mici organizate în alte locuri.

La Gărâna Jazz Festival, care anul acesta va avea loc în perioada 6-9 iulie 2017, la invitația directorului festivalului, Marius Giura, un mare cunoscător al muzicii jazz, polonezii susțin concerte în mod regulat. Participarea lor la festival este sprijinită de Institutul Polonez din București.

După ce anul trecut concertul cvintetului condus de Wojtek Mazolewski a fost primit cu entuziasm, vara aceasta pe scena festivalului va urca una dintre legendele jazzului polonez – trompetistul și compozitorul Tomasz Stańko. Artist de renume mondial, acesta a colaborat cu muzicieni polonezi precum Krzysztof Komeda, Jan Garbarek, Adam Makowicz sau Michał Urbaniak. A susținut concerte și a înregistrat discuri alături de nume mari precum Cecil Taylor, Peter Warren, Stu Martin, Gary Peacock, Dino Saluzzi, Edward Vesala, Dave Holland, Don Cherry.

La ediția 21 a festivalului de la Gărâna, în cadrul turneului de concerte prilejuit de aniversarea vârstei de 75 de ani, trompetistul polonez va concerta alături de o altă legendă a trompetei – extraordinarul muzician italian Enrico Rava. Cei doi vor fi însoțiți de ceilalți membri ai cvintetului – pianistul italian Giovanni Guidi, basistul Reuben Rogers și toboșarul Gerald Cleaver, care locuiesc în America. Cei cinci muzicieni îmbină excelent energia jazzului european cu forța jazzului american. Întâlnirea dintre aceste personalități muzicale venite din țări diferite garantează ascultătorilor multe emoții în timpul concertului lor în România.

Născut în anul 1942, Tomasz Stańko, un maestru al improvizației, pe care o apreciază cel mai mult în muzică, a fost primul laureat al Premiul European în Jazz (2003). În 2014, Academia de Jazz i-a acordat Prix du Musicien Européen – Premiul Muzicianului European al Anului, iar asociația independentă formată din peste 140 de jurnaliști muzicali din Germania, Austria și Elveția i-a acordat premiul Preis der Deutschen Schallplattenkritik. A obținut, de asemenea, multe alte distincții. A înregistrat peste 40 de discuri și a realizat coloana sonoră pentru peste 10 filme.

Tomasz Stańko a mai fost în România în 2013, când a participat la Bucharest Jazz Festival. În ultimii ani, la Gărâna Jazz Festival au susținut concerte muzicieni polonezi precum Jan Garbarek (2007), Leszek Możdżer (2008), Andrzej Jagodziński (2009), Marcin Wasilewski Trio (2010), Adam Bałdych și Paweł Kaczmarczyk (2015).

Programul complet al festivalului și informații despre bilete: www.garana-jazz.ro

Vezi fotografii de la ediția de anul trecut a festivalului Gărâna Jazz Festival: 

https://www.facebook.com/institutulpolonez/posts/10153569633136433

 

Scheduled Muzică

Mateusz Kowalski la Sinaia Guitar Festival 2026

În cadrul Festivalului Internațional de Chitară Clasică Sinaia Guitar Festival 2026, vă invităm la recitalul extraordinar al chitaristului polonez Mateusz Kowalski, unul dintre cei mai remarcabili interpreți ai noii generații și artist nominalizat la premiile Grammy.
08 07.2026 Evenimente, Muzică

Jazz polonez la Gărâna Jazz Festival 🗓

Formația pianistei poloneze Joanna Duda vine pentru prima dată în România pentru a urca pe scena festivalului Gărâna Jazz Festival, care va avea loc în perioada 9-12 iulie.
11 07.2026 Evenimente, Muzică

Roman Perucki la Ateneul Român 🗓

Pe 18 mai, de la ora 19:00, renumitul organist polonez Roman Perucki va susține un recital la Ateneul Român, în cadrul Bucharest Organ Fest "Cantus Ecclesiae".
18 05.2026 Evenimente, Muzică