Ediția din acest an a festivalului de la Sibiu înseamnă peste 500 de evenimente organizate în 10 zile. Pe scenele din teatrele și de pe străzile unuia dintre cele mai frumoase orașe din România vor veni artiști din 70 de țări. Polonezii și arta poloneză nu vor lipsi din program, mai ales în perioada 13-15 iunie.
Karolina Cicha și Elżbieta Rojek, două artiste asociate renumitului Centru polonez de Practici Teatrale Gardzienice, însoțite de Bart Pałyga, vor fi primele care vor marca prezența poloneză la festival. Pe 13 și 14 iunie, la ora 21.00, în biserica fortificată de secol XIII de la Cisnădioara, cei trei artiști vor prezenta spectacolul muzical „Singurătatea lui Dumnezeu în oameni” (titlul original: „One – Many” / „Jeden-Wiele”), în care vor interpreta cântece sacre din regiunea Podlasie, rearanjate într-o manieră nouă. Nu vă așteptați însă la niște compoziții pline de nostalgie! În această regiune multiculturală din estul Poloniei, unde moscheile de lemn ale tătarilor se învecinează cu bisericile de diferite rituri, tradițiile muzicale ortodoxe s-au împletit de secole cu tradițiile evreiești, musulmane sau catolice. În cadrul spectacolului, artistele, îmbinând mișcarea cu cântecul, interpretează cântece în limbile sacre ale regiunii, printre altele, în slavona de rit vechi, în arabă, latină, ebraică și polonă. Ele pornesc de la premiza că muzica, inclusiv cea religioasă, poate să aducă aproape toți oamenii. Creația muzicală plină de energie a Karolinei Cicha, vocalistă poloneză, compozitoare și multi-instrumentalist, este garanția că acest concert va fi o experiență de neuitat, departe de imaginea stereotipă a muzicii sacre. O atracție pentru ascultători și spectatori vor fi cu siguranță și instrumentele etnice atipice folosite în timpul spectacolului, îndeosebi cele la care va cânta Bart Pałyga, precum și coregrafia Elżbietei Rojek.
Nu mai puțin impresionante vor fi spectacolele stradale institulate „Graba noastră cea de toate zilele…” (titlul original: „Peregrinus”), prezentate de Teatrul KTO din Cracovia. Acestea vor putea fi văzute pe 14 și 15 iunie de toți cei care, la ora 20.00, se vor afla pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu. Spectacolul, inspirat de creația lui T.S. Eliot, prezintă o zi din viața omului în secolul XXI, al cărui drum prin viață este același cu drumul înspre munca într-o corporație. Peregrinarea în căutarea sensului vieții devine evidentă prin truda de zi cu zi, deposedată de spiritualitate, iubire și frumusețe. Lumea lui Peregrinus este o civilizație „digitală” bazată pe o singură religie – consumerismul, iar casa lui este vitrina unui magazin.
În cadrul Festivalului Academiilor de Teatru și Management Cultural, care însoțește programul principal, Academia de Teatru „Aleksander Zelwerowicz” din Varșovia va prezenta spectacolul „Fetele poloneze” (titlul original: „Chicas PL”). Premiera în Sibiu va avea loc pe 14 iunie, în sala CAVAS. Spectacolul este expresia artistică a unor tineri artiști cu privire la identitatea sexuală. Folosind convenția unui talk show de televiziune, spectacolul devine locul în care eroinele emisiunii vorbesc despre drumul lor spre a deveni femei, despre iubire și familiile lor.
Un eveniment conex al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este expoziția aparținând unor reprezentanți ai renumitei Școli Poloneze de Afiș, care va fi prezentată la Muzeul de Artă Contemporană – Muzeul Brukenthal de pe strada Tribunei nr. 6. Special pentru festivalul de teatru, Institutul Polonez din București împreună cu Krzysztof Dydo, proprietarul celei mai mari colecții private de afișe din Polonia, care numără aproape 40 de mii de lucrări, a pregătit o expoziție care prezintă afișul polonez de teatru, film și operă. Printre lucrările celor aproape 50 de artiști se află și operele unor maeștri renumiți precum Henryk Tomaszewski, Jan Lenica, Waldemar Świerzy, Jan Młodożeniec sau Franciszek Starowieyski. Expoziția va putea fi vizitată până pe 30 iunie.
Programul detaliat și bilete: www.sibfest.ro