1.08.2021 Cinema, Evenimente

Filme europene la Marea Neagră

Povestea impresionantă a familiei Żabiński, care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a salvat evrei ascunzându-i în vila lor aflată pe terenul grădinii zoologice din Varșovia, va putea fi văzută pe 1 august, în deschiderea festivalului Cinemascop din Eforie Sud.

Grădina de vară din Eforie Sud de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 2 se redeschide pentru a patra ediție a festivalului Cinemascop, între 1 și 8 august. În fiecare seară, începând cu ora 21.00, vor fi proiecții de filme, iar în timpul zilei vor avea loc ateliere de creație pentru copii sau poate fi vizitată galeria de artă amenajată în interiorul grădinii. Accesul la evenimente este liber.

Festivalul se deschide duminică, 1 august, cu proiecția filmului „Grădina speranței”, care prezintă povestea lui Jan Żabiński, directorul Grădinii Zoologice din Varșovia, și a soției acestuia, Antonina, care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au salvat peste 300 de evrei, ascunzându-i în vila lor aflată pe terenul grădinii. Pentru ajutorul dat evreilor, cei doi polonezi au primit titlul de „Drept între Popoarele Lumii” acordat de Institutul Yad Vashem de la Ierusalim.

„Este dificil să-l faci pe spectator să simtă groaza și teroarea celui de-Al Doilea Război Mondial ca și cum ar fi ceva nou. Deși războiul a fost și rămâne cea mai mare calamitate care s-a întâmplat vreodată, ea a făcut subiectul multor filme, bune sau rele. Cu toate acestea, Grădina speranței ne captivează din primele secunde.” (Mick LaSalle, www.sfgate.com).

GRĂDINA SPERANȚEI / Azyl

2017, SUA, Polonia, Marea Britanie, 126 min., film biografic, dramă

film în limba engleză, subtitrare în limba română

Regia: Niki Caro

Distribuția: Jessica Chastain, Johan Heldenbergh, Daniel Brühl ș.a.

Scheduled Cinema Evenimente

Chitariștii polonezi la Harmonia Cordis 2026 🗓

Marcin Dylla și Mateusz Kowalski, doi dintre cei mai renumiți maeștrii chitarei clasice din Polonia vor concerta la Târgu Mureș.
12 08.2026 13 08.2026 Evenimente, Muzică

SLEEPING BEAUTIES debutează la Amara cu rezidența

Primul rezident este Błażej Ciarkowski din Polonia — arhitect și istoric de artă, conferențiar la Universitatea din Łódź și membru al Docomomo International.
13 07.2026 24 07.2026 Alte, Evenimente

Marcin Dudek la București 🗓

Lucrarea artistului polonez Marcin Dudek „Faces in the crowd” (2020) va fi prezentată în București în cadrul expoziției „Offside / Ofsaid. Planuri, goluri și puncte” organizate de SAC - Spațiul de Arta de Contemporană și curatoriate de Alex Radu. Expoziția poate fi vizitată la /SAC @ MINCU GALLERY (str. Academiei nr. 18-20) între 16 iulie și 12 septembrie 2026.
16 07.2026 12 09.2026 Arte vizuale, Evenimente