1.11.2018 - 30.11.2018 Arte vizuale, Evenimente, Istorie

Chișinău: Despre părintele independenței poloneze

Polonia sărbătorește centenarul recuceririi independenței la 11 noiembrie 2018. Cu acest prilej, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău, până la sfârșitul lunii noiembrie va putea fi cunoscută personalitatea lui Józef Piłsudski, fără de care țara nu ar fi revenit pe harta Europei.

În istoria Poloniei secolului al XX-lea nu există o personalitate mai importantă decât mareșalul Józef Piłsudski(1867-1935). Renumitul comandant a devenit simbolul redobândirii independenței de către Polonia în anul 1918, atunci când, după 123 de ani de anexări, de împărțiri ale teritoriilor poloneze între Rusia, Prusia și Austria, care le-au acaparat de trei ori și au încercat să-i priveze pe polonezi nu doar de patria lor, ci și de limba, tradițiile și cultura lor – țara a revenit pe harta lumii.

Mareșalul, eroul expoziției prezentate la Chișinău sub titlul „Józef Piłsudski – om de stat al Poloniei și al Europei”, a avut, de asemenea, un rol decisiv asupra configurației Poloniei după Primul Război Mondial. Bucurându-se de o deosebită apreciere pe plan internațional, conducătorul s-a aflat în fruntea statului polonez renăscut, a înființat armata și a creat bazele democratice ale acestuia (de exemplu, în noiembrie 1918 a recunoscut femeilor dreptul la vot). Ulterior a guvernat cu o mână de fier, trezind nu o dată controverse, dar și admirație – chiar și printre adversarii săi

Józef Piłsudski a fost prieten cu numeroși conducători ai lumii, printre care și familia regală a României, s-a aflat în România în lungi vacanțe, iar de patru ori în cadrul unor vizite oficiale (1922, 1928, 1931, 1932). De asemenea, a avut merite deosebite pentru întregul continent – în anul 1920, câștigând Bătălia pentru Varșovia, cunoscută în Polonia ca „Miracolul de pe Vistula”, și-a apărat propria țară dar a apărat și Europa în fața bolșevicilor – timp de câteva decenii.

Vernisajul expoziției intitulate „Józef Piłsudski – om de stat al Poloniei și al Europei”, realizată de Muzeul „Józef Piłsudski” din Sulejówek și pregătită în versiunea în limba română de Institutul Polonez din București, va avea loc miercuri, 7 noiembrie 2018, ora 15.00, la Muzeul de Istorie a Moldovei din Chișinău (Strada 31 August 1989 121 A).

Expoziția de la Chișinău va putea fi vizitată până la 30 noiembrie 2018, de luni până joi, și de sâmbătă până duminică, între orele 10.00-17.00.

Mai multe informații despre muzeu, pe pagina www.nationalmuseum.md

Despre Józef Piłsudski >>>

from to
Scheduled Arte vizuale Evenimente Istorie

Concert Subcarpați și Dagadana la București 🗓

Vă așteptam duminica, 30 noiembrie la Arenele Romane din București la Sărbătoarea Subcarpați cu invitatul special Dagadana la încheierea Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025
30 11.2025 Evenimente, Muzică, SEZONUL PL-RO, SOLIDARITATEA PL-RO

„Amprente. O antologie a poetelor poloneze” –

Vineri, 5 decembrie, ora 13:00, lansăm antologia "Amprente. o antologie a poetelor poloneze", apărută la Editura Tracus Arte la Târgul de Carte Gaudeamus din București (Romexpo, pavilionul B2)
05 12.2025 Evenimente, Literatura, SEZONUL PL-RO

Lansarea dosarului scena.ro despre Kantor și spectacolul

Luni, 26 ianuarie 2026, de la ora 19.00, la Teatrul Mic – Sala Studio Gabroveni, Scena.ro organizează un dublu eveniment: înmânarea Premiului Scena.ro pentru 2025 și lansarea numărului 70 al revistei, care include un dosar special dedicat regizorului polonez Tadeusz Kantor. Acesta va fi urmat de spectacolul ”Între noi e totul bine” după Dorota Masłowska, de Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău.
19 01.2026 Evenimente, Teatru